Examenele naționale: eșec sau succes?

Publicat în Dilema Veche nr. 895 din 3 - 9 iunie 2021
Despre destin, tras la sorți, „orbie” și unde le poți găsi jpeg

V-ați confruntat, desigur, cu toții, de-a lungul vieții, cu diverse eșecuri. Dar dacă ar fi să decideți care a fost cel mai mare eșec al vostru, ce ați spune? Și cum v-ați raporta astăzi la el? Tot ca la un eșec?

Unul dintre cele mai mari așecuri din viața mea a fost însoțit mulți ani apoi de nașterea unor sentimente de culpă, de rușine, de vulnerabilitate. Este vorba despre faptul că am fost dat afară de la facultate, nu propriu-zis exmatriculat, ci determinat să mă retrag, după încheierea primului an, fix în ziua ultimului examen. Veți fi, poate, uimiți de ceea ce voi relata în continuare. Finalul de liceu mă prinsese fără vreo lămurire clară cu privire la ce voi face mai departe. Se apropia bacalaureatul și eu încă nu știam la ce facultate mă voi duce. Nu părea că mă pricep în mod special la nimic, asta după ce planul inițial fusese să mă pregătesc pentru a da la Medicină, fapt pentru care și finalizam un parcurs școlar la un liceu cu profil realist, devenit total incomod pentru mine, în care disciplinele umaniste erau marginalizate. Pe fondul acesta și al căutărilor mele, am întîlnit la un moment dat un preot greco-catolic. Erau anii de imediat după Revoluție, cînd greco-catolicismul își reconstruia edificiul, odată ieșit de sub opresiunea trăită în vremurile anterioare. Am dus cu acest preot multe discuții, pe fondul acestor căutări ale mele, care în mod evident erau și de natură spirituală. Așa am decis să dau admitere la Facultatea de Teologie Greco-Catolică. Mai precis, la ramura pastorală: urma, deci, să devin preot. Zis și făcut: am intrat al doilea. Odată intrat, universul meu a început să capete o serie de nuanțe. Mai întîi, am luat contact cu rigorile pe care le presupunea noul statut: recluziunea față de lume, căci eram închiși în seminar, nu eram studenți externi, deși din camera unde locuiam vedeam pe fereastră camera de la mine de acasă, obligația de a participa la toate ritualurile bisericești, perioadele de meditații spirituale în care nu aveam voie să vorbim deloc, decît cu îndrumătorul spiritual, ascultarea în general. Pe de altă parte, am descoperit, printre colegii mei, cîțiva cu care am simțit din prima clipă o oarecare afinitate de spirit rebel. Am început cu aceștia să ne constituim într-un fel de celulă subversivă: citeam împreună autori oarecum indezirabili, puneam întrebările cele mai incomode la cursuri, problematizam în pofida, intrînd în dispute cu profesorii-preoți, ba mai mult, mai și fugeam din seminar, uneori nopți întregi, evadînd pe fereastră, pentru a ne întoarce diminețile pe furiș, afumați după cîte o petrecere pe cine știe unde. De cîteva ori am fost și prinși, sancționați, avertizați. Eram incomozi, dar și oarecum inconștienți. Dar eram studenți destul de buni, la examene făceam față fără probleme.

Ei bine, după ultimul examen din sesiunea de vară, cei cîțiva am fost invitați, pe rînd, în biroul episcopal. Alături de rector și de alți cîțiva profesori, episcopul ne-a spus că în urma observării noastre atente s-a constatat că nu avem vocație de preoție, așadar că ne oferă posibilitatea fie să ne retragem, fie să suportăm rușinea de a fi exmatriculați, ca urmare a repetatelor abateri de la regulamentul intern. Ne-am scris cererile de retragere și am plecat.

Momentul a fost crîncen. Urma să mă duc acasă, la părinții mei, să le spun că practic fusesem exmatriculat. N-am avut curaj să o fac imediat, am rătăcit pe străzi multe ore. Ce aveam să fac de acum înainte? Era un eșec lamentabil, care amenința să îmi distrugă viața.

De a doua zi, am început alte căutări. Se întrevedea o șansă a unui transfer, dat fiind faptul că totuși nu fuseserăm exmatriculați: poate reușeam să primim acordul de a ne transfera la secția teoretică, avînd ca specializare teologia didactică, alături de o disciplină filologică. Nu era însă foarte sigur că se va aproba acest transfer, pentru că urma să intrăm eventual în anul II, fără să fi parcurs cursurile specializării filologice aferente anului I. Toată vara am stat în așteptare. Am primit în cele din urmă aprobarea transferului, dar trebuia să dăm examene de diferență pentru cursurile de filologie aferente anului I, pe parcursul anului al II-lea. Aici am descoperit apoi o altă lume. Lumea filologiei, în care mă simțeam totuși stingher: studenții de la teologie didactică avînd și o specializare filologică erau priviți, în general, cu un dispreț superior de studenții pur filologi, dar și de o parte dintre profesori. Erai, practic, strivit. N-aveai, în fața unor profesori, aproape nici o șansă de a te abilita. Trebuind să dau și exemenele de diferență pentru anul I, mi-a fost cu atît mai greu. Dar aici îmi plăcea, începusem să simt gustul unei alte forme de a fi.

N-o mai lungesc mult, pentru că relevant, sub aspectul eșecului, cam asta a fost. Deși multă vreme, chiar după ce devenisem profesor de limba și literatura română, am purtat cu mine semnul rușinii. Însă ceea ce a fost inițial un eșec s-a dovedit a fi, în cele din urmă, o reușită: m-a ajutat să descopăr o altă cale în viață și să fiu destul de consecvent și de motivat încît pe această cale să încerc să fiu cît mai performant.

Sistemul nostru de învățămînt este unul care cultivă teama de eșec, evitarea acestuia. Triază pe criteriul excelenței, al performanței, al ierarhizării, punîndu-i la zidul rușinii pe cei care au ezitări, care au nereușite, care nu sînt în frunte. V-ați uitat cam care sînt, de pildă, mediile de intrare la licee? Și nu vorbesc despre liceele de Top 5. Nu veți găsi nici un liceu teoretic în care media de admitere să fie sub 8, probabil. Asta se răsfrînge și în atitudinea părinților, care sînt critici și autoritari față de propriii copii, față de eșecurile lor. Vedeți ce dur sună? Eșecul copiilor. Cum să nu fii critic față de un eșec?

Ce vreau să spun, totuși. Eșecul poate fi un motor extraordinar pe drumul către succes și către sine. Succesul este, adesea, și rezultatul unui lung șir de eșecuri, care, atît profesional, cît și uman, te fac să mergi mai departe, să exersezi, să încerci. Să încerci, fiind dispus și să eșuezi, pentru a încerca apoi din nou sau pentru a încerca altceva.

Se apropie examenele naționale. Pentru mulți, ele vor reprezenta un succes. Pentru unii, poate vor reprezenta doar eșecul dinaintea succeselor viitoare.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.