Europeană. Uniunea Europeană
Multă lume se întreabă ce face Uniunea Europeană în cazul Ucrainei. De ce avem, carevasăzică, un Serviciu de Acţiune Externă (sună bine cuvîntul acţiune în denumire, este?). E drept, a existat o vizită la Kiev, pe vremea confruntărilor din Piaţă. O delegaţie mai degrabă nervoasă, coordonată de ministrul de externe al Poloniei. Rezultatul imediat a fost acordul de negociere între părţile aflate în conflict. Pe termen ceva mai lung, văzînd ce a urmat, adică intrarea ruşilor în Crimeea (dăruită Ucrainei prin „transfer intern“ în cadrul URSS de către Hruşciov), eficienţa gestului Bruxelles-ului devine îndoielnică. În stilul său direct, fără prea multe menajamente, preşedintele Băsescu a şi criticat maniera de „mediere diplomatică“ şi rezultatul ei. De fapt, o reacţie a Europei faţă de problema ucraineană şi intervenţia rusească în Crimeea nu prea există. Comisia şi Consiliul (îmi permit să ignor Parlamentul din această ecuaţie) sînt paralizate. Evident, din pricina unui fapt arhicunoscut: în materie de politici externe sau de apărare, nu există o politică europeană, ci doar o sumă de poziţii „de ţară“, pe principiul „bun e interesul comun, dar mai bun este cel naţional“. În speţă, totul se raportează, evident, la Rusia. O Rusie furnizoare de gaz metan, o Rusie a turiştilor bogaţi, a deponenţilor în bănci faimoase, a unei pieţe mari pentru produsele europene (de la automobile, la mobilă sau produse de lux).
Nu îi e uşor Germaniei să ia o atitudine dură faţă de Rusia. După ce a fost înfrîntă într-un război în care (ce să faci?) Stalin a fost pe partea corectă a baricadei, după ce a fost împărţită între patru mari puteri, după o reunificare costisitoare, după ce un fost cancelar a ajuns pe statele de plată ale Gazpromului, după ce a renunţat cu tam-tam şi uşor iz propagandistic la centralele nucleare şi a mers aproape exclusiv pe costisitoare energii verzi şi pe gaz rusesc, este greu să te gîndeşti să faci altceva decît să adresezi mustrări indignate cînd Rusia îşi vede agresiv de ceea ce ei gîndesc a fi „ograda internă“. E drept, îl poţi suna pe Barack Obama să te plîngi, apoi să scapi spre presă faptul că îl consideri pe Putin uşor dus cu pluta. Dar asta e cam tot…
Nu îi e uşor nici Franţei. E drept, francezii îşi asigură cam 85% din energie din centrale nucleare şi sînt perfect indiferenţi şantajului energetic rusesc. Dar ce zîmbete ar mai trage dacă ar începe să exporte curent electric nemţilor! A nu se uita apoi că francezii, decenii la rînd, în vremea Războiului Rece, aveau un partid comunist destul de puternic (considerat a fi pe linia dură, stalinistă). Mai toţi refugiaţii politici fugiţi din Est şi ajunşi la Paris s-au plîns că nu erau crezuţi cînd povesteau cum se trăieşte dincolo de Cortina de Fier. Încă îmi pare că, în Franţa, comunismul nu este considerat a fi fost cel puţin la fel de nociv ca nazismul. Cred că la Paris, rusul de azi este văzut cam ca aristocraţii şi ofiţerii ţarişti de acum aproape 100 de ani. Nişte tipi de viaţă, care beau mult, mănîncă bine şi cheltuie o grămadă de bani în buticurile de lux.
Poloniei nu are cum să îi fie, de asemenea, uşor. Rusofobia societăţii lor este destul de bine cunoscută. Asta le fragilizează poziţia. Orice semnal de alarmă ar trage, sînt acuzaţi de obsesii consolidate în prea multă istorie comună. Cu mîna lor şi-au cam făcut-o. Ani şi ani de zile, mai ales pe vremea răposatului preşedinte Kaczynski, poziţiile lor de negociere la Bruxelles erau susţinute cu argumente de genul „noi v-am ajutat la Monte Cassino şi pe cerul Angliei, voi ne-aţi trădat la Yalta, acum faceţi bine şi daţi-ne cîştig de cauză în privinţa standardelor de calitate la cartof“. În plus, date fiind lungile perioade în care au fost stăpîni pe teritorii ucrainene, polonezii nu sînt prea bine văzuţi nici de nostalgicii Rusiei kievene.
Ar mai fi exemple de membri UE (cum ar fi cei baltici) cărora nu le este uşor în a-şi formula o opinie tranşantă, într-o şedinţă a Consiliului. De aceea, îi sfătuiesc pe euro-entuziaştii care (încă) se mai gîndesc la Statele Unite ale Europei să se uite la ştiri. Poate le mai trece…
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
