Europa, viitor muzeu

Aţi auzit, poate, despre Muzeul în aer liber Skansen, dar probabil că nu şi de Euroskansen – Muzeul felului de viaţă european. Asta pentru că acest muzeu e încă în faza de construcţie. Peste cîteva decenii, turişti din toată lumea, în special din China, vor face tururi în masă prin Europa. Autobuzele lor se vor opri la Bruxelles, Paris, München, Praga, Roma, Stockholm etc. Euroskansen va oferi tururi specializate în fiecare aspect al vieţii de tip european. Acestea vor fi sursa principală de venituri pentru populaţia bătrînului continent. Ghizii specializaţi în europenism vor povesti vizitatorilor, cel mai adesea elevi şi studenţi, cum trăiau mai de mult europenii. În anul 2050 d.C., acest mod de viaţă va fi considerat un „paradis pierdut“. Vizitatorii interesaţi de tipar, de exemplu, vor putea să studieze librării şi chioşcuri de ziare şi vor trăi experienţa unică de a ţine în mînă cărţi şi ziare. Vor fi lecturi publice şi seminarii organizate în modul specific: gratis. Cei interesaţi de servicii sociale vor putea vedea spitale cu acces gratuit, şcoli publice şi mijloace de transport în comun la preţ redus. Vor fi iniţiaţi în uluitorul concept al sistemului universal de pensii şi în ideea că, în urmă cu 50 de ani, europenii se bucurau de o vacanţă anuală plătită, lungă de şase săptămîni. 

Mulţi vizitatori vor clătina din cap în semn de neîncredere. „Dar cum de a devenit Europa un muzeu?“ va întreba, în mod inevitabil, cineva. „La începutul secolului“ – va răspunde un ghid – „Uniunea Europeană s-a confruntat cu dificultăţi tot mai mari pe piaţa globală. UE a pierdut competiţia cu Statele Unite şi mai ales cu noile puteri economice precum China, India şi Coreea de Sud. Pe scurt, a intrat într-un colaps economic, politic şi social din pricina economiilor orientate spre profit. Statele slabe n-au mai putut deţine controlul şi nici garanta beneficiile cetăţenilor lor, tot aşa cum n-au mai putut susţine costisitoarea birocraţie de la Bruxelles, care s-a împotmolit în discuţii mărunte. Refuzul de a admite integrarea de imigranţi, adică o forţă de muncă proaspătă foarte necesară în condiţiile îmbătrînirii populaţiei,  a avut de asemenea un rol decisiv. Adăugîndu-se la aceasta şi marele tablou al crizei financiare şi ecologice mondiale, s-a creat o insecuritate generală.“ 

„Politica a fost lăsată pe seama politicienilor motivaţi exclusiv de interese private“ va continua ghidul. „Succesul acestora depindea de cît de populari erau. Infotainment-ul, consumerismul şi preocupările individuale au devenit dominante, în vreme ce interesul pentru binele comun s-a pierdut complet, ca şi în restul lumii. Europenii erau însă obişnuiţi cu unica extravaganţă de a trăi într-o societate condusă prin solidaritate instituţionalizată. Aceasta  luase forma unui set de politici bazate pe credinţa că toţi indivizii trebuie să aibă garantate nişte mijloace minime care să le asigure demnitatea umană. Se presupunea, aşadar, că statul trebuia să asigure educaţie gratuită, asistenţă medicală, beneficii sociale, pensii şi altele. Într-un cuvînt, oamenii credeau cu tărie că e posibil să trăiască bine împreună, ca o comunitate.“ 

„Din nefericire, în timpurile pre-Euroskansen, nu existau viziuni despre cum să protejezi aceste bunuri comune, aşa încît populaţia a fost obligată să urmeze conceptele dominante ale creşterii economice fără sfîrşit, la fel ca şi dereglementarea şi externalizarea. Nu doar că nu mai erau lideri capabili să aplice o viziune diferită, dar nu mai era nimeni în stare să gîndească altfel. Asta s-a întîmplat pentru că specialiştii în gîndire, aşa-numiţii intelectuali, au dispărut la începutul secolului XXI, nemaifiind necesari. Cîţiva au reuşit să supravieţuiască într-o îndepărtată regiune a Franţei, o ţară care odată se distingea printr-o combinaţie între sensibilitatea la chestiuni sociale şi un superb hedonism. Unul dintre aceştia a venit cu o idee strălucită despre cum ar putea supravieţui europenii, menţinîndu-şi modul lor de viaţă şi chiar obţinînd profit de pe urma lui! Ca să fim exacţi, după o vizită la Muzeul Skansen din Stockholm, el s-a întors în Franţa şi a continuat să mediteze: Continentul nostru e mic şi populaţia îmbătrînită şi în scădere, aşa că de ce să nu transformăm întreaga Europă într-un Skansen? Atunci, întreaga lume va putea veni aici să studieze modul nostru extravagant de viaţă...“ 

„Restul e istorie. Ideea s-a răspîndit. Primele reacţii au fost împotriva unui astfel de zoo, dar curînd, ideea a prins la politicieni şi oamenii de afaceri. După un referendum (pe atunci o metodă populară folosită de politicienii care se temeau să ia decizii nepopulare), în care 99,9% din voturi au fost pentru muzeu, Euroskansen a devenit realitate.“ Şi astfel, ghidul îşi va încheia scurta sa prelegere despre istoria bunăstării statelor europene.

Slavenka Drakulici este scriitoare şi jurnalistă de origine croată. În prezent trăieşte la Viena. 

publicat de Eurozine
la data de 3 februarie 2011 
Copyright: Eurozine

traducere de Andrei MANOLESCU