Europa şi „uciderea fiilor“

Publicat în Dilema Veche nr. 755 din 9-15 august 2018
Teatrul – dimensiune  identitară a Europei jpeg

Uneori scriitorii, artiştii, oamenii care mînuiesc alte instrumente decît cele ale rigorii ştiinţifice, pot oferi chei tulburătoare pentru înţelegerea unor evenimente istorice. O explicaţie tulburătoare legată de Primul Război Mondial era furnizată, în urmă cu peste douăzeci de ani, de un mare romancier francez, Michel Tournier.

Iată viziunea sa: Marele Război (pentru că aşa îl numesc francezii) a fost de fapt o înţelegere între adulţii Europei pentru a-şi ucide copiii. O crimă premeditată, deci, depăşind în oroare şi monstruozitate tot ceea ce comisese omenirea ca formă a răului pînă atunci. Dintr-un impuls diabolic, dar care poate a fost expresia unui egoism iraţional şi sinucigaş, elitele adulte (şi îmbătrînite) ale Europei şi-au spus: „Ne vom ucide copiii, dar indirect, deghizînd crima în război“. În consecinţă, elitele politice, economice şi militare ale Franţei, Germaniei, Marii Britanii, Austro-Ungariei şi Rusiei au făcut un pact. Elitele germane s-au angajat să-i ucidă pe tinerii francezi, iar elitele franceze să-i ucidă pe tinerii germani. Tîrgul (nesemnat, dar subînţeles) dintre marile puteri a fost foarte simplu: „Noi îi ucidem pe copiii voştri şi voi îi ucideţi pe copiii noştri“. Imperiul ţarist s-a angajat să-i ucidă pe tinerii germani, iar Imperiul german s-a angajat să-i ucidă pe tinerii ruşi, şi aşa mai departe…

La ora la care Michel Tournier interpreta în acest fel raţiunile profunde ale Primului Război Mondial, istoricii europeni începuseră, la rîndul lor, să-şi modifice privirea asupra celor întîmplate între 1914 şi 1918. Explicaţiile avînd în centrul lor lupta pentru reîmpărţirea coloniilor, rivalitatea ancestrală dintre Franţa şi Germania sau voinţa eroică a popoarelor de a fi libere nu mai erau credibile. Un element nou (ca o revelaţie), greu de adoptat de altfel de către istoricii şi cercetătorii riguroşi, se strecoară de vreo zece ani în majoritatea analizelor legate de prima mare tentativă de sinucidere a civilizaţiei europene. Acest element este absurdul.

Credo quia absurdum. Nu îi este oare atribuită lui Tertulian sintagma cred pentru că este absurd? Oricît de mult am răsuci şi analiza informaţiile, mărturiile, documentele şi cifrele legate de Primul Război Mondial, pînă la urmă, cînd ajungem la morţi, se impune o evidenţă: în proporţie de 90%, cei ucişi pe diversele fronturi au fost bărbaţii tineri ai Europei. Şi mai grav este faptul că Europa şi-a exterminat atunci prima generaţie cît de cît educată. Sfîrşitul secolului al XIX-lea fusese marcat de progrese galopante. În toată Europa începuse alfabetizarea generală şi obligatorie. Tinerii soldaţi trimişi la moarte pe front ştiau, în marea lor majoritate, să scrie şi să citească, dovadă miliardele de scrisori trimise de ei în cei patru ani de conflict.

Pare absurd, dar acesta este adevărul: Europa, care în 1914 domina în mod incontestabil lumea, a decis brusc să-şi ucidă copiii. Păcat sinistru, poate cel mai grav din panoplia creştină. Dacă uciderea tatălui de către fiu poate fi, metaforic vorbind, cît de cît înţeleasă (fiul vrea să-i ia locul tatălui în conducerea clanului), uciderea fiului de către tată este absurdă. Biblia, de altfel, conţine o parabolă grăitoare în acest sens: cînd Abraham vrea să-şi sacrifice fiul (pe Isaac) pentru a-l mulţumi pe Dumnezeu, acesta din urmă îi ordonă printr-un înger mesager să nu comită o astfel de impietate. Nici ordinea morală divină şi nici ordinea morală profană nu aprobă uciderea fiului de către tată, sau mai bine spus a copiilor de către adulţi.

Şi totuşi, Europa a făcut-o în urmă cu un secol, păcat monstruos, care o urmăreşte încă şi în virtutea căruia, dacă nu se scutură de el, riscă să iasă din istorie.

Spun toate aceste lucruri pentru că astăzi reflexul de ucidere a copiilor nu a dispărut, el s-a transferat pe tărîmul educaţiei. E ca şi cum aceiaşi malefici adulţi şi ar spune: azi nu ne mai putem ucide copiii printr-un război deghizat, dar le putem vida creierul, îi putem transforma în mutanţi, le putem pune în mînă tehnologii diabolice prin care ei înşişi se vor transforma într-un fel de zombi, în soldaţi disciplinaţi ai societăţii de consum, în indivizi aneantizaţi, fără spirit critic.

Că sîntem, că nu sîntem de acord cu acest tip de explicaţie, realitatea rămîne aceeaşi: Europa, care îşi mai păstrează încă un rest de prestigiu cultural pe planetă, riscă să-şi înstrăineze mental generaţiile tinere.

Franţa se trezeşte uşor în acest moment şi operează un viraj de 180 de grade în materie de învăţămînt pentru a se întoarce la valorile tradiţionale. Mai precis, după lungi decenii de experienţe extravagante şi nocive în domeniul învăţămîntului, noul ministru de resort se întoarce la principiile demodate şi spune: trebuie să-i învăţăm pe copii să scrie, să citească, să socotească, să se recunoască în moştenirea greacă şi romană, să înveţe respectul, disciplina şi munca, să accepte uniforma în această fază a vieţii lor şi mai ales să se iniţieze în a gîndi cu capul lor şi nu cu capul altora.

Scriu aceste rînduri pentru că mă îngrozesc cînd răsfoiesc manualele româneşti de istorie şi de literatură. Oare chiar sîntem noi, europenii, şi printre ei noi, românii, total, dar total condamnaţi să nu învăţăm nimic, dar nimic, din greşelile trecutului? 

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist. 

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.