Este Rusia de azi Germania anului 1938?

Agresiunea de la sfîrşitul săptămînii trecute asupra Ucrainei a trezit amintiri urîte în Europa. Defilarea unei armate „victorioase“ pe teritoriul recunoscut al unui alt stat, însoţită de susţinerea cel puţin unei părţi importante a populaţiei locale a semănat destul de mult cu anexarea Austriei de către Germania nazistă, în 1938. Sau a Regiunii Sudete. O imagine la care se adaugă, desigur, cea a „slăbiciunii Occidentului“ în faţa unei puteri agresoare. Tabloul ameninţător este însoţit de resuscitarea naţionalismului şi a extremismului de dreapta în Vestul Europei.

Şi totuşi, există o deosebire între Germania din 1938 şi Rusia de acum – una care ar putea explica, în parte, perplexitatea Occidentului. Şi, după posibila explicaţie, vine întrebarea: cum poate fi Rusia sancţionată pentru ceea ce s-a întîmplat? Iar dacă nu va fi, ne întoarcem la momentul 1938? Să le luăm pe rînd.

Mai întîi de toate, atacul din week-end la adresa Crimeei a fost ceva mai grav şi mai complicat decît un simplu act de agresiune. A fost, în realitate, un act banditesc, dacă nu chiar terorist. Au acţionat forţe fără însemne, dar care vorbeau ruseşte. Asemenea persoane înarmate sînt, în realitate, în afara legii, chiar şi a legilor războiului.  

Conform tratatelor internaţionale, ofiţerii şi soldaţii nu pot fi făcuţi responsabili, chiar şi cînd desfăşoară un război de agresiune – bineînţeles, dacă nu comit crime de război. Cei responsabili, în cazul războaielor de agresiune, vor fi, pînă la urmă, decidenţii politici (în cazul în care pierd războiul, s-ar putea spune, în mod cinic...). Nimeni nu se poate întoarce însă împotriva soldaţilor şi a ofiţerilor.

Lucrurile se schimbă fundamental cînd atacul este executat de persoane fără însemne. Aceia nu mai sînt ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi. Aceia sînt bandiţi înarmaţi sau terorişti şi nu se pot bucura de protecţia convenţiilor internaţionale privind războiul.  

Un asemenea act de agresiune, mai degrabă un act banditesc sau chiar terorist, decît un act militar săvîrşit de un stat în sprijinul intereselor sale, este fără precedent, cel puţin în Europa. Şi nu este de mirare că a prins pe nepregătite puterile europene, Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică.

Tocmai caracterul cu totul nou al unei asemenea acţiuni, în afara oricăror tratate internaţionale, ridică numeroase întrebări privind felul în care Rusia poate fi ţinută responsabilă. În definitiv, toată lumea vede că atacul a avut loc sub egida ei, dar dovezile directe lipsesc. Va avea Occidentul puterea de a caracteriza ocuparea Crimeei drept un act terorist, cu toate consecinţele care decurg de aici? Unde va duce un asemenea gest?

Pînă una-alta, piaţa şi-a spus cuvîntul – rubla s-a devalorizat puternic, la începutul săptămînii, bursa de la Moscova căzuse cu 13%, iar acţiunile Gazprom – cu 12,45%. Pur şi simplu, Rusia a plătit deja un preţ destul de piperat după acţiunile din Crimeea.  

Dar Rusia poate acţiona, ca răspuns, pîrghia gazului. Cît de eficientă este, totuşi, aceasta? Dacă Rusia opreşte robinetul, se opresc şi banii care curg dinspre Europa spre Rusia. Jumătate din veniturile statului rus sînt rezultate din exporturile de hidrocarburi. Iar Europa este principalul client, cu toate eforturile companiilor ruseşti de a se reorienta către China.  

Cine de cine depinde, aşadar, în povestea gazelor? Adevărat este că un sfert din necesarul de gaze al Europei este asigurat de Rusia. (Dar şi 35% din necesarul Germaniei, motorul economic al Europei, ceea ce contează.) Aceasta înseamnă însă 80% din exporturile  Gazprom. Dependenţa este, cel puţin, reciprocă, dacă nu cumva uşor în favoarea Europei. 

Altceva însă i-ar durea mai tare şi mai tare pe liderii ruşi: un set se sancţiuni economice, mergînd pînă la blocarea conturilor din băncile europene, ale persoanelor din angrenajul puterii de la Moscova, şi anularea vizelor. Să vedeţi atunci presiune din partea oligarhilor la adresa lui Putin! În Ucraina, cel puţin, a mers. Imediat după sancţiunile economice, Ianucovici a acceptat compromisul cu opoziţia, doar că lucrurile au scăpat de sub control – şi aici un rol important l-au avut şi forţele naţionaliste şi de extremă dreapta din Ucraina.  

Va merge şi în cazul Rusiei? Poate că da. Numai că aici decizia este ceva mai dificil de luat, date fiind dimensiunile cu totul diferite ale „afacerii Europa – Rusia“. Discutăm despre foarte mulţi bani şi despre interese colosale.  

Problema este că ruşii nu puteau să-şi plaseze sau chiar să-şi ascundă banii în Europa fără complicitatea europenilor – a celor mai puternici dintre ei, desigur. Discutăm despre politicieni de vîrf, bancheri, manageri de top.  

Aşa s-ar putea explica diferenţa dintre abordarea americană, favorabilă instituirii imediate a sancţiunilor economice şi ezitările Europei – cel puţin aceasta era situaţia în momentul scrierii acestor rînduri. 

Alegerea Europei este grea. Dacă lasă lucrurile în voia lor, nimic nu garantează că atacuri banditeşti, precum cel la adresa Crimeei, nu se vor mai repeta. Şi poate chiar în inima intereselor economice ale Uniunii Europene din răsăritul continentului. Dacă Europa acţionează, un nou Război Rece se arată la orizont. Iar printre victime s-ar putea să se numere şi onorabile persoane din partea occidentală, băgate prea mult în afacerile cu banii ruseşti.

Şi, dacă tot ne referim la anul 1938: ne vom agăţa de iluzia că, odată ce va obţine, într-un fel sau altul, recunoaşterea controlului de facto asupra Crimeei, Rusia se va opri aici şi va deveni un partener frecventabil? Tocmai un asemenea gen de iluzie a costat Europa un război devastator.  

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.