Este posibil un plan de pace?

Referendumul de duminică nu a schimbat realitatea politică a României. Preşedintele Traian Băsescu se va întoarce la post – la ora cînd scriem aceste rînduri, doar o decizie cu totul şi cu totul surprinzătoare a Curţii Constituţionale ar mai putea schimba situaţia, dar şansele ca un asemenea lucru să se producă sînt, totuşi, infime.

Cu totul alta este însă realitatea socială a României.

Participarea la vot s-a apropiat de pragul de 50% şi numai boicotul declarat al PDL şi cel nedeclarat al comunităţii maghiare au determinat rămînerea preşedintelui Băsescu la Palatul Cotroceni.

Există, pe de o parte, o majoritate a celor care nu au votat, iar motivele sînt multe. Unii au absentat pentru că aşa li s-a sugerat de către politicienii în care ei au încredere. Alţii, pentru că sînt plecaţi din ţară şi nu au cum să se deplaseze la centrele de vot sau, pur şi simplu, nu au chef să facă un drum pînă acolo. În fine, destui au absentat pentru că, în România fiind, nu merg la vot, orice s-ar întîmpla – şi aici, motivaţiile pot să fie foarte diferite.

Oarecum în opoziţie cu această majoritate eterogenă şi tăcută, există grupul compact de aproape 7,5 milioane de oameni care şi-a făcut auzită vocea, votînd pentru demiterea preşedintelui.

Cifra este enormă, dacă avem în vedere că, la alegerile din ultimul deceniu, rareori a fost depăşit pragul de 10-11 milioane de alegători prezenţi la urne. Putem spune că o majoritate covîrşitoare a României active din punct de vedere politic s-a pronunţat împotriva preşedintelui. Dar, conform realităţii politice, Traian Băsescu rămîne preşedintele României.

Aceste două realităţi – realitatea politică şi realitatea socială – trebuie acum conciliate.

Dar ce ar putea opri războiul politic care sfîşie România în acest moment? Mesajele partenerilor europeni, care au încetat acum să mai vorbească despre încălcarea democraţiei şi cer părţilor beligerante să colaboreze? Posibil.

„Apelez la toate forţele politice din România să înţeleagă rezultatul referendumului ca pe o şansă a unui nou început din punct de vedere politic. În pofida tuturor dezacordurilor existente, acestea vor trebui să regăsească acum calea către o colaborare constructivă în interesul României şi al cetăţenilor ei“ – declara, luni 30 iulie, şeful diplomaţiei germane, Guido Westerwelle. Departe de mesajul dur transmis de cancelarul Merkel în zilele fierbinţi ale suspendării preşedintelui!

Răspunsurile celor doi seniori ai războiului, Traian Băsescu şi Victor Ponta, lansate după referendum, conţin un amestec ciudat de violenţă şi pacifism. Ba spun că vor să colaboreze în interesul ţării, ba lansează atacuri şi ameninţări. Negociatorii de profesie spun că momentele cele mai dure ale conflictelor sînt cele de dinaintea încheierii păcii, atunci cînd părţile caută o poziţie cît mai avantajoasă la viitoarea masă a discuţiilor. Limbajul războinic îşi are locul lui în discuţia de faţă. Societatea este divizată, dar nu în măsura în care putem vorbi despre război. Lumea politică, însă, este. Şi, pentru ca războiul politic să nu ajungă să divizeze şi societatea, este nevoie acum de un plan de pace. Un plan de pace ar însemna un set de obiective comune, bipartizate, care să unească forţele politice. Aceasta nu ar însemna, desigur, sfîrşitul dezbaterilor şi al rivalităţilor politice. Dar există lucruri care trebuie să rămînă în afara disputelor politice sau, cel puţin, să fie în cît mai mică măsură afectate de acestea.

Relaţia României cu Uniunea Europeană, de exemplu, se află în mare suferinţă. Evenimentele politice de la începutul lunii iulie au generat un acut sentiment de neîncredere în rîndul partenerilor europeni. Dar nemulţumirile cu privire la România sînt de dată mai veche. Incapacitatea administrativă, tradusă în nivelul jenant al absorbţiei fondurilor europene, îngrijorează de mai multă vreme Comisia Europeană şi, în aceeaşi măsură, pe partenerii noştri din statele membre. Să adăugăm aici criticile legate de nivelul inacceptabil al corupţiei şi de birocraţia excesivă. Vom înţelege că avem o problemă – şi nu de azi, de ieri – cu prezenţa noastră în Uniunea Europeană. Avem nevoie de un plan de urgenţă pentru îmbunătăţirea absorbţiei. Sîntem, de asemenea, obligaţi să respectăm „Cele 11 puncte“ din scrisoarea preşedintelui Barroso şi, evident, să atingem obiectivele din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Mai avem nevoie de un plan de creştere economică pe termen mediu şi lung, care să creeze locuri de muncă şi să ridice zonele sărace. O economie competitivă nu este însă de imaginat fără o forţă de muncă bine educată şi calificată şi fără investiţii în sănătate. Iar succesul nu este posibil fără localităţi în care oamenilor să le facă plăcere să trăiască, fără ofertă culturală, educaţională, sportivă, de petrecere a timpului liber. Altfel, specialiştii vor căuta alte zări spre care să emigreze, iar România va avea de pierdut. Dezvoltarea infrastructurii, stabilitatea legislativă şi fiscală, investiţiile în educaţie, sănătate, cultură şi sport pot fi bazele unui acord politic bipartizan pe termen lung.

Mai avem nevoie de o abordare comună în privinţa imaginii României şi poate vom înţelege că vom avea mai puţin de pierdut dacă vom renunţa să mai trimitem la export conflictele politice interne. Cît despre reamenajarea spaţiului politic şi rescrierea regulilor, astfel încît asemenea conflicte acute să nu mai fie posibile, dezbaterea de-abia ar trebui să înceapă.

Pacea este încă posibilă. 

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la The Money Channel.