Eroi pe bani publici
Biserica încă ardea mocnit. Era mult fum care se împrăştia agale prin cartier. În timp ce pompierii îşi strîngeau sculele, enoriaşii parohiei se ţineau de mîini, formînd un cerc, ca o horă, în jurul ruinelor. Nu dansau, se rugau. Pastorul le vorbea şi le promitea că vor reface biserica din temelii. Vorbea despre libertate, despre egalitate şi despre lupta de generaţii pentru ca ei, negrii, să întemeieze o parohie prosperă acolo, în centrul oraşului. Între timp, ziariştii îşi făceau treaba, era exact ora jurnalului de după-amiază. Toate staţiile locale trimiseseră cîte un DSNG (microbuzele acelea cu antenă de satelit pe capotă), să relateze evenimentul. Reporterii erau cu microfoanele „pe poziţie“, unii transmiteau, alţii făceau ultimele probe tehnice înainte să intre în direct. Cei care îşi terminaseră treaba erau strînşi în jurul unei rulote a departamentului de pompieri, unde se distribuiau gratuit cafea, apă şi gogoşi. Atunci se găseşte şi Angela (soţia mea) să remarce buna organizare, întru folosul presei. Reacţia colegului de la 7ABC a fost promptă: „Noi nu luăm pompierii peste picior. Oamenii ăştia sînt nişte eroi. Noi le sîntem recunoscători pentru că s-au gîndit şi la noi, la presă“. Era în 2002, la şase luni de la atentatele din 11 septembrie, în Washington DC.
Reacţia ziaristului american la o replică destul de inocentă nu cred că era pur conjuncturală. În America există profesii care sînt respectate, susţinute, admirate. Pompierii, poliţiştii (în marea lor majoritate), agenţii FBI sau Secret Service, militarii sînt oameni respectaţi în comunitate. Să fii în slujba ţării este o onoare indiscutabilă, nu e ceva de glumă. Nu e vreo noutate. Oricine a văzut mai mult de trei filme americane ştie că eroul pozitiv este fie poliţist, fie procuror, fie ofiţer, fie pompier, fie agent FBI. E drept că, în unele cazuri, respectivul poate fi corupt sau încearcă să mintă, să fure sau să omoare, numai că, în cel puţin nouă filme din zece, respectivul este scos din sistem ca o măsea stricată deoarece, se ştie, la Hollywood, mai întotdeauna, binele învinge răul.
La asta m-a dus gîndul de îndată ce am citit emoţionantul articol al Lilianei Nicolae, dedicat ofiţerului român care şi-a pierdut un picior în timpul luptelor din Afganistan. Cît de rar este un asemenea articol în România! E drept, mulţumim lui Dumnezeu, nu avem prea mulţi veterani sau răniţi ai războaielor recente. Cu toate acestea, mi-am dat seama cît de ignoraţi sînt aceşti oameni, cît de puţin se vorbeşte despre ei sau familiile lor. Reportaje de la faţa locului am mai văzut. Din cînd în cînd, televiziunile mai încearcă un drum pînă pe front şi trimit de acolo poveşti destul de interesante. Radio România are, de asemenea, mulţi ziarişti care au scris din Irak sau Afganistan. Pro Patria, emisiunea armatei, difuzată pe TVR, nu îi ignoră defel pe cei de acolo. Preşedintele însuşi mai face cîte un drum înspre cazarmele din mijlocul deşertului.
Din păcate, neplăcut de des, prin puzderia de talk-show-uri mai auzi şi păreri în dungă, de genul: „Ştiau la ce se duc, de-aia sînt plătiţi mai bine, ştiau că îşi riscă viaţa“. Opinii similare la cîte o acţiune a jandarmilor pe la inundaţii sau prin viscol: „Virăm taxe şi impozite, ei sînt plătiţi din bani publici, să facă bine să-şi merite salariul în caz de catastrofă“. Un soi de detaşare cinică, un pas înapoi în faţa emoţiei, un refuz al ideii de eroism, de gest altruist cu riscul vieţii. Nu care cumva să fii catalogat drept, vezi Doamne, un pămpălău care se emoţionează. Aşa, îţi pui costumul de contribuabil şi te ascunzi în spatele declaraţiei de venituri: „Eu mi-am făcut datoria faţă de ţară, mi-am plătit impozitul. Din el, statul să-i plătească pe unii care vor să-şi rişte viaţa“. Nu e pic de empatie în atitudinea asta. Mai rău, nu e pic de respect.
Eroul din articolul Lilianei Nicolae a primit, cît a stat în spitalul NATO din Germania, saci de scrisori din America. Din România, mai deloc. Citind, mi s-a făcut ruşine. Nici eu nu i-am trimis vreo scrisoare. Eu plătisem impozitele, nu?
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
