„Emoție necunoscută, unde te duce ea”

Publicat în Dilema Veche nr. 885 din 25 - 31 martie 2021
Oare cînd am început să arătăm așa de aiurea la lumina naturală? jpeg

Scriu textul acesta, mai de nișă, conștient că poate interesa mai degrabă profesorii de limba și literatura română, deși fenomenul ar trebui să fie mai profund observat, pentru că efectele lui depășesc cu mult orele de limba și literatura română, situîndu-se într-o dimensiune a general-umanului, vizînd modul în care societatea în ansamblul ei, ca identitate națională, își construiește valorile și își pregătește membrii pentru a fi niște ființe superficiale, mecanice și lipsite de interioritate sau, din contra, preocupate de propriul univers interior, de autocunoaștere și de percepție a alterității.

Deunăzi, într-o discuție cu cineva (nu dezvălui contextul, pentru că va deveni la un moment dat oricum public), am fost determinat să mă gîndesc la motivele pentru care un elev ajunge să iubească poezia sau să se îndepărteze de ea, la relevanța pe care o are în acest proces educația instituționalizată, școala.

Refăcînd traseul empatiei mele cu poezia, mi-am dar seama că două au fost momentele importante în parcursul educației preuniversitare: o profesoară din liceu, pe care am avut-o doi ani, Cornelia Vlad, care era la zi cam cu tot ce se scria atunci și găsea mereu ocazii să ne vorbească nu doar despre textele clasice, obligatorii, din programa școlară, ci și despre literatura zilei, citită la cald. Apoi, căci pe ea nu am mai avut-o la clasă dintr-a XI-a, abia într-a XII-a, profesorul cu care luam ore în particular, de fapt un prieten de familie, Dumitru Cârstocea, care pur și simplu m-a făcut să mi se pară fascinante universurile marilor poeți din programa școlară, Bacovia, Blaga, Barbu, Arghezi, Nichita Stănescu. Eram uluit, după cîte o ședință cu el, de ceea ce descopeream în textele alea poetice, erau revelații despre mine, despre lume, despre uman în general.

Ce vreau să spun? Dacă nu aveam ocazia să întîlnesc oamenii ăștia doi, probabil poezia rămînea pentru mine un loc obscur și lipsit de importanță, probabil literatura în general rămînea o chestie nesemnificativă, de divertisment (deși a contat, ca să fiu corect pînă la capăt, biblioteca părinților mei, dar asta în zona de proză doar), probabil că traseul meu profesional ar fi fost cu totul altul, mai puțin reușit.

De poezie e destul de greu să te apropii dacă nu ai în preajmă oameni providențiali, care să ți-o releve. Sigur, contează și propriul tău organ, dar el e unul mai ciudat: poate rămîne total nefuncțional, pe post de apendice inutil, dacă nu ți-l hrănește cineva cu hrana potrivită. Profesorii sînt cei care pot să o facă, în speță cei de română, uneori și cei de limbi străine sau, mai rar, de științe umaniste în general, dacă sînt cititori de poezie. Însă, cel mai adesea, nu o fac. De ce nu o fac e întrebarea care se naște, înainte de ultima parte a pledoariei mele, în care voi încerca să spun de ce eu cred că e important să o facă.

În linii mari, aș spune că sînt două motive majore și am să încerc să le analizez succint și, probabil, schematic. Primul este legat de programa școlară. Aceasta este foarte restrictivă, în cea mai mare parte a ei sau, mai bine zis, la clasele care chiar contează, cele superioare de liceu. La gimnaziu mai există posibilitatea să alegi liber texte literare, deci să vii, chiar și cu propunerile din manuale, cît mai aproape de literatura contemporană. Dar adresîndu-se unor vîrste mici, e imposibil să aduci în discuție complexitatea marii poezii, a celei de substanță, care sondează în profunzime și nuanțat diversitatea umanului. O faci, dar mai pe deasupra lucrurilor, ca să o parafrazez pe poeta Angela Marinescu, care într-un poem superb are versul ăsta: „niciodată n-am să te pot iubi altfel / decît așa: deasupra tuturor lucrurilor”. În clasa a IX-a, programa e mai permisivă. Dar e un loc de trecere acela, și ca vîrstă, și ca abordare a spațiului literaturii. Dintr-a X-a încolo, programa e concentrată pe setul de autori canonici, între care se pot număra fix șapte poeți, ultimul, în diacronie, fiind Marin Sorescu, dar în fapt fiind Nichita Stănescu, pentru că pe Sorecu toată lumea îl abordează ca dramaturg. În aceste condiții, profesorii se axează strict pe parcurgerea programei. E firesc, pe de altă parte, ca programa să pună în valoare marea literatură, clasica, validată de reperele critice și ale receptării. Însă faptul că se studiază astfel, în vreo patru ani de liceu, aproximativ zece texte poetice nu e deloc în favoarea dezvoltării organului amintit. Și asta mai cu seamă pentru că aceste texte se „studiază”. Nu se gustă.

Celălalt motiv este, cu teamă o spun, faptul că majoritatea profesorilor de limba și literatura română nu sînt iubitori și cititori de poezie. În cel mai bun caz o abordează tehnic, prin prisma autorilor canonici, și cam atît. Nu citesc poezie contemporană, sînt străini de fenomen, eventual mai răsfoiesc vechi tomuri de opere complete ale canonicilor.

Și, ca să merg spre final, la urma urmei de ce ar fi important să facem din poezie ceva mai mult decît strict un set de zece poezii „studiate” în școală? Pentru că, în această limită a pachetului canonic concentrat, ea nici nu ajută la nimic. De aia! Pentru că poezia este despre mult mai mult, așa cum spuneam la început, este despre o nevoie continuă de a-ți înțelege complexitatea și de a ți-o dezvolta, despre nevoia de a-i înțelege pe ceilalți cît mai nuanțat, este despre dimensiunea umanului în cel mai profund sens al său, nu în cel de mecanică a existenței organice cotidiene. Dar pentru a se ajunge la acest nivel, care, în termenii aceia ai valorilor identitare, înseamnă o societate mai profundă, mai robustă spiritual, este nevoie de spații ample ale desfășurării, nu de cîteva poezii decerebrate în scheme pentru comentarii. Este nevoie de profesori care să simtă nevoia ca, în limitele programei școlare, să aducă cumva nelimitarea poeziei, pînă în contemporaneitatea ei. Se poate face asta? Se poate, știu profesori care o fac, fără să neglijeze programa școlară. Cu scopul de a le arăta elevilor că o emoție necunoscută te poate duce undeva unde nu bănuiai. Și o parafrazez aici, trimițînd spre titlu, pe poeta Ruxandra Novac, al cărei volum, Alwarda, vă invit să îl citiți. Sigur vă va duce undeva!        

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.