Educaţie, culturi, valori

Publicat în Dilema Veche nr. 594 din 2-8 iulie 2015
Din amintirile unui cobai jpeg

Acum cîţiva ani, în Turcia, într-o staţiune de pe litoral. Voiam să mergem într-un parc natural, tot pe coastă, cam la vreo 20 de kilometri de noi. Dar, cum eram un grup destul de mare, microbuzele care asigurau transportul costalier se dovedeau neîncăpătoare. Noroc că aveam cu noi o prietenă care ştia turcă şi că, după cum ne-am dat seama, ne aşezaserăm chiar în faţa unui depou de microbuze. În cîteva minute prietena a apărut cu un şofer dispus să scoată maşina din garaj doar pentru noi. Ne-a spus cît face, era un preţ rezonabil, ne-am urcat, am plecat. 

Pe drum, şoferul ne-a întrebat dacă n-am vrea să vină tot el pe seară să ne ia înapoi. Şi, cum şi de data asta pretenţiile erau modeste, am bătut palma. La coborîre, în calitate de trezorier al grupului – mi se spunea „bei pay“ –, m-am dus să-i plătesc omului cît conveniserăm pentru drumul de dus. Uşor contrariat, mi-a răspuns, pe jumătate într-un fel de engleză şi restul prin gesturi, că nu e nevoie. Îi plătesc tot cînd ne readuce acasă. A fost rîndul meu să mă arăt contrariat. Pînă deseară se puteau întîmpla o sumedenie de lucruri. Poate ne plictiseam şi hotăram să plecăm mai devreme. Poate găseam o ofertă mai convenabilă. Ce-i garanta lui că ne va mai găsi? Omul a ridicat din umeri. Păi, doar am vorbit, nu? 

Prin anii ’80, regretatul profesor Virgil Cândea îmi explica, într-unul din momentele de taifas pe care îi plăcea să le savureze, că ar fi, după el, două felul de culturi. Unele, culturile de sistem, îşi inventează reguli pe care să le respecte şi după care să se ghideze. Pentru altele – culturile de relaţie – persoana prevalează asupra normei. Principiul de funcţionare a acelora este „omul sfinţeşte locul“. Înţelegerea între persoane bate norma. Cuvîntul dat, cuvîntul rostit bate cuvîntul primit, cuvîntul scris. Turcii – mi-a devenit limpede din călătoriile prin ţara lor – aparţin celei de-a doua categorii, tot aşa cum elveţienii sau americanii, ceea ce numim, generic, „vesticii“, aparţin celei dintîi. În Bruges – sau Brugge, în Belgia – am vizitat o campanilă înălţată prin secolul al XIII-lea. Sus, în vîrf, era o încăpere cu o uşă masivă de fier, cetluită cu 12 lacăte. Fiecare dintre cei 12 consilieri ai oraşului avea cîte o cheie, astfel încît uşa nu putea fi deschisă decît în prezenţa tuturor. Şi ce comori erau păzite cu atîta străşnicie? Hîrtii. Înscrisuri. Acte. Patente. Concesiuni. Privilegii. 

Ar mai fi fost de stabilit unde ne-am înscrie noi, românii, într-o atare tipologie. Undeva într-un interstiţiu al lui „şi-şi“, într-o cultură de metisaj, de hibridizare. O cultură capabilă să-şi schimbe uzanţele de comportament dintr-un moment într-altul, după cum bate vîntul. Sau, poate şi mai rău, o cultură a lui „nici-nici“, a vacuităţii confuze. În permanentă căutare de repere. În indecizie cronică. 

Am scris acum o vreme, destul de pătimaş, despre valori. Despre faptul că ele ar trebui să reprezinte reperul cardinal al educaţiei. Opţiunea pentru un tip de educaţie sau altul înseamnă, întîi de toate, o alegere axiologică. Înseamnă dedicarea pentru anumite valori, în detrimentul altora, lăsate pe plan secund. E, într-un fel, ca întrebările care ni se puneau în „oracolele“ care circulau prin şcoli în vremea adolescenţei: „Dacă ai merge pe o insulă pustie şi n-ai putea lua cu tine decît X (3, sau 5, sau 10) cărţi, pe care le-ai alege?“ 

Greu de spus, dintr-o suflare, care ar fi mănunchiul de valori pe care eu sau altul le-am pune la temelia educaţiei. Jocul imaginativ al „oracolelor“ de odinioară se umple de data asta de apăsarea responsabilităţii. Alegerea nu mai e pentru noi, e pentru alţii. M-am bucurat totuşi să mă întîlnesc, în discuţiile cu oameni avizaţi, cu preocupări oarecum similare, într-o idee care îmi dă tîrcoale de mai multă vreme. Anume, că în vîrful ierarhiei aş aşeza încrederea.

Dintr-un studiu recent coordonat de Daniel David, psiholog, expert în ştiinţe cognitive la UBB, reiese că „trăsătura esenţială a romånilor este neîncrederea în oameni“. Desigur, arbitrarietatea studiilor foarte la modă acum un secol, de „psihologie a popoarelor“

, precum cele, la noi, ale lui Drăghicescu sau Rădulescu-Motru, ca să nu mai vorbim de speculaţiile lui Blaga, atît de prizate, despre „matricea stilistică“ a diverselor culturi, au avut darul de a nutri, în timp, un scepticism sănătos faţă de întreprinderi similare. Nu ştiu cum au ajuns colegii clujeni la concluziile respective, sînt convins însă că nu pe aceleaşi căi ca iluştrii lor predecesori. Esenţial este însă că nu mai vorbim, aşa cum neinspirat lasă să se înţeleagă titlul difuzat în presă al proiectului, de mărci definitorii atemporale, ci mai degrabă de o diagnoză

a societăţii româneşti (s-ar putea, de pildă, ca lucrurile să arate diferit în diaspora, deşi tot despre „poporul romån“ vorbim). 

Ceea ce văd însă, ceea ce trăiesc zi de zi, îmi confirmă, măcar intuitiv, analiza cercetătorilor clujeni. Sondajele indică o neîncredere endemică a respondenţilor în sistemul nostru de învăţămînt. Elevii şi studenţii nu cred în rostul şcolii sau al universităţii. Un mare număr de profesori cred că elevii sau studenţii lor nu-şi doresc altceva decît să îi tragă pe sfoară. Încrederea în competenţa şi probitatea inspectorilor şcolari atinge, de asemenea, cote foarte reduse. Cît despre încrederea în decidenţi, în făuritorii politicilor educaţionale, ce să mai vorbim? După atîtea răsuciri politicianiste ale opticii privind educaţia şi după atîtea numiri cel puţin discutabile la cîrma învăţămîntului, nu e deloc de mirare. 

Cred că două sînt sursele principale ale consolidării încrederii: predictibilitatea şi reciprocitatea. Culturile de sistem trebuie să se asigure că normele pe care le elaborează reglementează efectiv mersul vieţii oamenilor. Dacă în staţia de tramvai scrie că următorul vehicul soseşte în 4 minute, atunci el chiar trebuie să vină la ora anunţată. Nu de dragul timpului – ne putem dispensa lejer de cîteva minute în plus sau în minus. Ci pentru că miza fundamentală este aceea de a arăta că legile umane sînt la fel de „naturale“ şi de predictibile ca acelea ale naturii. Dacă e senin, nu va ploua. Dacă cerul e acoperit de nori şi a început să tune, e cazul să ne căutăm umbrela. Mai complicată şi mai delicată e strategia culturilor de relaţii. Şoferul nostru turc, de pildă, nu era un naiv. El avea, cum am zice noi, vesticii, o „strategie de marketing“, dobîndită, probabil, prin experienţă. În fond, nici el nu avea de unde să ştie dacă noi chiar o să îl aşteptăm şi nici noi nu aveam vreo garanţie că el se va ţine de cuvînt. Refuzînd plata pentru drumul de dus, el ne-a oferit garanţia de care era nevoie. Morala e simplă: obţii încredere dăruind-o. 

Dacă avem şansa de a fi o cultură de interstiţiu, putem pedala deopotrivă pe predictibilitate şi pe reciprocitate. Urma scapă turma. Dacă sîntem o cultură a indeciziei, Dumnezeu cu mila.  

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.   

O mare invenție – contractul social jpeg
Constantin Hamangiu, Matei G. Nicolau: Dreptul roman
Ceea ce se păstrează în dreptul pozitiv sînt constantele, ca expresie a dreptului natural.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Război și corupție
În poza mare, contrastul e simplu: Ucraina este victima unei agresiuni oribile din partea Rusiei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Omul fără dileme
Nu vrem să extindem dilema asupra a ceea ce, în jurul nostru, e nedilematic.
Frica lui Putin jpeg
Holocaustul în „trunchiul comun”
Am remarcat pe FB că unii observatori s-au arătat surprinși, alții nedumeriți.
m simina jpg
Cinematografia românească. Secvența Buftea
Se adaugă și o bază hipică cu cai pursînge antrenați pentru filmări, o bază auto cu mașini de epocă și un velier cu pînze și motor. Plus vizita lui Kirk Douglas din 1966 și cea a lui Orson Welles din 1967.
AFumurescu prel jpg
D’ale Americii
Și încă ne mai chinuim s-o dăm afară. Îngăduiți-mi, așadar, să sper în continuare: nu-i dracu’ așa de negru!
Iconofobie jpeg
Doi frați (ciudați)
Moartea rămîne, prin urmare, unicul nostru reper de cunoaştere exactă, dar pînă şi moartea – luată în sine – este, încă de la debutul umanităţii, un mare mister.
„Cu bule“ jpeg
„Ștergabil”
Poate că a acționat pur și simplu analogia cu alte derivate în -abil, poate că s-a stabilit o legătură subterană cu derivatul ștergar.
HCorches prel jpg
Toate referatele școlare se pun de acord asupra unui lucru
O altă problemă o reprezintă cea a meditațiilor date elevilor din propriile clase.
radu naum PNG
Cristiano Ronaldo marchează primul său gol pentru Al-Nassr? E de rîs sau de plîns?
Ronaldo e dincolo de plîns sau rîs. A depăşit planului binelui şi răului. Ronaldo e o categorie în sine care nu poate fi măsurată corect decît de la înălţimea mileniilor.
p 7 Logo ul Grupului Wagner WC jpg
Moarte sau glorie în Rusia
Nu putem decît spera că vor bombarda pozițiile armatei ruse cu arme mai puternice decît bomboanele de ciocolată Mozartkugeln.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alergători
Destui fug pur și simplu de bătrînețe sau într-o permanentă căutare a vieții fără de moarte.
1031545422 jpg
Reformiști și antireformiști
Prima reforma semnificativă a fost în perioada 1996-2000, atunci cînd companiile de stat înregistrau pierderi și datorii foarte mari, care riscau să blocheze economia.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Nu merge bine”
În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cîinii și românii
Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.
Frica lui Putin jpeg
Dumnezeu ca bun de consum
În tot cazul, omul tradițional știa cărui dumnezeu să se închine și cum s-o facă. N-avea de ales decît în ce fel să urmeze tabla valorilor prescrise.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Prizonieri în rang secund?
După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.
m simina jpg
Gara din New York
Dar Grand Central Terminal a avut noroc.
Iconofobie jpeg
Capitale…
În condiţiile unei dinamici culturale fireşti, şi Iaşiul, implică autorul, ar putea avea un destin similar, eliberîndu-se – o dată pentru totdeauna – de complexul „trădării” de la 1859...
„Cu bule“ jpeg
Cuvinte de mimă
Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.
HCorches prel jpg
A construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi
Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt.
p 7 Departamentul de Justitie WC jpg
Patrioți doar cu vorba
Cine sînt patrioții și cine sînt tiranii? Efortul de a răspunde la această întrebare va decide dacă America rămîne unită într-un stat de drept sau capitulează în fața violenței devastatoare.
radu naum PNG
Arbitrii români au orbul găinilor?
O veche zicală a meseriei pretinde că un deţinător de fluier trebuie să aibă auzul selectiv (la boscorodelile jucătorilor).
Comunismul se aplică din nou jpeg
Geografia dintotdeauna
Tim Marshall spune că „geografia nu dictează cursul tuturor evenimentelor” și încearcă să nu cadă în capcana unui determinism geografic (care ar putea fi asemănător, nu-i așa, cu determinismul economic marxist).

Adevarul.ro

image
14 ani fără uriașul Marian Cozma: Povestea crimei și ce s-a întâmplat cu ucigașii de etnie rromă
Un handbalist uriaș, la propriu și la figurat, s-a stins, la Veszprém (Ungaria) după un incident șocant.
image
Jurnalist Pro TV reținut pentru 24 de ore. Marius Buga este acuzat că a violat un minor dintr-un centru de plasament
Jurnalistul Marius Buga (42 de ani), corespondentul Pro TV în Dâmbovița și unul dintre cei mai vechi colaboratori ai televiziunii, a fost reținut de procurori într-un dosar ce vizează acte sexuale cu un minor.
image
La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur
Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România a explicat pentru „Adevărul” la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

HIstoria.ro

image
Care este cea mai valoroasă pictură din România?
Muzeul Național Brukenthal prezintă, pe pagina de Facebook, cea mai importantă lucrare a colecției de pictură a instituției sibiene, achiziționată de baronul Samuel von Brukenthal, colecție care a stat la fondarea primului muzeu deschis publicului din România (1817).
image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.