După retragere
Prima veste despre plecarea ultimilor soldați americani din Afganistan a venit pe Twitter de la jurnaliști afgani care continuă să relateze de pe teren. Avea să fie curînd confirmată la un briefing al Pentagonului.
Aproximativ 114.000 de oameni părăsiseră teritoriul țării ca urmare a efortului de evacuare american. Alte zeci de mii au găsit calea către o nouă viață cu ajutorul statelor partenere. Nimeni nu știe cîți au încercat fără succes să plece, dar, judecînd după imaginile de la aeroportul din Kabul, numărul lor e uriaș. Zeci de mii cel puțin. Și nu e vorba numai despre colaboratori ai armatelor care au participat la ocuparea țării în ultimii douăzeci de ani, ci și de cetățeni occidentali. Inclusiv sute de americani, dintre care unii au ales să rămînă o vreme din motive private – cel mai adesea nu au putut să își lase familia în urmă.
Există o speranță că acești oameni vor putea părăsi Afganistanul cîndva. Potrivit unei declarații comune a guvernelor occidentale implicate în operațiunea de evacuare, talibanii au promis să permită ieșirea în siguranță din țară pentru oricine dorește și are documente valide de călătorie. Cum se va întîmpla lucrul acesta este neclar, dar tot e mai bine decît nimic. Încă de dinainte de ocuparea Kabulului și dispariția în neant a fostei administrații afgane, talibanii fac eforturi importante să se prezinte ca o forță moderată și rațională. Foarte probabil, promisiunea aceasta e parte dintr-o campanie de redesenare a unei imagini publice care, în conștiința occidentalilor, rămîne legată de ultimul guvern taliban care, acum douăzeci de ani, s-a remarcat prin sălbăticia cu care a eliminat orice urmă de viață modernă din existența afganilor de rînd. Din aceeași campanie fac parte asigurările repetate că excesele acelei guvernări nu se vor repeta. Că se vor respecta drepturi și oamenii vor putea duce un trai normal.
Primele relatări despre noua administrație sînt însă, în cel mai bun caz, contradictorii. Deja un număr de celebrități afgane (cîntăreți, comici cunoscuți) au fost asasinate. „Din motive de siguranță”, femeile au fost sfătuite să nu meargă la slujbe. Nu e clar dacă vor mai merge vreodată. Pe de altă parte, evacuarea din Kabul nu ar fi fost posibilă fără o colaborare între forțele care se retrăgeau și talibani. Ba chiar americanii și talibanii s-au găsit în mod bizar de aceeași parte a baricadei atunci cînd ISIS din Khorasan (filiala regională a Statului Islamic) a atacat aeroportul care, pentru încă vreo cîteva zile, poartă numele fostului președinte ales democratic, Hamid Kharzai.
Întrebarea care revine acum este ce va urma după ce, de pe cerul Kabulului, dispare și ultima urmă a avionului care a dus acasă ultimii soldați străini. Nu există un răspuns clar de la nici una dintre părți. Ceea ce este clar e că o izolare completă a talibanilor nu va face decît să creeze condițiile pentru un nou dezastru. Afganistanul nu este o țară mică. Cu o populație de aproximativ 38 de milioane de oameni care au nevoie de hrană și servicii publice, riscul unei catastrofe umanitare cu consecințe imprevizibile este uriaș. Deja, înainte de revenirea, talibanilor, Afganistanul era a treia sursă de refugiați din lume după Siria și Venezuela.
Cele aproximativ nouă miliarde de dolari aflați în posesia băncii naționale afgane sînt blocați în străinătate. Noul guvern de la Kabul nu va putea avea acces la ei decît în urma unei înțelegeri cu statele occidentale. Însă chiar dacă ar fi putut fi cheltuiți, acei bani s-ar fi evaporat rapid în cîteva luni sau săptămîni. Talibanii au avut surse de venit pentru a purta un război, însă administrarea unei țări este mult mai complicată și mai scumpă. E de prevăzut că vor încerca să obțină nu numai deblocarea fondurilor băncii naționale, ci și o reluare a ajutorului umanitar internațional. Însă instituțiile și organizațiile non-guvernamentale nu vor avea nici un fel de inițiativă fără o binecuvîntare, fie ea și tacită, din partea Casei Albe.
Pentru comunitatea internațională, alegerea va fi complicată. În pofida corupției care a marcat, fără dubiu, cei douăzeci de ani de democrație, țara a făcut progrese reale. Pînă la întoarcerea talibanilor, 39% din fetele de vîrstă școlară urmau cursuri regulat. Doar 3% făceau același lucru acum douăzeci de ani. 5% urmau cursurile unei universități, 22% aveau o slujbă, dintre funcționarii publici 20% erau femei, la fel și 27% din reprezentanții în Parlament. Sînt cifre uriașe pentru o țară cum e Afganistanul, iar talibanii vor fi obligați să înțeleagă că nu pot decide o revenire la situația din 2001 fără riscul unei decuplări aproape complete de la restul lumii. Sigur, acum chiar mai mult decît în urmă cu douăzeci de ani, se vor găsi state și donatori privați (în special din zona Golfului) care să îi ajute. Însă oricît de mare va fi acel ajutor, ei vor guverna o țară și o generație de oameni care au cunoscut totuși libertatea, ba chiar, de foarte departe, au putut să bănuiască cum ar arăta prosperitatea.
Sînt motive serioase de scepticism. Încrederea între părți este mică, stimulentele pentru o degradare bruscă a situației sînt multe. Pentru Afganistan urmează luni de tatonări între talibani și comunitatea internațională. De natura relației ce se va construi în această perioadă depind forma, durata și dimensiunile viitorului dezastru care va marca foarte probabil această regiune din nou în timpul vieților noastre.
Scenariul cel mai sumbru este ca, după ce americanii s-au retras din Afganistan, Afganistanul să se retragă din lume. Ultima oară am văzut efectele unei astfel de stări de fapt în 2001.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.
