Dreptul la continuitate istorică

Publicat în Dilema Veche nr. 790 din 11-17 aprilie 2019
Teatrul – dimensiune  identitară a Europei jpeg

Mai este Franţa… Franţa? Iată o întrebare pe care şi-o pun numeroşi francezi într-o formă sau alta, mai pe faţă sau mai pe ascuns, cu diferite nuanţe în funcţie de orientarea lor politică şi de sensibilităţie lor culturale.

În vara anului trecut, dreapta conservatoare a difuzat un milion cinci sute de mii de tracturi cu următorul slogan: ­„Pour que la France reste la France“ („Pentru ca Franţa să rămînă Franţa“). Laurent Vauquiez, lider al partidului Republican, şi echipa sa vizau atunci mai multe realităţi care, în ochii lor, îndepărtau Franţa de ceea ce ar fi trebuit să fie Franţa: impozite mai mari decît oricînd, imigranţi mai mulţi decît niciodată, presiune comunitară fără precedent, risc terorist din ce în ce mai ridicat, explozie a delincvenţei, fracturi teritoriale grave…

Pour que la France reste la France a răsunat, ca slogan politic, şi în gura unor socialişti, dar şi în gura extremei drepte. S-ar spune că fiecare sensibilitate politică şi-a structurat o imagine precisă despre Franţa. În toate cazurile, însă, imaginile nu mai corespund cu realitatea. Stîn­ga doreşte o Franţă deschisă şi pluriculturală, fraternă şi tolerantă, egalitară şi generoasă, vigilentă în privinţa drepturilor omului, respectuoasă faţă de minorităţi şi faţă de excesele capitalismului.

Dreapta vrea ca Franţa să nu-şi piardă rădăcinile, să nu-şi uite trecutul istoric, să nu se dizolve într-o globalizare vagă, să nu-i fie ruşine de ceea ce a realizat în două mii de ani de existenţă, să-şi menţină stilul de viaţă şi arta de a trăi, să transmită mai departe valorile republicane. Extrema dreaptă vrea ca Franţa să nu devină o ţară de imigraţie, să nu-şi piardă identitatea şi sufletul, să-şi asume ca prioritate protecţia populaţiei autohtone, să-şi păstreze suveranitatea şi controlul asupra economiei.

În contextul campaniei pentru alegerile europene, aceste nelinişti avînd o puternică nuanţă identitară, iau uneori şi o formă juridică, mai precis este evocat dreptul la continuitate istorică. În ultimii ani am întîlnit deseori această sintagmă în presa franceză, asociată cu angoasa că identitatea europeană ar fi în pericol şi că însăşi civilizaţia occidentală ar fi ameninţată.

Unii eseişti francezi sînt chiar de părere că metamorfoza prin care trece Franţa, şi odată cu ea celelalte ţări ale Europei occidentale, nu mai poate fi controlată şi în nici un caz oprită. Generalului Charles de Gaulle i se atribuie următoarea afirmaţie legată de identitatea franceză: „Noi sîntem, înainte de toate, un popor european de rasă albă, de cultură greacă şi latină şi de religie creştină“. Ceea ce era adevărat după al Doilea Război Mondial nu mai corespunde însă cu realitatea de astăzi. Absolut nimeni n ar mai îndrăzni să pronunţe în prezent o astfel de frază, decît la timpul trecut. De altfel, cuvîntul rasă a fost scos din textul Constituţiei franceze. Da, poate că pînă în anii ’50 se putea spune că francezii erau în marea lor majoritate europeni de rasă albă, de religie creştină şi ataşaţi, prin educaţie, culturii greco-latine. Astăzi, însă, cîteva milioane de francezi sînt de religie musulmană, sute de mii de francezi născuţi în Franţa nu sînt de rasă albă, iar în materie de ataşament, nu cultura greco-latină le modelează primii ani de viaţă şi uneori nici următorii.

De Gaulle nu nega însă vocaţia universală a Franţei şi tot lui i se atribuie următoare nuanţă: Franţa trebuie să rămînă deschisă tuturor raselor, cu condiţia ca aceşti francezi avînd alte rădăcini să rămînă o minoritate… Să fi comis, oare, Franţa, Belgia, Olanda, Germania, Danemarca, Suedia, Austria nişte greşeli în materie de dozaj? Poate fi transferat în termeni juridici acest drept la continuitate istorică evocat de unii eseişti, avocaţi, oameni politici şi chiar istorici? Cum ar putea fi transpus acest drept în Statele Unite, unde naţiunea americană s-a format din imigraţii succesive? Există ţări, precum Japonia, unde continuitatea istorică nu pare să fie în pericol, dar care suferă de un declin demografic acut. În mai toate ţările din Europa de Răsărit, continuitatea istorică este ameninţată nu de imigraţie, ci de emigraţie. Dacă din România vor continua să plece cu sutele de mii tinerii, dacă materia cenuşie a ţării se exilează, dacă nu vor exista oportunităţi pentru ca oamenii să aibă de lucru şi dacă democraţia se va vida în continuare de sens, peste cîteva decenii profesorii nu vor mai avea cui să povestească, nici cum s-au „tras“ românii din daci şi din romani.

Întrebarea „Mai este Franţa… Franţa?“ ar putea fi reformulată în multe dintre ţările europene, şi ar putea chiar fi pusă în forma „Mai este Europa… Europa?“.

De la filozofii greci am învăţat că totul este în mişcare şi că nu ne putem scălda de două ori în apele aceluiaşi rîu. Conceptul de continuitate istorică rămîne poate vital (şi răsună dureros) pentru generaţia mea, dar nu sînt sigur că el mai reprezintă mare lucru pentru generaţia Internetului.

Poate că singura formă de continuitate, de cînd a început omul să se deplaseze pe planetă, de cînd a inventat roata şi a domesticit calul, şi de cînd şi-a accelerat deplasările pe uscat, pe mare şi prin aer, este formarea unui singur vast popor pe planetă… Nu sînt sigur de nimic, continui doar să-mi pun întrebări care mi se par esenţiale. 

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Megastructura uriașă pentru care Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur pur. Este unicat în România și funcționează și astăzi
La granița de nord a României se află una dintre cele mai impresionante mega-structuri a epocii comuniste. Barajul de la Stânca-Costești este un colos de beton care a costat câteva tone de aur și este al treilea ca mărime din Europa. Acum este un adevărat paradis natural.
image
EXCLUSIV. Elena Lasconi: „Dacă voi fi președintele României, voi fi un președinte pentru popor, din popor și nu din colivie”
Candidată la președinția USR și văzută ca potențial candidat la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi a vorbit într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul” despre relația cu Dominic Fritz, despre cum s-a decis să candideze la președinția USR și dacă e România pregătită să aibă o femeie-președinte.
image
Ce este sistemul Patriot. Plusurile și minusurile armamentului american cu preț exorbitant
Patriot este unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană disponibile, capabil să intercepteze atât rachete cât și aeronave avansate. Principala provocare a sistemului este costul uriaș - o baterie Patriot nouă ajunge la 1 miliard de euro.

HIstoria.ro

image
Cine au fost agenții dubli din al Doilea Război Mondial?
Cea mai importantă parte a Operațiunii Fortitude a reprezentat-o rolul jucat de agenți dubli.
image
Când au apărut primele bănci din Țara Românească
Pe măsură ce viața economică a Țării Românești se dezvoltă, apar numeroase proiecte și încercări pentru organizarea instituțiilor naționale de credit. Î
image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns: