Dreapta măsură

Publicat în Dilema Veche nr. 608 din 8-14 octombrie 2015
Din amintirile unui cobai jpeg

De fiecare dată cînd apare un nou caz răsunător de plagiat se repune pe tapet aceeaşi întrebare insistentă şi îndreptăţită: ce se întîmplă cu cel/cei care, dintr-un motiv sau altul, au lăsat frauda nesancţionată? Mai exact, care sînt consecinţele pentru conducătorul de doctorat şi, eventual, pentru membrii comisiei/comisiilor care au validat un titlu ce nu ar fi trebuit să fie acordat? 

Acordarea unei diplome de licenţă sau de master trece prin mai multe filtre. Pentru o diplomă de doctorat sînt încă şi mai multe. Însă responsabilitatea principală revine îndrumătorului. În privinţa asta, legea e drastică. 

„Art. 123 (4) Îndrumătorii lucrărilor de licenţă, de diplomă, de disertaţie şi de doctorat răspund în solidar cu autorii acestora de asigurarea originalităţii conţinutului acestora.“

Un radicalism, din punctul meu de vedere, injust. Încerc să reformulez:

„Organele de ordine răspund în solidar cu delincvenţii de asigurarea cinstei şi corectitudinii în comportamentul social.“ Sau:

„Supraveghetorii la examenele scrise răspund în solidar cu cei examinaţi de corectitudinea desfăşurării probelor.“

Dincolo de nebulozităţile limbajului juridic („răspund în solidar“), ideea etică – şi despre etică e vorba în această chestiune! – pare a fi pe cît de limpede, pe atît de discutabilă: şi făptuitorul, şi îndrumătorul sînt în egală măsură culpabili. Îmi pare rău, nu pot subscrie unui atare punct de vedere, ce supralicitează pînă la absurd responsabilitatea profesorilor. Sîntem, încă, în căutarea unei drepte măsuri. 

Cine copiază cu nonşalanţă ştie foarte bine că n-ar trebui să facă acest lucru. Este, juridic şi moral, un delict premeditat, dovedibil prin rezultatul final. Cînd transplantezi în propria-ţi lucrare pagini întregi din alte surse nu poţi invoca alibiul neglijenţei – am uitat să pun semnele citării, dar am indicat lucrarea cu pricina în bibliografia finală etc. – pentru simplul motiv că în nici o lucrare nu se admit citate de asemenea dimensiuni. E ca şi cum ai trece scrierea lucrării pe pilot automat, mutîndu-te pe bancheta din spate, să tragi un pui de somn. Îndrumătorul, în schimb, se presupune că

că modul în care candidatul şi-a redactat textul nu e în regulă. 

Eu, unul, am păţit-o cel mai urît – sau cel mai ilar, sau grotesc – în următoarea situaţie. Corectam nişte referate de master, cu tematică la liberă alegere, în relaţie cu problematica discutată la curs. Dau peste un referat scris de mînă – raritate absolută în ziua de azi – cu o analiză/un comentariu la

a lui Caragiale. Nu prea se încadra în cerinţele pentru lucrarea scrisă şi nici calitatea textului nu era copleşitoare. Aleg calea de mijloc şi mă hotărăsc pentru un 7. Însă ceva suna cunoscut. Intru pe Google, iau un fragment care mi se părea mai uşor detectabil – e şi asta o tehnică pe care o deprinzi în timp –, dar la căutare nu apare nimic concludent. Mai încerc cu un alt fragment, apoi cu un al treilea. Nimic. Sînt pregătit să renunţ, însă ceva încă nu îmi dă pace. Reiau lectura referatului. „Evreul“ scris cu majusculă. Asta poate fi ceva cel tîrziu din interbelic, îmi spun. Nu cumva…? Mă duc la raft şi mă umflă rîsul: tocmai îi dădusem un 7 lui Călinescu – pentru unul dintre pasajele, altminteri, nu dintre cele mai inspirate din monumentala lui

scriere care, în ciuda monumentalităţii ei declarate, se pare că nu era accesibilă pentru verificări pe net. Culmea a fost că, la aflarea tristei veşti, autoarea referatului a izbucnit în rafale de plîns şi, chiar şi atunci cînd a fost confruntată cu evidenţa textuală, a continuat să susţină, printre suspine, că nu e adevărat, pentru că ea are un prieten profesor de română, care i-a garantat că lucrarea e originală… Eu, pesemne, am avut o memorie mai bună şi un fler profesional mai temeinic exersat. Dar cîţi ibrăileni, streini, pompiliuconstantineşti, cioculeşti, manoleşti, simioni şcl., şcl. mi-or fi scăpat printre degete?

Un coleg matematician de la UB pe care îl preţuiesc în mod deosebit, Liviu Ornea, scria de curînd, în 22, următoarele: „În treacăt fie spus, mi-e foarte greu să cred că un îndrumător de doctorat se lasă păcălit, la propriu, de un doctorand al său. De obicei, se stabileşte o relaţie foarte strînsă între cei doi, o chimie care a făcut, de altfel, posibilă colaborarea – de orice natură ar fi ea. Cum să cred, atunci, că plagiatorul nu e de conivenţă cu îndrumătorul?“ 

Cam abrupt, totuşi, saltul de la premise la concluzii. La modul ideal, ar fi să fie vorba despre o „chimie“ precum aceea, dacă mi-e permisă analogia, dintr-o relaţie maritală. Dar cîte căsnicii nu sfîrşesc în divorţuri lamentabile! Iar în îndrumarea doctorală, divorţul e infinit mai dificil decît la oficiul stării civile. 

Realitatea este că, nici la noi şi nici aiurea, relaţia dintre îndrumător şi doctorand nu a putut fi nici legiferată şi nici măcar aproximată cutumiar. Cunosc îndrumători de doctorat extrem de scrupuloşi, care lucrează pas cu pas alături de candidat, îndrumîndu-i fiecare paragraf, fiecare rînd, fiecare virgulă şi sfîrşind adesea prin a fi coautori, dacă nu autori primi ai tezei. În ciuda minunatelor intenţii, mi se pare incorect. Obţinerea titlului de doctor ar trebui să probeze capacitatea candidatului de a duce la bun sfîrşit un proiect substanţial de cercetare independentă. La polul opus, alţi îndrumători se mulţumesc, după susţinerea referatelor legiuite, să aştepte teza în format final, imprimat, în cutia poştală. 

Mai e încă o chestiune care încurcă iţele şi mai tare: enormele diferenţe cutumiare între diversele domenii. Avînd un frate matematician, ne-am ciorovăit într-o zi nişte ore bune despre care ar fi ponderea doctorandului şi cea a îndrumătorului în reuşita unei teze, în studii literare şi în matematică. În final, eu am dat, grosso modo, 80% primului şi 20% celui de-al doilea, iar frate-meu exact pe dos. Pentru noi, cei ce ne ocupăm cu studiul literaturii, e fundamental ca tema de cercetare să fie alegerea candidatului, şi sînt apreciate cu prioritate acele propuneri care invită îndrumătorul la o „aventură“ pe terenuri încă nedefrişate. Pentru matematicieni, din cîte am înţeles, e vital ca îndrumătorul să propună o temă fezabilă, ca să nu-l expună pe candidat riscului de a munci ani buni ca să se trezească în final într-o fundătură. Însă în mediul academic românesc înţelegerea faţă de profilul specific fiecărui domeniu de cercetare este o raritate. Adesea, cei din ştiinţele „dure“ îi consideră pe umanişti un soi de „propagandişti“ culturali, în vreme ce ultimii îi văd pe cei dintîi ca pe nişte „funcţionari“ care adună sîrguincios puncte pe indicele Hirsch. Iar cei din ştiinţele sociale se uită cu cîte un ochi mefient cînd la stînga, cînd la dreapta. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Grecia sub zodia incendiilor forestiere și a caniculei. Turiști români: „Ne cred pe toți proști?”
În timp ce atenționările de călătorie apar aproape în fiecare zi pentru Grecia, din cauza riscului de incendii forestiere, turiștii românii susțin că vremea e perfectă.
image
Cât ar mai fi avut de trăit Ceaușescu dacă nu era executat. Care era boala ținută la secret a ultimului dictator al României
Nicolae Ceaușescu suferea de mai multe boli grave, spun medici români dar și surse din cadrul CIA. Dacă una dintre afecțiuni ajunsese cunoscută prin intermediul CIA, cealaltă rămâne și astăzi un mister. Se presupune că Ceaușescu nu ar mai fi supraviețuit mult după 1989.
image
Cum ne-a adus manelistul Babasha în atenția lumii întregi. Ce scrie The Independent despre manelele din România
Babasha, cântărețul de manele care a fost huiduit la primul concert susținut de Coldplay, a atras atenția lumii întregi, publicațiile străine relatând evenimentul, și afirmând că reacția publicului ar reaprinde „dezbaterea despre rasism din România”.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.