Două pariuri
„Depinde de om, unu’ e mai gospodar, altu’ mai puturos sau nepriceput. Depinde de om.“ – îmi repeta tătarul, uşor amărît, un pic mîndru. Restaurantul lui arăta splendid, decorat cu gust. Gramatica locului era evidentă, nu aveai parte de stridenţe de plastic. Eram în centrul Neptunului, într-unul dintre puţinele locuri frecventabile rămase. Îl provocasem pe tătar să îmi explice de ce arăta atît de jalnic restul staţiunii: hoteluri închise, cu scînduri în geam, spaţii verzi năpădite, personal deja obosit, plictisit, agasat. La explicaţia lui nu am găsit ce să mai adaug. Am dat din mînă a lehamite şi am închis subiectul.
Ceva mai devreme fusesem prin Olimp, să văd ce se mai întîmplă în celebrul triunghi Panoramic-Amfiteatru-Belvedere. Nu se întîmpla nimic. Belvedere era înfăşurat într-o plasă verde, sugerînd că urmează o renovare (demolare?). Pe locul faimosului Flamingo am găsit o berărie cu bănci din lemn. Magazinele erau nedeschise încă (deşi era aproape 1 iulie). Cafeneaua de sus îşi schimbase mobilierul şi arăta banală şi pustie. Am explicat fiicei mele (6 ani) că sîntem ca la un fel de muzeu, să vadă şi ea pe unde se făcea turism pe vremea lui mami şi a lui tati. Mai devreme, trecusem pe lîngă fostul Hotel Galaţi (nu am reţinut cum se cheamă acum). Arăta bine spre foarte bine. Am auzit că acolo e un centru SPA cu de toate, cu servicii de calitate şi mîncare bună. Nu am intrat, nu am verificat. Oricum, de jur împrejur arăta cam ca în decorul unui western cu oraşe fantomă.
Ceva mai devreme ieşisem de la un aşa-zis aquapark din Saturn: două tobogane şi o piscină rezonabilă. Fiică-mea a fost fericită, noi am fost mulţumiţi. Intrarea era la un preţ rezonabil, personalul nu era încă obosit de greaua munca a sezonului turistic, curăţenia era la un nivel decent. Ajunsesem tocmai acolo, deoarece, cu puţin timp înainte, întrebasem agentul de turism din Neptun ce poate face un copil în staţiunea aia. Amabilă, doamna cu pricina şi-a exprimat regretul că zona arată în halul ăla, ne-a explicat pe scurt că 9 hoteluri au fost cumpărate de doi faimoşi fraţi de prin Oradea (cu afaceri în industria băuturilor răcoritoare) şi au fost lăsate în paragină. Ne-a recomandat să mergem în sud, spre Saturn. Aşa am făcut, a fost bine.
Cu ceva vreme în urmă, încercam să găsim o Luna-Park, un leagăn, un tobogan, o „dixtracţie“ potrivită unui copil de 6 ani. Am găsit oarece (un trenuleţ, nişte maşinuţe şi o trambulină), dar am renunţat după o jumătate de oră. Nu neapărat deoarece eram mai sărac cu 500 de mii, ci pentru că eram îngrijorat pentru sănătatea copilului. Primprejurul instalaţiilor zăceau maldăre de gunoi, stive de ambalaje, resturi de pe la restaurante. În faţa clădirii scria, mare: „Neptun Km. 0“.
Cu o zi înainte fusesem la plajă, la celebrele Steaguri. Turişti puţini, ca la început de sezon. Pe o tăbliţă scria că accesul pe plajă este liber pentru toţi turiştii, utilizarea spaţiului fiind gratuită. Semnat: Primăria Mangalia. De la stîlpul cu respectivul anunţ pînă spre linia valurilor, o adunare de şezlonguri de plastic şi de lemn. Umbreluţe, tot tacîmul. Încîntat de privelişte şi amăgit de anunţul Primăriei, dau să mă aşez. Se înfiinţează un tînăr politicos care mă informează că „aceasta este o zonă specială“. „Cum adică specială?“, întreb. „Adică e o zonă VIP şi noi o administrăm.“ „Aaaa, zic, e VIP, dar pe placa asta zice că accesul este liber.“ „Sigur, accesul este liber, dar nu puteţi staţiona aici pentru că e zonă VIP.“ „În regulă, zic, cît costă să stai în zona VIP?“ „Păi, 15 lei şezlongul şi 10 lei salteluţa.“ „Aşadar, voi închiriaţi şezlonguri, corect?“ „Nu. Noi administrăm zona VIP.“ Mă pufneşte rîsul şi le recomand să pună măcar nişte afişe pe care să scrie ceva de genul „SC Şezlongul SRL administrează această zonă VIP. De aceea, vă închiriem şezlonguri la următoarele preţuri…“ Aş recomanda şi Primăriei Mangalia să îşi scoată anunţurile inutile de pe plaja pe care nu o mai controlează.
Cu o zi înainte, plecam spre Litoral. Nu mai fusesem de vreo şapte ani. Nu voi mai merge încă şapte. Nu cred că voi pierde nimic. Le ţin pumnii celor cîţiva profesionişti care au mai rămas prin zonă.
