Două pariuri

Publicat în Dilema Veche nr. 386 din 7 - 13 iulie 2011
POCU, fost POSDRU – sau despre moartea ştampilei jpeg

(în care va fi vorba despre agricultură, căci despre turism am povestit săptămîna trecută)

Aşadar, pentru prima oară în viaţă (recunosc), mergeam pe Autostrada Soarelui, cunoscută şi sub numele conspirativ de A2. Şoseaua în sine arată bine, dar nu despre asta e vorba în articol, transporturile rutiere române fiind subiect abisal, complex şi imposibil de tratat în mai puţin de cîteva sute de pagini. De fapt, cale de vreo 200 de kilometri, am privit Bărăganul. 

Şi am avut ce vedea: una dintre cele mai interesante şi puternice zone agricole din Europa. Pînă la linia orizontului, la dreapta şi la stînga şoselei, din Bucureşti pînă la Cernavodă, cîmpuri organizate impecabil, culturi de porumb, floarea-soarelui şi diverse păioase (nu ştiu să deosebesc orzul de grîu din mersul maşinii), staţii de alimentare şi reparaţii, instalaţii de irigare, silozuri. Nu am văzut nici măcar o parcelă nelucrată. Singurii ciulini pe care i-am zărit erau între marginea şoselei şi gardul de protecţie. Oricum, am înţeles că numita buruiană este un soi de raritate vegetală şi merită protejată. Există şi fonduri europene dedicate protecţiei biodiversităţii, care finanţează atare întreprindere. Absolut toate SMA-urile (sau cum s-or chema acum) plasate prin cîmp, aparent la întîmplare, arătau a proiecte imobiliare, cu acoperişuri noi şi scumpe. Tocmai ce începuse recoltatul la oarece păioase. Am văzut mai multe microdivizii de combine noi-nouţe, New Holland sau John Deere, în formaţii care arătau ca aranjate de generalul Patton. În plus, pentru a întări impresia de ordine milităroasă, din loc în loc mai fluturau şi steaguri cu sigle ale marilor producători de hibrizi sau soiuri modificate genetic. Atrag atenţia că, pentru mine, cultivarea de cereale modificate genetic nu înseamnă o crimă împotriva umanităţii ci, pur şi simplu, un semn că fermierii respectivi sînt utilizatori ai celor mai avansate biotehnologii. Răsucească-se Greenpeace în piaţa publică, nu mă interesează, atîta vreme cît nu au argumente serioase. Ba, mai mult, voi susţine, cu puterile-mi jurnalistice, pe cît voi putea, avizarea soiei modificate genetic pe teritoriul Uniunii Europene. Nu de alta, dar Insula Mare a Brăilei şi bună parte din Bărăgan ar putea reduce la aproape jumătate necesarul european de import de soia furajeră, adusă acum din SUA, Argentina şi Brazilia.  

Ajung apoi la hotelul din Neptun, dau drumul la televizor (ce altceva decent sau legal poţi face pe litoralul românesc dacă plouă?) şi, pe unul dintre posturile de ştiri, aflu că tot ceea ce văzusem pînă atunci nu era decît o iluzie optică. Mi se spunea că România se află în plină criză alimentară, că preţurile la mîncare vor atinge niveluri apocaliptice, că pămînturile nelucrate domină peisajul patriei. Un reprezentant al unei federaţii de agricultori ne avertiza că se va scumpi pîinea din cauza secetei (care secetă, nu ştiu) iar şeful unei federaţii a producătorilor de salam ne avertiza că nici cîrnatul nu se va ieftini, dimpotrivă. Căzut pe gînduri, am început a reflecta la cifrele date de Institutul Naţional de Statistică (ce altceva decent sau legal poţi face pe litoralul românesc dacă plouă?). Conform numitei surse, fragila redresare economică a României pe anul trecut se datorează profiturilor din agricultură.  Era să nu pricep nimic. Noroc că mi-am adus aminte: interesul celor care îşi plîngeau de milă la sus-numitele posturi de televiziune era acela de a ne obişnui cu gîndul că scumpirea mîncărurilor este a doua natură a economiei româneşti, indiferent de producţie, atîta vreme cît preţurile mondiale sînt în creştere. Nu am auzit nicăieri recunoscîndu-se public un fapt banal, admis de toţi marii rechini ai agriculturii româneşti, între patru ochi: de cîţiva ani încoace, profiturile lor sînt fabuloase. S-au dotat cu utilaje de cea mai nouă generaţie, productivitatea este în creştere. În plus, au contabili buni şi legături politice solide, astfel încît plata impozitelor este fie un hobby, fie o simplă referinţă culturală (foncirea din scrierile lui Marin Preda). 

Pe toţi cei care deplîng soarta agriculturii româneşti, îi invit la o plimbare de circa 200 de kilometri, pînă la Cernavodă. Să descrie ei ce văd. 

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

 Gigi Becali Mediafax Foto ALEX NICODIM
Becali le ia apărarea liderilor PSD criticați pentru hainele scumpe purtate la botez: „Trebuie să vină în zdrențe ca să nu-i criticați?”
Gigi Becali, parlamentar independent și patron al FCSB, a luat apărarea luni seară, 2 noiembrie, invitaților care au purtat haine scumpe la botezul fiului lui Alfred Simonis, președintele PSD Timiș.
laurette (2) jpg
Laurette a făcut anunțul momentului. Când va putea merge din nou și cum se simte acum
Când va putea Laurette să meargă din nou. Vedeta a dezvăluit perioada în care speră să-și recapete mobilitatea
Fulgy FOTO Facebook webp
Viorica de la Clejani, declarație cu lacrimi în suflet pentru Fulgy! Mesajul care a atras atenția fanilor
Viorica de la Clejani i-a transmis fiului său, Fulgy, o urare emoționantă de ziua lui și i-a mărturisit cât de mult îl iubește.
Gabriela Cristea (1) jpg
„Nu mai răcesc toată iarna!” Gabriela Cristea a dezvăluit rețeta care i-a smuls lacrimi
Gabriela Cristea le-a arătat urmăritorilor săi cum pregătește hreanul la borcan, o rețetă pe care o consideră ideală pentru sezonul rece. Vedeta a mărturisit că prepararea ingredientului nu a fost deloc ușoară, mai ales din cauza mirosului puternic care i-a provocat lacrimi încă din primele momente.
sorina docuz marcel ciolacu facebook jpg
Marcel Ciolacu rupe tăcerea după zvonurile privind anularea nunții cu Sorina Docuz: „Suntem împreună, fericiți și asumați”
Marcel Ciolacu a confirmat pentru „Adevarul” că relația cu Sorina Docuz continuă, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora cei doi și-ar fi anulat nunta programată pentru finalul lunii noiembrie.
porci shutterstock jpg
Bani pentru micii crescători de porci. Ce sprijin anunță PSD
Senatorul PSD Sorin Moise anunță votarea unei inițiative privind sprijinirea crescătorilor de porcine pentru măsuri de biosecuritate. Comunicatul partidului invocă și menținerea ajutoarelor naționale tranzitorii în viitoarea Politică Agricolă Comună.
avioane parcate aeroport aterizare avion frankfurt shutterstock 1702941451 jpg
SRI a semnat un memorandum de cooperare cu o agenție americană pentru securitatea transporturilor
Serviciul Român de Informații (SRI) a anunțat că luni, 2 noiembrie, a semnat un memorandum de cooperare cu Administrația pentru Securitatea Transporturilor (TSA) din SUA.
Gigi Becali și George Simion FOTO Inquam Photos Sabin Cirstoveanu (1) jpeg
Gigi Becali a devenit „fan Georgescu” și prevede prăbușirea AUR, sub conducerea lui George Simion: „Este genial în a fi viclean”
Gigi Becali și-a schimbat radical poziția față de Călin Georgescu și spune acum că e „fanul” lui, în timp ce îl critică pe George Simion, şi susţine că AUR ar putea pierde o mare parte din susținere dacă fostul candidat la prezidențiale şi-ar face propriul partid.
mini cheesecake cu matcha și afine jpg
Mini cheesecake cu matcha și afine, un răsfăț în porții mici
Aroma vegetală a ceaiului matcha se îmbină cu prospețimea dulce-acrișoară a afinelor într-un desert cremos. Servite în porții individuale, aceste mini cheesecake aduc o notă de eleganță oricărei mese.