Două euromituri spulberate (degeaba)
Două dintre miturile pe care le fondează discursul antieuropean au fost serios lovite, în ultima săptămînă, de argumentele necruţătoare ale cifrelor.
Primul: din cauza apartenenţei la Uniunea Europeană, economiile dezvoltate – de exemplu, cea a Marii Britanii – au de pierdut. Este argumentul forte în favoarea renaţionalizării unor puteri cedate de Londra către Bruxelles. (Despre cine ia cu adevărat deciziile la Bruxelles, despre cine este cu adevărat acest Bruxelles merită să discutăm mai mult, cu altă ocazie.)
În 2017, în Marea Britanie ar urma să fie organizat chiar un referendum pe tema „renaţionalizării“, ceea ce ar pune serios în discuţie chiar apartenenţa ţării la Uniunea Europeană.
Premierul David Cameron a promis un astfel de referendum, cu o condiţie: să cîştige alegerile din 2015. Problema este că documentele aflate la ora actuală la dispoziţia guvernului britanic nu vin în sprijinul ideii de referendum pentru ieşirea din Uniune. Potrivit euobserver.com, este vorba despre nu mai puţin de 30 de studii, aflate deja pe masa guvernului de la Londra. Studiile au fost realizate de asociaţii patronale, camere de comerţ, instituţii de cercetare. Iar documentele arată că politicile Uniunii Europene sînt, în realitate, bune pentru Marea Britanie.
Măsurile europene, de la piaţa unică la regulile privind comerţul, de la cultură şi pînă la transporturi, nu sînt deloc de natură a provoca pierderi economiei britanice, aşa cum îndeobşte se susţine. Dimpotrivă, sînt un sprijin pentru aceasta. De exemplu, apartenenţa la piaţa unică europeană a ajutat exporturile britanice să crească în ultimii zece ani, de la 160 de miliarde, la 275 de miliarde de euro.
Rezultatele acestor studii înseamnă un al doilea moment, să-i zicem delicat pentru guvernul britanic, după invazia de pe 1 ianuarie a românilor şi bulgarilor, care n-a mai avut loc. Şi, de aici, trecem la al doilea mit: cel al migrantului din Est, sărac, slab calificat şi care de-abia aşteaptă să i se ridice bariera spre Vest, pentru a profita de generoasele sisteme de protecţie socială. Evident, fără să fi contribuit la acestea şi fără a avea de gînd să o facă vreodată. Un fel de profitori ai liberei circulaţii.
Şi totuşi: un studiu prezentat de Comisia Europeană la începutul săptămînii trecute, cu ocazia reuniunii primarilor marilor oraşe ale Uniunii Europene, desfiinţează clişeul imigrantului sărac şi slab calificat. Dimpotrivă. Cetăţenii europeni care se deplasează în alte ţări ale UE, în principal, pentru oportunităţi legate de locul de muncă sînt, în medie, mai tineri şi mai bine calificaţi decît cei rămaşi acasă. Studiul a vizat şase mari oraşe europene: Barcelona, Dublin, Hamburg, Lille, Praga şi Torino. În cazul tuturor celor şase oraşe, datele au dovedit că afluxul de cetăţeni europeni activi pe piaţa muncii a avut un impact economic pozitiv. De exemplu, la Torino, impozitele şi taxele colectate de la străini au adus un beneficiu net de 1,5 miliarde de euro pentru finanţele publice naţionale. Nimic surprinzător. Oamenii, mai ales cei mai tineri şi mai bine calificaţi, cu o mai mare încredere în posibilităţile lor, merg acolo unde există dezvoltare, unde există locuri de muncă şi posibilităţi de afirmare.
Să nu ne facem însă mari iluzii că publicarea unor astfel de date va schimba mare lucru din opţiunile ce se prefigurează deja în perspectiva alegerilor europene din 2014. Prezenţa viguroasă în Parlamentul European a formaţiunilor care militează împotriva proiectului european va deveni o realitate, chiar dacă studii precum acestea vor mai apărea în perioada următoare.
Realitatea este că, de multe ori, emoţia se dovedeşte mai profitabilă, în plan electoral, decît raţiunea. Un exemplu: în ultimii zece ani, în care exporturile economiei britanice au crescut vertiginos, graţie pieţei unice, susţinerea publică pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi, pe cale de consecinţă, din piaţa unică, a crescut de la 47%, la 54%.
Discursul în tuşe puternice, fluturarea de soluţii simple la probleme complicate reprezintă o atracţie irezistibilă pentru mulţi cetăţeni care nu-şi pot explica de ce lucruri care mergeau bine înainte, astăzi nu mai merg.
În definitiv, nostalgia există şi în Vestul Europei, nu doar în fostele state comuniste. O nostalgie faţă de vremurile cînd moneda naţională şi unele politici protecţioniste asigurau o funcţionare a economiilor şi societăţilor la un nivel cel puţin rezonabil. Dar vremurile acelea au trecut, iar politicienii ar trebui să fie primii care să le spună oamenilor acest adevăr. Aşa cum şi la noi, în Est, au trecut vremurile cînd fiecare avea asigurată o slujbă pe tot parcursul vieţii active.
Însă voturile se pot cîştiga şi altfel: promiţînd paradisul pierdut al unei Europe a barierelor, a interdicţiilor, a feudelor monetare şi financiare. O Europă mitică, a oraşelor care-şi apărau libertăţile ridicînd în jurul lor ziduri de apărare şi ferecînd porţile. Şi iată că asemenea mituri se dovedesc mai puternice şi mai seducătoare decît raţiunea.
