Discurs (ne)motivațional

Publicat în Dilema Veche nr. 967 din 20 octombrie – 26 octombrie 2022
Iconofobie jpeg

Cu ani în urmă, cineva m-a întrebat cam care ar fi rețeta succesului. Evident, interogația s-a născut pe fondul unei bănuieli mai vechi a partenerului de conversație că eu aș fi un om de succes. Pe moment, m-am mărginit – zîmbind, desigur – să resping o asemenea ipoteză de lucru. Nu din falsa, ipocrita „pudoare” a propriului ego, ci dintr-o riguroasă evaluare a așa-ziselor mele „realizări”. Fie și o privire sumară (însă, cum să spun, din interior, adică fatalmente obiectivăonestă, îndeplină cunoștință de cauză) asupra traseului meu biografic de pînă azi mă obligă să număr mai multe „eșecuri” decît „triumfuri” existențiale. Cum se întîmplă asta? Păi, printr-o radiografie simplă a decalajului dintre ceea ce aș fi putut face(fiind, constant, disciplinat, harnic, modest și eficient) și ceea ce am făcut cu adevărat (disipîndu-mă, prea des, în lejerități, comodității, orgolii și multiple inutilități). Credeți-mă pe cuvint, dispropoția este descurajantă. Am scris cîndva un articol (sper, comic) despre ratare ca „ruptură” între „ceea ce ai visat să realizezi” în junețe și „ceea ce ai putut să realizezi”, în mod real, la maturitate. Folosind un astfel de criteriu de selecție pentru redactarea – așa cum sugeram acolo ironic – Dicționarului rataților români, cred că m-aș califica glorios pentru includerea persoanei mele pe unul dintre locurile fruntașe.

Apoi, în executarea pasului al doilea de prelucrare mentală a întrebării interlocutorului, mi-am dat seama că debitam, de fapt, prostii. Nu avem o „rețetă” a ratării/eșecului, în aceeași măsură în care nu avem una a succesului/triumfului. Relativismul acestor noțiuni se arată a fi, în fond, de o stridentă proeminență. Oare cum nu reușim să-l observăm uneori, cufundîndu-ne, candid, în filozofii ieftine, „motivaționale”, despre „izbînda în viață” sau, dimpotrivă, în perorații lacrimogene, „demobilizatoare”, despre înfrîngere ca „dat” insurmontabil al propriului nostru destin? Ca întotdeauna, unghiul de percepție (adică nivelul/gradul de implicare subiectivă a receptorului realității) joacă aici rolul central. Atît eșecul, cît și succesul constituie fenomene arbitrare, puse în perspectivă semantică și simbolică de fiecare individ în parte. O banalitate, dar o banalitate extrem de convingătoare tocmai prin nevoia permanentă de reiterare a ei: triumful unuia înseamnă ratarea altuia și invers ori, chiar mai bine subliniat, ceea ce pare succes pentru unul poate fi ratare pentru celălalt și viceversa. Inutil de precizat că o victorie reprezintă frecvent debutul teribilelor sucombări ulteriore, în vreme ce aparenta înfrîngere dezvăluie premisele unor extraordinare construcții de viitor. Așezarea insului în sistemul de valori ilustrează așadar fondul configurării conceptelor de mai sus în hermeneutica lui personală. Lumea externă nu oferă soluții, ci dileme.

Prin urmare, dacă ar fi să ofer totuși o definiție a succesului, aș porni de la amănuntul „așezării” individuale în marea schemă (enigmă?) a vieții. Devenind egal cu sine însuși – oricare ar fi spațiul său de integrare în piramida socială (istorică?) –, omul are, aș constata, șansa, chiar dacă temporar (precum toate fenomenalitățile înconjurătoare), să simtă gustul succesului, adică să-și asume, cu satisfacție, mecanismele ce reglează, în chip nevăzut, compatibilitatea dintre aspirație și posibilitate a fiecăruia dintre noi. Să admită, cu alte cuvinte, onest, că un pas în plus peste respectiva „posibilitate” ar ajunge să funcționeze în variantă de succes mincinos și ar fi potențial autodistructiv. În manieră similară, nu trebuie să accepte nici pasul în minus, în raport cu „aspirația” sa legitimă (bazată carevasăzică pe abilități proprii autentice), întrucît atunci s-ar găsi în textura unui eșec nemeritat, cumva autoindus artificial. Ieșirea din subiectivitate (care s-ar traduce drept renunțarea la autoevaluările bombastice, etern supraestimate) poate duce, într-un anumit sens, la triumf – nu mereu și neapărat vizibil, însă, cu certitudine, „palpabil” pe palierele interne ale eului. „Încadrarea” în sine însuși descrie gradul de mulțumire al cuiva pe parcursul dezvoltării lui biografice. Trebuie „să te cuprinzi” în tine nici mai mult, nici mai puțin decît o singură dată, să eviți, altfel spus, un proces „inflaționist” al personalității tale. 

Dacă reușești asta, ai dobîndit, indubitabil, victoria supremă. Abia atunci ești calificat să furnizezi „rețete ale succesului”.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Omul multiplu, Editura Junimea, 2021.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.