Dincoace de zidul Parlamentului

Ludovic Orban ia microfonul și se adresează mulțimii. Se aud huiduieli, iar senzația de stînjeneală e greu de stăpînit. Orban pricepe repede sentimentul care domină mulțimea și scurtează discursul atît cît să nu se poată relata ulterior că a fost alungat de la mitingul de sprijin al unei moțiuni pe care el a inițiat-o.

Președintele PNL mai dăduse o tură anterior prin preajma mulțimii, vorbise cu presa, salutase de pe trotuarul vecin. Orban are permanent un zîmbet forțat a-mar de parcă l-a silit cineva să viziteze o rudă pe care nu o suportă.

Printre useriștii bine echipați cu însemne de partid și ale campaniei „Fără Penali“ erau și vreo douăzeci-treizeci de liberali marcați de un disconfort evident. Mă uit și mi-e destul de clar că nu e nici o diferență între ei și pesediștii aceia aduși la marele miting al lui Liviu Dragnea cu cîteva zile înainte. Aceeași atitudine un pic confuză, un pic jenată, uneori mascată într-un pic de umor. Le lipsește cumva autonomia. Stau strînși unii în alții și au grijă să nu se depărteze de banner-ul care anunță organizația județeană care i-a adus acolo.

Răzbate un sentiment de ură neputincioasă din mulțime și cei vreo trei mii de oameni par să aibă infinit mai multă energie decît manifestațiile mult mai mari care au loc în Piața Victoriei. Și aici e loc de vuvuzele, umor și întîlniri de prieteni vechi și colegi de la alte departamente. Dar parcă e mai multă furie. Huiduielile sînt mai îndîrjite, rîsul e un pic mai nervos.

De partea cealaltă a mulțimii, clădirea trufașă a Parlamentului domină sfidătoare spațiul sub nori joși. Gardul, jandarmii, zidurile alea groase și sub vreme și vremuri o fac să arate ca palatul unui satrap bătrîn și țîfnos.

Pe undeva apare un domn în vîrstă purtînd o poză a lui Klaus Iohannis cu o svastică. Un soi de troll trist și îndîrjit. Înțelepți, jandarmii îl extrag din mulțime, dar mulțimea nu pricepe și începe să huiduie. Sînt pe undeva prin spatele adunării și aici oamenii încep să se teamă de incidente. E tensiune, dar tensiunea aia nu se vede din drona de deasupra, care face fotografii ce ulterior vor fi folosite pentru a se argumenta că manifestația e un eșec. Nu e, dar în spații gîndite megalomanic doar manifestații-mamut pot convinge scepticii.

Speranța fără partid a politicii românești își face apariția și e salutată. Consecvent cu imaginea pe care o cultivă atît de insistent (discret, decent, calm), dl Cioloș își marchează scurt prezența și dispare. Mai tîrziu avea să critice mai ferm decît are obiceiul tacticile Opoziției. Se referea la negocierea sprijinului pentru moțiune, iar eu mi-am amintit că insistă să ceară alegeri anticipate fără ca MRÎ să existe formal ca partid. Rămîne totuși schimbarea de ton, ceea ce nu e puțin lucru pentru domnia-sa.

În stradă lucrurile se mai calmează și cineva are ideea deloc rea să transmită discursurile din Parlament. O vreme, microfonul fusese ocupat de un soi de șefi de galerie care dădeau tonul mulțimii. Cînd ăștia oboseau, obiectul era confiscat de excentrici. Mi-a rămas în minte o doamnă stridentă care insista „să intrăm peste ei“. Gardul gros și jandarmii placizi de ambele sale părți au ignorat-o. La fel și mulțimea în rîndurile căreia vedeam mici expresii de jenă.

În boxe se aude acum Viorica Dăncilă și, în exaltarea aia din Parcul Izvor, lumea așteaptă greșeala gramaticală sau de logică. E așa de previzibil că premierul inept al României va comite o tîmpenie încît oamenii ajung să o audă și acolo unde nu e.

Spiritual, unul dintre organizatori intervine peste premier: „Continuăm spectacolul nostru de stand-up. Acum, pe scenă, Viorica Dăncilă“. Lumea rîde, apoi redevine îndîrjită. Se huiduie iar. Se huiduie cu patos, cu furie și disperare.

De la unul dintre geamurile Parlamentului cineva flutură un banner pe care se poate citi „Fără Penali“. Un val de entuziasm salută gestul, iar eu nu-mi pot alunga imaginea din minte. Sînt sigur că am mai văzut-o undeva.

„Semnați, semnați“, se aud din cînd în cînd îndemnurile în boxe. USR vrea să modifice Constituția astfel încît să nu mai permită accesul condamnaților în funcții publice. Campania merge, dar nu atît de bine pe cît speră useriștii. Și acolo, lucrurile se rostogolesc greu. Căruța are roți pătrate, iar bula – pereți al naibii de greu de penetrat. Apoi, valul de suspiciuni care înconjoară USR nu ajută nici el. O medie a lucrurilor care se spun despre USR face din partidul ăsta, totuși mic, o sumă a fricilor și manipulărilor celor care se simt chiar și pe departe amenințați de el. Useristul mediu e un tînăr sexo-marxist libertarian vîndut lui Soros prin intermediul noii Securități (ce naiba o fi aia). O analiză mai calmă ar trage concluzia că e un pro-occidental banal care nu s-a decis dacă confortul ideologic e mai important decît pericolul non-ideologic reprezentat de neobositul grup de crimă organizată care a pus mîna pe o parte din pîrghiile puterii în România.

În fapt, indecizia asta e și motivul pentru care Opoziția nu inspiră decît un sprijin disperat și nu unul rațional. Cele două USR-uri (USR + MRÎ) și PNL se suspectează și se tem unii de alții. Orice combinație de trei luați cîte doi e valabilă. Numai combinația de trei luați cîte trei nu e posibilă. De ce? Doar Ludovic Orban, Dan Barna și Dacian Cioloș știu.

Înapoi la mitingul nostru. Din boxe se aude un schimb de replici din Parlament, al cărui protagonist e Traian Băsescu. Omul e spiritual și măgar în același timp, și reușește să îi facă să rîdă pînă și pe jandarmi.

Pe o bancă din parc stă o doamnă în vîrstă îmbrăcată în ceea ce eu bănuiesc a fi haine de călugăriță. Habar nu am de ce banderola „Fără Penali“ de pe mîna ei îmi pare firească. Altădată m-ar fi apucat rîsul. Găsesc responsabilă cumva și privirea ei fermă, care nu acceptă contraziceri. Diriginta mea din liceu era așa. Îi fac o poză fără să cer voie. În zece minute devine virală, ocazie cu care aflu că doamna chiar fusese profesoară.

Simt că primesc permisiunea să mă înduioșez un pic cînd o zăresc mai tîrziu jucîndu-se cu un beagle pe pajiștea unde colegii mei instalaseră studioul mobil Europa FM.

Energia din Parcul Izvor scade în întensitate. Eu îmi aduc aminte unde am mai văzut cearceafuri cu mesaje scrise pe ele fluturate la geamuri mici de oameni fără chip: în toate știrile despre revolte în închisori.

Moțiunea a picat, iar mulțimea se topește într-un marș fără speranță spre Piața Victoriei.