Devin euroentuziast!
Da, m-am plictisit de tot soiul de cîrcoteli la adresa Uniunii Europene, pe care, de ani de zile (de dinainte de aderare) le tot înşir în articole şi emisiuni. De azi sînt euroentuziast. Nu are nici o legătură cu rezultatul summit-ului care a stabilit ce a stabilit. Nu insist, ştiţi cu toţii ce a fost acolo. Voi deveni eurodrăgăstos în declaraţii, din spirit practic. Ca ziarist, nu beneficiez de seninătatea blîndă de tip Cristian Tudor Popescu. Nu am nici obiectivitatea calmă à la Mircea Badea. Nu mă pot lăuda nici cu imparţialitatea pură şi integră a domnului Bogdan Chirieac. Aşadar, trebuie să caut şi eu un chelcheşoz să ies în evidenţă, să mă ştie lumea şi să mă citească. Sînt un oportunist. Înainte de aderare şi mult după, pînă săptămînile trecute, pe fondul euroentuziasmului blegos care împuia capul naţiunii cu intrarea în „clubul de elită ale cărui reguli se aplică, nu se discută“, simţeam eu la nervii capului că e ceva în neregulă. Ziceam că prea se zugrăveşte aderarea la UE ca intrarea în Paradis, iar accesul în Rai nu se poate dezbate, că e „foarte perfect“. Am tot zis că optzecişicevalasută de euroentuziasm sună mai degrabă a ignoranţă decît a nestrămutată credinţă întru binele comunitar. Că aderarea în aceste condiţii ne va face viaţa grea pentru că nu va exista presiune pe autorităţile naţionale pentru a negocia, zi de zi, în folosul grupurilor de interese industriale, sociale sau, pur şi simplu, speciale, din România. Că este jalnic să privim la orice ucaz bruxellez ca la un necesar adaos la cele zece porunci biblice, fără să ne întrebăm la ce e bun, cum ne afectează şi dacă am fi putut să îi schimbăm conţinutul, în perioada negocierii, prin implicare, lobby, informare. În plus, o păcătoasă (şi parţial meritată) lipsă de încredere în politicienii naţionali îi făcea pe români să vadă instituţiile europene (mai ales Comisia) ca pe un inepuizabil izvor de înţelepciune politică de la care ne puteam ostoi multiseculara sete de norme, reguli şi proceduri.
Iaca, veni criza datoriilor suverane. Văzură toţi românii că mult-adorata Comisie a fost ţinută pe tuşă, asigurînd, eventual, cafelele şi apa minerală, celor care contau cu adevărat: şefii celor 27 de state. Consiliul. Dintre aceşti egali între egali, importanţi au fost 17, pentru că au deja moneda euro. Dintre ei, de fapt, numai doi au contat – cuplul Merkozy. Restul au mîrîit, s-au încruntat, au mai negociat. Pînă la urmă, au semnat ce li s-a pus în faţă. Cu excepţia englezilor, firesc. Pe plan global, bîlbele instituţionale şi scoaterea din joc a celebrilor tehnicieni omnicompetenţi ai Comisiei au şifonat serios imaginea Raiului pe pămînt, numit printre români Uniunea Europeană. Văd, carevasăzică, întoarcerea opiniei publice autohtone spre un scepticism defel profitabil. Românul e dezamăgit în dragoste. A iubit-o pe fată, era frumoasă, deşteaptă şi cu zestre. Avea nume impecabil şi era de familie foarte bună. După nuntă, ce să vezi? Sforăie, găteşte rar, pune condiţii cînd e să dea din zestre şi, printre neamuri, s-au găsit risipitori, beţivani, palavragii. Ce face românul? E tentat să o dea afară pe amărîtă, să o zvîrle carevasăzică, afară pe uşă, să o ruşineze, să o facă de rîsul satului. Apoi să dea o fugă pînă la mat, să bea o cinzeacă şi să se explice vecinilor.
Nu pot intra în jelania „se duce de rîpă Ioropa“. Nu neapărat din dorinţa de a fi, cu orice preţ, Gică contra. Am decis să devin entuziast proeuropean pentru că vreau ca fiica mea să se plictisească, o viaţă întreagă, într-o zonă a lumii care să fie ferită de războaie. Nu îi văd pe Barroso, Kate Ashton sau Rompuy în stare să mobilizeze, să-i manevreze şi să-i isterizeze pe tineri, pe model Stalin sau Hitler, astfel încît milioane dintre ei să se ducă la vreun război. Vreau ca fiica mea să nu trăiască „vremuri interesante“ (ştiţi dumneavoastră vorba evreului, „Fereşte-mă, Doamne, de vremuri interesante!“). Pînă acum, Uniunea Europeană a reuşit, mai bine de jumătate de secol, să ţină pacea între nemţi şi francezi şi, pe lîngă ei, între restul neamurilor Bătrînului Continent. Un exerciţiu remarcabil, căruia îi doresc să continue. De dragul fiicei mele. Restul e doar contabilitate.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
