Despre destin, tras la sorți, „orbie” și unde le poți găsi

Publicat în Dilema Veche nr. 892 din 13 -19 mai 2021
Despre destin, tras la sorți, „orbie” și unde le poți găsi jpeg

Unul dintre cele mai spectaculoase personaje din literatura noastră canonică mi se pare a fi Ana, soția lui Ghiță din nuvela Moara cu noroc a lui Ioan Slavici. Nici Ghiță, cu atît mai puțin Lică (simbolul masculinității toxice), nu îmi inspiră mai mult procesele mentale și afective, pe aceștia îi văd mai degrabă ca pe niște funcții ale unei demonstrații ce vine înspre susținerea unei formule de a te situa în lume pe care observarea Anei o permite.

Discretă ca prezență acțională, ea este, desigur, la rîndul ei, o funcție a mediului tradițional în care se mișcă: nevastă, legată de familie și de glie, opțiunile ei sînt limitate exterior. Nu ne-o putem imagina lăsînd totul baltă și văzîndu-și de o nouă viață. Mediul, societatea în care trăiește nu-i permit un astfel de radicalism. Totuși.

Soție devotată și iubitoare, Ana își privește soțul cu încredere la început, văzînd în el un model de masculinitate, de echilibru și de putere. Prezența lui îi asigură confort emoțional și, la rîndul ei, îi asigură lui Ghiță același confort prin iubirea ei. După mutarea la moară, Ghiță o privește și i se umple sufletul de ea, văzînd-o frumoasă și înțeleaptă. Odată cu schimbarea lui Ghiță (și, de fapt, aș spune că nu e o schimbare, ci pur și simplu o provocare prin care adevăratul Ghiță iese la iveală) produsă de apariția lui Lică, o scenă îmi pare extrem de semnificativă pentru evoluția relației dintre cei doi. Întrebînd-o dacă nu ar fi mai bine să plece de la moară, Ana se miră, întreabă de ce. Este momentul în care Ghiță introduce o temă majoră: frica. Întrebînd-o dacă nu îi este frică, de fapt, Ghiță își manifestă propria teamă. Ana se miră: de ce să-mi fie frică? Și nu e inconștiență în mirarea ei: ea își bazează stabilitatea pe încrederea în Ghiță, în echilibrul și puterea lui. În schimb, el este deja încolțit de sentimentul anxietății și o afirmă: nu pot trăi ziua de azi de teama celei de mîine. Ghiță nu mai poate trăi prezentul, realitatea, din cauza minții lui care construiește iluzii (sub formă de temeri, de scenarii, ele rămîn iluzii cîtă vreme nu s-au întîmplat încă). Nu-și poate gestiona prezentul, înrobit mental de teama viitorului. Să plecăm, atunci, Ghiță, spune Ana, încrezătoare în el. Da, dar nici să plecăm nu putem, răspunde Ghiță, și vedeți deja în ce buclă se rotește personajul, introducînd imediat o altă temă majoră: mi-e rușine să îi vorbesc „maichii”, pentru că ea ne-a avertizat. Intrat în cercul fricii și al rușinii, personajul este devorat interior de propriile insecurități. Cu Ana nu vorbește, considerînd-o dintr-o dată incapabilă să îl înțeleagă, de fapt fiind el însuși incapabil să își asume riscul vulnerabilității. Nu mai e prezent în propria viață, iar Ana îi spune explicit: „Fiindcă tu le fierbi toate în tine și mie nu-mi spui nimic, zise ea. Apoi tot eu sînt de vină dacă nu știu ce te pune pe gînduri...”.

În schimb, Ana încearcă în cîteva rînduri, succesiv, să îi deschidă soțului ei inima. Fără să se teamă, îi spune asertiv: nu vorbi cu mine de parcă ai avea în față un copil! Vrea să fie empatică și îi respectă statutul, dar îl și avertizează, implicit: „Tu ești bărbat și trebuie să știi ce faci!”. Ghiță, tot mai ascuns în sine, tot mai copleșit de vinovăție și de rușine, dar și de teamă (inclusiv teama că nu va mai fi iubit de Ana apare, pe deplin justificat), deși ar vrea să vorbească cu ea, nu mai are curaj, amînă, pînă cînd totul devine de neevitat. În fapt, prin acumularea acestor sentimente și prin neputința de a-și recunoaște vulnerabilitatea, măcar față de sine, el nu mai poate face distincția între curajul de a schimba ce poate schimba și luciditatea de a accepta ceea ce nu mai poate schimba. Încet-încet, începe să justifice totul printr-o acțiune a sorții, iar cînd, după proces, are un moment de luciditate și de rușine în fața Anei, afirmă victimizant: „Cerul m-a lovit cu orbie și n-am voit să cred și să înțeleg cînd mi-ai arătat calea cea bună”.

Spre final, cînd este pe cale de a pierde tot, Ghiță își spune, memorabil, crezul: „Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decît voința mea!? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașă în spinare”. În fapt, își găsește justificări. Se crede tras la sorți de așa-zisul destin sau de cei din jur. Așa cum spune J.K. Rowling, destinul e un nume dat în retrospectivă alegerilor care au avut consecințe dramatice. Iar consecințele dramatice ale acțiunilor lui Ghiță vin, de fapt, dintr-o proastă gestiune și înțelegere a sinelui: teama de vulnerabilitate, rușinea, vinovăția, care îl fac să stea tot mai departe de Ana, să se înstrăineze, să rămînă singur în vîrtejul minții lui tot mai nebuloase. În schimb, Ana e o femeie de toată admirația și cred că deja ați înțeles motivele!

De ce am ales să scriu acest succint comentariu? Textul lui Slavici e plin de referințe care susțin această perspectivă, dar lectura școlară tradițională îl duce înspre interpretări sociale și estetice depășite. Ce găsești în general în școală este fie despre lăcomia generată de patima banului și efectele ei devastatoare, fie despre nocivitatea relațiilor de tip capitalist, care generează competiții acerbe, inumane, sortite tragicului. Ce văd eu aici însă, în acest text, este în primul rînd un eșec al asumării de sine, cu pași succesivi, de la închidere în sine, de la lipsa comunicării, pînă la cultivarea unor sentimente distructive, autocastratoare, generatoare de acțiuni nesăbuite. Desigur, și patima banului este prezentă, dar ea e doar o rotiță într-un mecanism psihologic mult mai complex. Și încă o dată, de ce am ales să scriu acest comentariu? Pentru a construi din nou o pledoarie pentru un alt fel de a se preda literatura, dintr-o perspectivă a dezvoltării personale, care să favorizeze și lectura pentru descoperirea acestor tipuri de mecanisme psihologice și a mijloacelor prin care, în caz de nevoie, putem găsi căi de salvare în noi înșine, dar și prin cei apropiați, recunoscîndu-ne, spre exemplu, vulnerabilitatea, asumîndu-ne riscul de a fi răniți, cultivînd calmul pentru a înlătura anxietatea sau avînd curajul de a schimba lucrurile, atunci cînd au luat-o pe o pantă primejdioasă.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.