De la Radio Şanţ la televizor

Rar mi-a fost dat să văd ceva mai penibil decît vizitele din week-end-ul trecut la casa lui Adrian Năstase. Şi nu ţin minte să mai fi văzut un exerciţiu de PR întors atît de dezastruos împotriva iniţiatorului. Năstase a vrut să se prezinte ca un om ca toţi ceilalţi, care nu are nimic de ascuns, dar a reuşit să arate că e departe de ce numim îndeobşte un om obişnuit. În plus, a reuşit să lanseze un nou subiect de dezbatere: tablourile lui Năstase şi de unde vin ele. În fine, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, prin etalarea bogăţiei suspecte pentru un om aflat de 16 ani doar în funcţii publice, a confirmat toată zvonistica populară care circula pe seama sa. Am mai scris despre asta înainte de campania electorală de anul trecut. Foarte mulţi oameni obişnuiţi, chiar dintre cei care nu constituie publicul activ şi informat al marilor ziare, erau convinşi că Năstase e putred de bogat şi că diverse vile, lacuri şi fabrici din zona lor aparţin şefului de la Guvern. Am auzit asta pentru prima dată prin 2003, cînd mă duceam la ţară. Trecînd prin Tărtăşeşti, comuna de provenienţă a aristocraticului colecţionar, oamenii din autobuz au încins o discuţie aprinsă plecînd de la faptul că un viloi imens de acolo ar fi aparţinut lui Năstase (am citit apoi prin ziare că viloiul, un fel de Casa Poporului la scara Tărtăşeştiului, era de fapt al unui om de afaceri apropiat premierului, aşa că gura lumii avea ceva indicii la bază). Un autobuz ruginit de ţară în care oamenii discută despre viloiul premierului era o bizarerie. Nu au fost aduse argumente, dar nici nu au existat îndoieli, era ca un dat cert. Aproape uitasem de asta pînă cînd am ajuns prin Moldova, iar tovarăşul de compartiment, care trecea drept om bine informat prin presa locului, mi-a spus uşor conspirativ că pămînturile respective erau ale lui Năstase. Apoi, am auzit despre nişte bălţi la Dunăre pe care localnicii le puneau tot pe seama lui Năstase. După alegeri, plecînd de la celebrul discurs despre cele două Românii, am decis să luăm puţin în răspăr statisticile şi am trimis un reporter în oraşul cu cele mai mari procente pentru Năstase şi satul cu cele mai multe voturi pro-Băsescu, în turul doi. Am găsit cei mai pro-băsescieni săteni în Căscioarele, Călăraşi. Oamenii de acolo aveau un conflict pe pămînt cu nişte libanezi, iar sătenii au spus reporterului nostru că s-a votat contra lui Năstase şi pentru că Dana Năstase trecuse prin comună şi erau siguri că avea legătură cu arabii. Chiar Adrian Năstase se arăta indignat în faţa ziariştilor de zvonurile care circulau prin Bucureşti că ar deţine lanţul de farmacii Sensiblu sau firma de taxi Flytaxi. Cum firma respectivă a apărut brusc pe piaţă cu un anumit gen de maşini şi apoi s-a încercat o licitaţie pentru taximetria la Otopeni care cerea exact acel tip de maşină, taximetriştii din Bucureşti au dat mai departe vestea că e ceva necurat la mijloc şi că sînt implicaţi oameni de sus. Unii spuneau de Mitrea, alţii de Năstase. Asemenea zvonuri, unele evident elucubrante, s-au întins şi au ajuns explicaţii banale pentru diverse necazuri locale sau pentru frustrarea unei populaţii care vede că statul e sursă de îmbogăţire. Dacă eu am auzit asemenea poveşti în diverse părţi ale ţării fără să le caut, probabil că nu a fost ceva izolat. O logică simplă îmi spune că familia Năstase nu putea deţine de fapt cîte i se puneau în cîrcă, dar mecanismul imaginarului popular, care vede totul pe plan local şi imediat, a dus la convingerea că Năstase e marele bogătaş-mafiot al fiecărei zone. Atît de reprezentativ era Năstase atunci pentru conceptul de putere în sine, atît de mult era plimbat la TV, încît personifica de fapt sistemul politic ca atare, situat departe, într-o altă lume, şi deţinînd prin diverse pîrghii controlul local. Fără un studiu sociologic nu aş putea spune cît de răspîndit a fost fenomenul şi nici ce efecte a avut la votul pe ansamblu (comuna din Călăraşi avea şi alte elemente care făceau diferenţa, de pildă cablu TV. S-ar putea ca în alte părţi să fi funcţionat mecanisme psihologice de sens contrar, de gen: măcar şi-a făcut plinul, aşa că nu mai fură; e bogat, are grijă de noi etc). De la ce a plecat zvonistica? Se cumulează mai multe explicaţii. În primul rînd, unii afacerişti care foloseau numele lui Năstase pentru avantaje economice (unii chiar avînd legături, vezi cazul Deltei Dunării luată de Alexandru Bittner, unde pescarii sînt convinşi că lucrează pentru Năstase). Au fost apoi informaţiile care au curs de sus în jos despre practicile fostului premier. Chiar prin PSD au circulat permanent zvonuri că Năstase e foarte bogat, că cel mai plăcut cadou e un tablou scump sau o carte rară. Ideea că centrul e corupt a facilitat corupţia în jos şi toţi micii afacerişti-politicieni îşi justificau astfel rapacitatea (disipată în reţele sociale verticale, explicaţia a ajuns pînă la oamenii simpli). De fapt, întregul episod "Radio Şanţ despre bogăţiile lui Năstase" este un amestec fantastic de adevăruri parţiale, zvonuri, imagistică a frustrării, toate inflamate de inacţiunea procurorilor. Prin expunerea publică a sanctuarului său de hîrciog snob, Năstase nu a făcut decît să confirme că e un om bogat. Oamenii convinşi că vila de lîngă pădurea lor este a lui Năstase au văzut la TV ceva care se potrivea cu zvonurile vechi.