De la ce i se trage lui Ionuţ Popescu?

Există mai multe răspunsuri care s-au vehiculat în presă. De la conflictul cu premierul Tăriceanu pe marginea tractoarelor. În acest caz, înlocuirea sa este o decizie politică banală. Chiar dacă Popescu are dreptate în principiu, nu îi poţi cere lui Tăriceanu să menţină un ministru cu care nu poate cădea de acord asupra cheltuirii a 100 miliarde de lei. Pentru bîlbele sale legate de creşterea TVA? Din nou, înlocuirea ar fi o decizie politică banală. Deşi problema creşterii TVA nu se rezolvă prin plecarea lui Popescu din minister, pentru că nu a fost ideea lui şi nu el era factorul care făcea presiuni, ci FMI. Din cauza cotei unice? Nu a fost ideea sa, ci proiectul politic al întregii Alianţe şi nu i se poate reproşa, aşa cum nici meritele nu îi revin în principal lui. Cota unică a fost o politică bună, dovadă că veniturile bugetare au crescut şi noul guvern a funcţionat pe un deficit bugetar programat de doar 0,7% (comparativ cu 1,5 în 2004) în condiţiile în care şi impozitul pe salarii şi cel pe profit au fost scăzute. Cifra de 0,7% deficit a fost modificată de inundaţii şi dusă la 1%, deşi în acest caz pare că nu ştie stînga ce face dreapta: Ionuţ Popescu vorbeşte nici mai mult, nici mai puţin, decît despre un excedent bugetar de 0,4%. Este greşită impresia generală că se doreşte creşterea TVA pentru a acoperi aşa-zisa gaură făcută de cota unică. FMI insistă pe TVA pentru a domoli consumul şi a calma deficitul de cont curent (problema este creşterea consumului privat, nu deficitul public). I se poate reproşa lui Ionuţ Popescu modalitatea de a comunica pe marginea politicilor sale. Cifrele bune privitoare la deficitul bugetar au fost date de Guvern către presă abia după ce Tăriceanu s-a întîlnit cu un grup de economişti şi aceştia i-au atras atenţia asupra lor. Existau, deci, motive de nemulţumire legitimă a premierului faţă de Ionuţ Popescu. Aşa cum existau şi motive să fie considerat un ministru bun, oricum, mai bun decît apropiaţi ai şefului de la Palatul Victoria, cum ar fi Aleodor Frîncu, şeful cancelariei, acuzat recent de PD şi de preşedintele Băsescu că ar fi ministrul ce a promovat o ordonanţă dubioasă în Guvern (scandalul a rămas în coadă de peşte). De altfel, se pare că însuşi Ionuţ Popescu ameninţa, în ultima vreme, cu demisia, pentru că Tăriceanu tergiversa decizia privitoare la TVA. Dar în bilanţurile privitoare la activitatea sa în fruntea ministerului, prezentate de presă în aceste zile, lipseşte poate cea mai importantă realizare: politica dură faţă de evazionişti şi o încercare serioasă de a impune echitatea fiscală. Mai simplu spus, toată lumea să îşi plătească impozitele. A făcut un cuplu bun cu Sebastian Bodu, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Doar în primele şase luni ale anului au fost aduse în plus la buget 12.000 miliarde lei vechi. Controalele severe în domenii-cheie ca alcoolul, tutunul, ameninţarea unor bastioane ale mafiotismului afişat, cum este fotbalul, încercarea de a face lumină în situaţia datoriilor trusturilor de presă, toate astea au reprezentat încercări benefice ale statului de a recupera terenul pierdut încă de la începutul tranziţiei. Această curăţenie este vitală pentru crearea unui mediu de afaceri sănătos, în care regula este una pentru toţi. Acumularea arieratelor nu numai că lipsea bugetul de fonduri importante, dar crea şi un mediu de afaceri ostil, în care unii erau avantajaţi prin aceste subvenţii mascate (te descurci mai bine faţă de concurenţă, dacă nu îţi plăteşti impozitele ani întregi). De fapt, toate guvernele tranziţiei şi-au rupt dinţii în problema datoriilor către stat. De obicei, datornicii cronici sînt fie întreprinderi de stat, bombe sociale greu de executat silit, fie afacerişti privaţi bine conectaţi politic, care pot interveni cînd un oficial public se interesează de afacerile lor. Într-un interviu recent din Adevărul, Ionuţ Popescu făcea referire la telefoanele primite de la colegi politicieni, rugîndu-l să fie înţelegător faţă de diverşi evazionişti. În condiţiile în care premierul Tăriceanu nu formulează un răspuns clar la întrebarea din titlu, putem rămîne cu o îndoială legitimă: nu cumva i s-a tras tocmai de la politica dură faţă de evaziune? Poate că amicii politici au fost mai puternici. În chiar ziua remanierii, Popescu a dat o declaraţie pentru Evenimentul zilei în care afirmă: "Ce pot să zic eu este că nu am cooperat atunci cînd mi s-au sugerat anumite lucruri. Întrebarea este dacă cei care au sugerat acele lucruri au fost cei care au susţinut schimbarea mea". Tăriceanu şi PNL sînt obligaţi, cel puţin, să se angajaze că vor continua politica dură dusă pînă acum de Ministerul de Finanţe împotriva evaziunii. Înlocuitorul lui Ionuţ Popescu este oricum un personaj mai degrabă obscur şi nu îl prea văd în stare să refuze telefoanele care curg. Vorba fostului ministru, întrebarea este dacă au cîştigat cei de la celălalt capăt la firului.