De ce se opune Austria
Am fost de foarte multe ori în Austria (și am și povestit multe întîmplări din această țară). În general, am fost primit acolo cu brațele deschise. Aproape întotdeauna, austriecii mi s-au părut oameni veseli și deschiși. E doar țara lui Mozart, a valsurilor, a cafenelelor și a șprițului, mereu însorită și frumoasă. Trebuie totuși să spun că, din cînd în cînd, am mai observat și altceva.
Astă-vară, de exemplu, căutam o pensiune într-un sătuc de munte izolat, pe lîngă Villach. Cum toate ulițele erau asfaltate perfect, n-am băgat de seamă că pe una dintre ele am ajuns din greșeală într-o zonă privată. Voiam oricum să întorc mașina, fiindcă era clar că ne rătăciserăm, dar văzînd un om lîngă o casă, m-am dat jos să-l întreb despre pensiune. Înțelegea engleza, dar nu pot să spun cu cîtă ostilitate m-a întîmpinat. Pur și simplu, m-a gonit, supărat că-mi permisesem să intru pe aleea lui. Scuzele și semnele mele de pace nu l-au îmbunat. Am plecat în grabă, dar atent, fiindcă felul în care venea după mine mi se părea chiar periculos. Am găsit apoi imediat pensiunea, care era pe o străduță paralelă, unde am fost primiți de niște oameni atît de amabili încît mi-a fost și rușine să aduc vorba despre vecinul lor cel arțăgos. Dar n-am putut să nu mă gîndesc că, prin satele din România, trebuie să ai mare ghinion să dai peste o asemenea ură la prima vedere.
Mi-am adus aminte atunci și cum o cunoștință din Oetz mi-a explicat odată că pe văile mai dinspre Elveția mă puteam întîlni cu oameni nesuferiți și încuiați. M-am mirat puțin să aud așa ceva.
Aveam însă și atunci o amintire venită dintr-o Vienă de pe la sfîrșitul anilor ’90, în care am simțit o atmosferă cam neprietenoasă față de străini. Vorbind românește, am văzut multe figuri lungi și am avut parte de reacții țîfnoase. Foarte curînd după aceea, am aflat că partidul de extremă dreapta, condus de Jorg Haider, a obținut locul al doilea la alegerile parlamentare. S-a format coaliția de guvernare care a provocat un șoc internațional la acea vreme și chiar o izolare a Austriei pe plan diplomatic.
Concluzia ar fi că pînă și în civilizata Austrie, pe lîngă oamenii deschiși și generoși, există și indivizi încuiați și egoiști. Tot așa, în țara care se poate mîndri că a dat gînditori și economiști liberali de talia unor von Mises, Hayek sau Popper, o parte a electoratului nu se sfiește să tot voteze partide extremiste. Ei bine, avînd în vedere contrastele astea, poate n-ar trebui să ne mire brusca împotrivire a cancelarului Nehammer (vizitatorul lui Putin la nici două luni după începerea războiului din Ucraina) la primirea României în Spațiul Schengen.
De remarcat că asta se întîmplă în condițiile în care, potrivit datelor institutului federal de statistică de la Viena, românii au ajuns a doua minoritate din Austria, ca număr, după cea germană și înaintea celei a sîrbilor. În ultimii șapte ani, numărul românilor care locuiesc legal în Austria s-a dublat, depășind astăzi cifra de 140.000. Fenomenul s-a petrecut însă fără ca România să facă parte din Spațiul Schengen și nimeni nu-și închipuie că aderarea țării noastre la acest spațiu ar schimba lucrurile într-un fel sau altul. Cel puțin în mod oficial, nici figurile guvernamentale care amenință cu acel veto nu spun că s-ar teme de o invazie a românilor (sau a bulgarilor). Ei susțin doar că, dintr-o analiză a telefoanelor migranților de pe alte continente, aceștia ar ajunge în Austria urmînd o așa-numită rută balcanică, prin Bulgaria, România și Ungaria. Nu știu cum se face, dar noi nu-i prea vedem cînd trec pe aici. Nu spun că n-or fi existînd deloc, dar la o primă impresie, pare că ar fi totuși vorba doar de cazuri izolate. Și autoritățile române au confirmat această părere prin chiar vocea președintelui Iohannis. Aici e și o problemă de logică: dacă migranții au intrat în Austria trecînd prin două țări care nu sînt în spațiul comun și una care este, ce relevanță mai are atunci în respectiva cauză apartenența la acest spațiu? Sau poate că ar trebui și Ungaria dată afară, iar Austria să-și păzească singură granițele? Să nu fim răi!
Austria a intrat în UE în 1995 (nu e dintre cei mai vechi membri), iar după numai doi ani a aderat și la Spațiul Schengen. Sigur, e o țară bogată (una dintre cele mai bogate din lume), curată (toaletele ei publice sînt poate cele mai curate din Europa, după ce, în urmă cu vreo 40 de ani, scriitorul Thomas Bernhard clama prin gura unui personaj al său necesitatea unei așa-numite „reforme a toaletelor”) și s-a refăcut perfect, economic și social, după război (printre altele, și grație marelui noroc că sovieticii și-au retras trupele încă din 1955, fără s-o transforme într-un satelit al URSS, cum aveau obiceiul). Dintr-o așa țară să cauți însă pretexte contra aderării alteia, mai puțin norocoase (cu toate defectele ei), care e totuși membră UE de 15 ani, pare cam urît și nedemn. E termenul pe care l-a folosit și o politiciană suedeză cu privire la opoziția Parlamentului din țara sa în aceeași chestiune (mai ales că Parlamentul României votase chiar în vara asta primirea Suediei în NATO). În fine, între timp, Suedia și-a luat seama, s-a răzgîndit. Poate că și Guvernul Austriei o va face. Altfel, putem considera că șeful său, aflat, cum se știe, într-o gravă criză de popularitate (deși președinte al Partidului Popular Austriac), ține să-i reprezinte cu deosebire (și perfect inutil) pe indivizii de genul țăranului din munți pe care l-am pomenit mai înainte.
