De ce îmi plac libertarienii
De cînd cu articolul despre monopolul natural care se cheamă sistemele de sănătate, oriunde în lume, am găsit, prin forumul revistei, oameni care s-au încruntat spre mine (amical, fireşte) şi mi-au indicat drumul spre sursă. Adică, spre Mises şi compania. Adică, spre libertarieni, neoliberali (spuneţi-le cum doriţi, pe mine etichetele astea mă cam zăpăcesc), mai la dreapta decît dreapta şi mult mai la stînga decît orice stîngă. Îi respect mult pe oamenii ăştia, din cel puţin două motive. În primul rînd, îmi oferă argumente splendide cu care pot combate un marxist. Una e să zici că marxismul e cîh, alta e să mai serveşti şi motive, ca garnitură la expozeu. Al doilea rezon pentru care îi plac pe libertarieni este că se joacă splendid cu argumentele, au o ştiinţă fermecătoare în a-ţi suci minţile cu raţionamente elegante şi jucăuşe. În plus, în tabăra lor sînt oameni care scriu foarte bine. Mai bine decît cei din zona stîngii (ăştia îmi par mai încrîncenaţi, nu ştiu de ce).
Pe calea libertarienilor m-a adus o carte tradusă în româneşte şi editată de Nemira. Îi zice Pledoarii imposibile (în engleză Defending the Undefendable, 1991) şi e scrisă de Block. Walter Block. Austriac de fel. Ulterior, von Mises mi-a oferit argumentaţiile anti-Marx. Cel care mi-a cîştigat simpatia, însă, a fost Block. Să vă dau un exemplu: pledoarie pentru poliţistul rău şi traficantul bun. Ia să vedem ce zice omul. În primul rînd, el nu judecă piaţa în termeni de bine şi rău, în variante axiologice bazate pe morala comună. El spune că omul este imperfect, că dorinţele (cererea) pot fi imorale sau la limita legii şi că, în atari condiţii, şi oferta poate fi imorală, pe măsura cererii. Aşadar, Block consideră piaţa (combinaţia dintre un om-imperfect care cere ceva şi un alt om-imperfect care îi oferă ceea ce îi cere) drept ceva care nu poate fi judecat în termenii comuni ai moralităţii. El consideră piaţa a fi, pur şi simplu, amorală.
Acum să vedem cum e cu drogurile. În mod normal, nu consumul de droguri deranjează societatea. Există cazuri celebre de neurochirurgi care de abia la pensie au admis public că au prizat toată viaţa. Să nu mai vorbim de cîntăreţi, actori, artişti de tot felul. Aşadar, nu consumul deranjează, ci violenţa asociată acestuia. Furturile, prostituţia, crimele. De ce este asociată fapta antisocială cu drogurile? Pur şi simplu pentru că o mulţime de tineri (sau mai puţin tineri) sînt nevoiţi să fure, înşele, omoare, pentru a face rost de banii necesari drogurilor. De ce sînt, în fond, atît de scumpe drogurile? Cannabisul sau cocaina şi opiul nu ar trebui să coste mai mult decît mălaiul. Se obţin din nişte plante care se cultivă. Mda, numai că drogurile costă atît de mult deoarece sînt interzise. Adică, la costurile producţiei se adaugă multe altele pentru a înşela statul (mita pentru poliţişti, de exemplu).
Aşadar, nu consumul provoacă daune îngrozitoare (cred sincer că tutunul este mai periculos decît cannabisul), ci preţul mare al drogurilor, cauzat de crunta ilegalitate în care se trafichează. Ce se întîmplă dacă într-un oraş sînt mulţi traficanţi? Oferta este mai mare, preţul scade, actele de violenţă scad şi ele. Cine permite existenţa unui număr mai mare de traficanţi? Eventual, nişte poliţişti corupţi care închid ochii la ceea ce se întîmplă în cartier. Presupunem că am avea numai poliţişti cinstiţi. Ei ar aresta o grămadă de traficanţi, oferta ar fi în scădere, preţul ar creşte. Ghiciţi ce s-ar întîmpla cu furturile, prostituţia, jafurile violente? Cred că ar fi în creştere statistică spectaculoasă. Aşadar, am adus suficiente argumente pentru a-l considera pe răul de traficant de droguri drept un tip care aduce profit societăţii, şi pe poliţistul incoruptibil, un (relativ) dăunător? V-am provocat suficient? Sper. Cam aşa mi-au zăpăcit mie minţile, ăştia, libertarienii. Pe la noi prin patrie am găsit destul de puţini, în general pe la ASE. Aud că există şi un site al românilor care împărtăşesc din părerile lui Mises. Le dau o veste tristă: în opinia mea, acum, în România, nu prea e loc pentru acest gen de discuţii. Am reuşit să sărim etape şi am trecut deja la Ochiupai. Păcat.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
Foto: Ludwig von Mises
