De ce i-a fost frică lui Barroso?

Greu de imaginat un eşec mai îndelung pregătit decît cel înregistrat de premierul Tăriceanu prin nominalizarea lui Varujan Vosganian. A lăsat să se înţeleagă că va aplica o procedură riguroasă de selecţie, pe criterii pur meritocratice. Părea că meditează profund şi măsoară la milimetru CV-urile trimise. Cum a luat desemnarea comisarului ca pe o aventură personală, nici nu e de mirare că toată lumea s-a întors spre el, după ce de la Bruxelles a venit un "pas!" dureros: păi, ce făcuşi, dom’le! În criteriile sofisticate şi calculele sale minuţioase, premierul Tăriceanu nu a ţinut cont de contextul relaţiei dintre Comisie şi Parlamentul European şi de trecutul recent al acestei relaţii. În plus, a uitat că "omul nostru" din Bruxelles trebuie să fie cunoscut acolo. Doar că preşedinele Comisiei, Barroso, ştia contextul şi i-a fost frică să meargă cu Vosganian în Parlament. În 2004, Parlamentul a prins gustul puterii reale şi procedura de validare a comisiei Barroso a fost cea mai problematică din toate validările de pînă acum. Prima propunere a Letoniei a trebuit să fie retrasă la semnalul că nu avea şanse să fie votată. Sînt două explicaţii care se dau. Prima şi cea mai comună ţine de faptul că doamna Ingride Udre, propusa Letoniei, conducea un partid implicat într-un scandal financiar. A doua explicaţie, mai puţin vehiculată, ţine de vederile sale economice liberale: cum era propusă pentru domeniul taxării, europarlamentarii de stînga au strîmbat din nas cînd au auzit că nu se opune scăderii taxelor în Est, ba dimpotrivă. Aşa că informaţiile legate de ceva nereguli financiare au venit la fix: după ce că e liberală, mai are şi un trecut dubios, jos cu ea! În locul său a venit socialistul maghiar Lászlo Kovács. Foreign Policy a plasat pierderea de către un liberal favorabil impozitelor mici a portofoliului taxării pe locul 2 în topul "ştirilor pe care le-aţi pierdut" din 2004. Apropo de Kovacs, şi el a trecut greu de Parlament şi abia după ce i s-a schimbat portofoliul Energie, pentru care a fost considerat incompetent, cu cel al impozitării. De unde s-ar crede că şi la impozite se pricepe oricine. Dar cel mai mare scandal l-a provocat propunerea Italiei. Deşi vorbitor a şase limbi străine, europene adică, Rocco Buttiglione a fost considerat prea conservator pentru a ocupa poziţia de comisar european pentru Justiţie, care răspunde şi de politicile antidiscriminare. Stînga a ameninţat că pică toată Comisia dacă nu va fi înlocuit, Barroso s-a dus la Berlusconi să ceară alt candidat. Berlusconi a spus iniţial că le arată el europarlamentarilor alt candidat de nu pot să-l ducă, dar în cele din urmă "a fost răzgîndit". În ciuda acestor poveşti care pot fi aflate de pe Internet, România a mers la Barroso cu Varujan Vosganian. Care este un economist serios şi un poet despre care nu am competenţa să mă pronunţ, doar pot să spun că e total nerelevant în povestea noastră. Vosganian are un trecut tranşant legat de dreapta conservatoare cu parfum interbelic (nu că ar fi ceva rău în asta, vorba lui Seinfeld). A fost şi un susţinător al taxei unice pe venit şi unul dintre autorii programului de scădere a taxelor (nu că ar fi ceva rău în asta, dimpotrivă, dacă mă întrebaţi pe mine). Pe lîngă toate astea, partidul pe care l-a condus a fost finanţat de S.O. Vîntu, un afacerist care la Bucureşti poate fi frecventat, dar parcă nu se face să ieşi cu el în lume cîtă vreme păgubiţii FNI încă se mai strîng prin tribunale. Să ne întoarcem la Barroso şi la fricile sale. Practic, România l-a pus pe bietul şef al Comisiei în situaţia de a se băga în gura lupului garantînd pentru un om despre care nu ştia nimic pînă atunci, habar nu avea că există, dar căruia la un simplu search pe Google europarlamentarii socialişti (care nu au nici un interes să vadă alt liberal ajuns comisar) îi puteau reproşa ce le-au reproşat lui Udre şi Buttiglione la un loc: conservator, pro-"dumping fiscal" şi cu ceva suspect în trecutul financiar. Bineînţeles a fost mai simplu să scoată în faţă chestiunea finanţării UFD decît problemele ideologice, care puteau duce la dezbateri complicate şi la o contrareacţie a dreptei europene. Adăugaţi la asta tendinţa Comisiei şi a Parlamentului European de a lua decizii prin consens, prin negocieri nesfîrşite între diversele grupuri, mai degrabă decît prin accentuarea diferenţelor, ca să înţelegeţi că Vosganian putea fi preţuit pentru alte calităţi, dar nu pentru cele de comisar european. La aşa criterii nu s-a gîndit premierul Tăriceanu. Putem discuta despre acuzaţiile în sine. PNL dezvoltă acum o întreagă teorie a conspiraţiei despre cum a fost "lucrat" candidatul său. Dar dosarul primit de Barroso putea fi creat de pe Internet şi, dacă Delegaţia de la Bucureşti nu ar fi făcut asta, aş fi fost dezamăgit în legătură cu profesionalismul celor de acolo. Toate informaţiile respective, orientarea sa politică şi economică, sponsorizarea de către Vîntu erau informaţii publice. Să le luăm pe rînd. Vosganian nu este fascist, cum au sărit să spună unii de la stînga neo-, ultra-, post-modernă. Asta nu înseamnă că vederile sale conservatoare, care vor să salveze naţionalismul interbelic, nu sînt excentrice în Europa. Este Vosganian un lider corupt? El spune pe drept cuvînt că nu s-a îmbogăţit personal din politică şi chiar este ceva ce trebuie lăudat în România. Putem cădea de acord şi că partidul său a fost finanţat de Vîntu înainte ca FNI să se prăbuşească. Totuşi, atunci cînd lista donatorilor tăi importanţi e compusă aproape exclusiv din oamenii de încredere ai unui om de afaceri (cum a demonstrat Bursa) se poate spune că există oarecare dependenţă de acel om de afaceri. Ceea ce nu se face la un partid. Şi dacă se dovedeşte apoi că omul de afaceri e implicat într-un scandal financiar, ai o tinichea de coadă care poate la Bucureşti nu te împiedică să faci carieră, dar face zgomot cînd ieşi în lume. Presa speculează că şi acuzaţia de informator l-a afectat. Asta e o prostie. Acuzaţia a fost publicată după ce primirea rece se întîmplase deja la Bruxelles şi oricum scandalul e prea subţire (simpla declaraţie a unui fost securist care îşi aminteşte selectiv şi cu direcţie) pentru a fi contat. În loc de conspiraţii complicate, liberalii ar trebui să-şi asume greşelile, să nu se mai justifice mereu că le pune Cotroceniul beţe în roate şi să înveţe să utilizeze Google.