De ce aş vota cu Mugur Isărescu

Deşi candidatura sa rămîne la stadiul de zvon sau cel mult de ipoteză de lucru, guvernatorul BNR Mugur Isărescu se anunţă deja drept unul dintre jucătorii cu şanse foarte mari de cîştig la alegerile prezidenţiale de peste un an. Conform barometrului „Adevărul despre România“, realizat de INSCOP Research şi ziarul Adevărul, guvernatorul ar cîştiga în turul al doilea în faţa oricăruia dintre candidaţii cotaţi cu şanse de a ajunge în această fază a prezidenţialelor. Ar obţine peste 52% în faţa actualului premier Victor Ponta (iarăşi o prezumtivă candidatură) şi ar lua peste 62% în faţa lui Crin Antonescu – singurul candidat anunţat deja şi cotat cu şanse reale în cursă.

Desigur, alegerile nu sînt totuna cu sondajele. Şi, cu o linie de start care ar putea cuprinde trei pretendenţi cu şanse reale la turul doi (Victor Ponta, Crin Antonescu, Mugur Isărescu), e greu de spus cine ar ajunge în finală. Chiar judecînd la rece, guvernatorul BNR ar pleca în cursă cu un handicap: lipsa unei structuri de partid care să adune voturile bob cu bob, prin structurile sale în teritoriu, prin „mobilizarea“ alegătorilor după metode deja binecunoscute. Ca să nu mai punem la socoteală dificultăţile finanţării unei campanii prezidenţiale, în lipsa sprijinului unui partid puternic.

Există, apoi, experienţa alegerilor din anul 2000, cînd Mugur Isărescu nu a reuşit să acceadă în turul al doilea – a candidat independent, dar susţinut de către CDR. Poate că ar fi reuşit, dacă pe acelaşi culoar nu ar fi alergat şi Theodor Stolojan, candidatul PNL. Nu se ştie cum ar fi arătat o finală cu Ion Iliescu – în orice caz, turul al doilea n-ar fi fost o formalitate pentru acesta din urmă, aşa cum a fost avîndu-l în faţă pe Corneliu Vadim Tudor. (Desigur, acelaşi lucru îl poate spune astăzi şi eurodeputatul PDL: un singur candidat pe culoarul de dreapta ar fi avut şanse bune în turul al doilea, atunci, în 2000). Dar asta este deja istorie.

Cifrele de azi ale sondajului indică o schimbare de percepţie a publicului faţă de anul 2000, cînd polarizarea politică era evidentă: „ai noştri“ şi „ai lor“. Acum, scorurile bune obţinute de Mugur Isărescu în sondaje indică, pur şi simplu, dorinţa unui altfel de preşedinte, care să vină din altă parte decît de pe terenul confruntărilor politice de zi cu zi şi din platourile televiziunilor de ştiri.

Şi de ce ar fi mai bun Mugur Isărescu? Mai întîi de toate, pentru că, spre deosebire de cei mai mulţi dintre politicienii actuali (nu toţi, dar cei mai mulţi...), Mugur Isărescu poate spune că, într-adevăr, a realizat ceva în viaţă. Că funcţia prezidenţială ar reprezenta încununarea unei activităţi îndelungate în slujba României, şi nu ocuparea unei poziţii strategice pe cîmpul de luptă politică.  

De aici, un alt argument: Mugur Isărescu nu ar avea de ce să fie interesat în constituirea unui partid prezidenţial sau a unei majorităţi parlamentare proprezidenţiale, eventual prin „ruperea“ unei majorităţi deja existente sau prin inventarea de partide-fantomă care să altereze rezultatele alegerilor. Ar fi de aşteptat ca Mugur Isărescu să lucreze cu majoritatea care va rezulta de pe urma alegerilor sau prin negocierile dintre partide (că şi asta face parte din democraţie).  

Ar însemna că preocupările sale ar fi puţin altele decît ale unui preşedinte cu care ne-am obişnuit. N-ar trebui să ne aşteptăm din partea domniei sale să-şi folosească atribuţiile şi pîrghiile politice ale funcţiei (iar acestea nu sînt chiar puţine) pentru a se implica de partea sau împotriva unei formaţiuni politice.  

Ar fi de aşteptat ca Mugur Isărescu să aibă în Guvern – indiferent de felul în care va arăta acesta – un partener. Dar, în acelaşi timp, să fie, pentru orice Guvern, un partener exigent. Ne-am putea aştepta ca neînţelegerile şi diferenţele de vederi (sigur vor apărea!) să fie rezolvate într-o măsură mai mare în discuţii de cabinet, scutindu-ne de spectacolul degradant al confruntărilor televizate. Bălăcăreala publică n-are a face cu democraţia.

De ce Mugur Isărescu? Pentru că, în realitate, a exercitat puterea în timp îndelungat şi ar fi mai puţine şanse ca tocmai acum să se lase îmbătat de ea. Pentru că structurile prin intermediul cărora a exercitat puterea au fost – şi sînt – unele de competenţă, şi nu de subordonare de tip militar. Pentru că, deşi nu s-a aflat în interiorul politicii, a lucrat îndeaproape cu structurile politice şi le cunoaşte foarte bine, aşa cum sînt ele, cu bune şi rele. Pentru că, pînă la urmă, o victorie a sa nu ar însemna că alţii au fost ciuruiţi. Pentru că este ultimul de la care ne-am aştepta să pună categorii sociale sau partide politice unele împotriva altora, gîndind la un cîştig politic sau electoral din asta.

În sfîrşit, Mugur Isărescu deţine conexiuni internaţionale remarcabile, atît ca urmare a apartenenţei sale îndelungate la comunitatea guvernatorilor de bănci centrale, cît şi ca membru al Trilateralei, o organizaţie care influenţează decizii la nivel global.

Chiar dacă nu singurul, guvernatorul BNR ar fi printre puţinii cu un asemenea profil, şi o eventuală victorie în cursa prezidenţială ar detensiona mult peisajul politic. Problema este că nu avem o asemenea candidatură. Şi mai e o problemă: dacă ar exista, greşelile care vor apărea în campania electorală – şi vor apărea, inevitabil – vor fi mai dur taxate de către public decît în cazul altor candidaţi. Pentru că şi aşteptările sînt cu mult mai mari.

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.