Cum se poate în „ţara lui nu se poate“

Am aflat tîrziu despre responsabilitatea socială a companiilor. Aşa cum noi toţi, cei care „avem o anumită vîrstă“ şi ne-am format în timpul comunismului, am aflat tîrziu despre tot felul de lucruri importante într-o societate democratică. M-am apucat să citesc cîte ceva despre CSR şi apoi să urmăresc ce se întîmplă în acest domeniu în România. De la o vreme, mi se pare că s-a făcut un mare pas înainte şi că, încet-încet, normalitatea îşi arată faţa şi pe la noi.

În alte părţi, normalitatea e instalată de mult. Există mari festivaluri care au drept parteneri, de ani de zile, anumite companii; există mari muzee sprijinite, de decenii, de aceleaşi firme (astfel încît pentru iubitorii de artă legăturile dintre muzee şi companiile respective au devenit indisolubile); există proiecte cu impact social sau educaţional finanţate sistematic de fundaţii care poartă numele unor mărci comerciale arhicunoscute. Nimeni nu se miră: la urma urmei, ideea că o mare companie întoarce către comunitate o parte din beneficii e acceptată ca firească, de la sine înţeleasă într-o societate care se respectă. În România, politicile de responsabilitate socială au început să prindă contur datorită firmelor multinaţionale (al căror exemplu a fost urmat apoi şi de firme româneşti), dar sînt privite în continuare cu o anume neîncredere: „ăştia au interese“, „ce urmăresc, de fapt?“, „vor să-şi facă reclamă şi să se pună în fason“. Asemenea reacţii apar încă foarte des.

Petrom a făcut marele pas înainte, prin consecvenţă şi coerenţă. Mulţi se vor fi întrebat, cînd au văzut la televizor îndelung difuzatele spoturi cu Ţara lui Andrei, ce-o fi cu „ţara asta“. În timp, s-a văzut că este vorba despre un proiect pe termen lung, gîndit şi articulat, care începe să dea rezultate. Şi nu este vorba doar de o campanie de comunicare despre „se poate“, „o ţară mai bună în fiecare zi“, „impact social“, „soluţii originale“, „protejarea mediului şi a resurselor“, „români cu iniţiativă“, „voluntariat“ şi „implicare“. E mai mult decît atît. Pe site-ul www.taraluiandrei.ro apar oamenii care au beneficiat de finanţări în cadrul competiţiei „Idei din Ţara lui Andrei“, cu poveştile lor. Au avut idei de pe urma cărora nu doar ei, ci şi comunităţile în care trăiesc au de cîştigat. Susţinînd afaceri sociale, Petrom îi ajută pe oamenii cu iniţiativă să depăşească dificultăţile (într-o ţară în care birocraţia şi piedicile de tot felul îi descurajează adesea pe cei care vor să facă într-adevăr ceva) şi să-şi pună în practică ideile. Exemplele de succes sînt numeroase şi interesante prin diversitatea lor: la Spanţov e valorificat meşteşugul tradiţional al rudarilor; la Iaşi, o asociaţie confecţionează genţi, portofele şi huse pentru laptopuri, din materiale reciclabile; la Ovidiu, o bibliotecară a propus dotarea laboratorului de patiserie al unui liceu cu utilaje care să-i ajute pe elevi să înveţe o meserie; la Rîmnicu Sărat, cîţiva voluntari îşi dedică o parte din timp persoanelor vîrstnice etc. Proiecte de acest fel mai fac şi alte organizaţii. Dar „Idei din Ţara lui Andrei“ se distinge prin cîteva lucruri în plus: viziunea pe termen lung, susţinerea integrată a proiectelor şi consecvenţa. Aşa încît schimbarea nu are loc doar „pe bucăţi“, ci este diseminată în timp, transformînd atitudini şi mentalităţi. De peste 20 de ani, peisajul public românesc e dominat de lamentaţii privind „dificultatea de a schimba mentalităţile“, de fatalism mioritic şi de „excepţionalism“ negativ („la noi nu se poate ca la alţii“). Ceea ce demonstrează aceste proiecte e faptul că „se poate“ este o realitate mult mai la îndemînă decît se crede îndeobşte. Sigur, se va spune (sau se va cîrti) că „Petrom îşi permite să susţină asemenea proiecte, pentru că are bani“. E adevărat, dar ideea principală mi se pare că trebuie privită „viţăvercea“ (vorba lui Caragiale): e important că banii unei mari companii sînt orientaţi spre aşa ceva. Schimbarea de mentalitate, pentru care unii luptă „cu vorba“, are loc sub ochii noştri, cu fapta. Iar cel mai interesant efect al acestor proiecte este acela că sînt puşi în valoare oamenii, indivizii care contează pentru comunităţile lor. Cine are o idee sau o iniţiativă participă la o competiţie şi poate cîştiga o finanţare pentru a-şi pune în practică proiectul. Şi, întrucît nici la capitolul „spirit de competiţie“ nu stăm prea bine, stimularea unui concurs bazat pe criterii de evaluare e şi ea semnificativă.

E în plină desfăşurare înscrierea la „Idei din Ţara lui Andrei“. Aşa încît vom publica, în săptămînile următoare, pe dilemaveche.ro, poveştile unor oameni ale căror proiecte au prins deja contur şi funcţionează, cu efect asupra îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă din comunităţile în care trăiesc. La urma urmei, susţinerea unor asemenea proiecte înseamnă încă un pas spre normalitate şi, mai ales, un dram de încredere în plus. Căci, probabil, la capitolul „încredere“ – în ceilalţi şi în noi înşine – stăm cel mai prost. Merită să luăm aminte, fără emfază şi fără prejudecăţi, la situaţiile care arată că „se poate“.

Foto: L. Muntean