Cum să ucizi democratic o democraţie
Este democrația perenă? Nu – și istoria ne furnizează numeroase exemple în acest sens. Democrația poate să moară. Iar cauzele morții pot fi numeroase – de la războaie și dezastre de tot felul la state eșuate în corupție și incapacitate administrativă, de la ascensiunea populismului pe fond de criză la lovituri de forță, cu mînă militară. De cele mai multe ori, ne-democrația promite să le ofere oamenilor soluțiile așteptate mai repede și mai eficient decît democrația. Aceasta explică lipsa de reacție a societăților, în multe situații de gîtuire a democrației. Soluțiile ne- sau antidemocratice pot fascina adesea națiunile, mai ales dacă sînt purtate – și de cele mai multe ori așa se întîmplă – de conducători charismatici și populiști. Plus doza nelipsită de naționalism și stimulare a urii față de tot ceea ce este „altfel“ decît majoritatea. Întotdeauna, ne- și antidemocrația vin cu așa ceva. Există însă un mod mai eficient și mai „curat“ de a ucide o democrație, pervers și – consideră promotorii acestei politici – pe nesimțite: folosirea metodelor democratice. Sau, mai precis, pervertirea lor.
Spunem adesea că instituțiile, regulile și cutumele sînt fundamentele și, în același timp, gardienii democrației. S-ar putea să fim prea optimiști. Instituțiile, regulile și cutumele sînt fundamente și gardieni ai democrației atunci cînd sînt folosite cu bună-credință. Cînd oamenii chiar vor ca ele să fie așa. Avem democrație pentru că vrem să o avem și pentru că liderii vremelnic aleși sînt ținuți de propriile convingeri democratice. Nu instituțiile, regulile și cutumele îi forțează să fie așa. Ele doar îi pot ajuta să devină și niște democrați eficienți.
Turcia este astăzi, poate, cel mai bun exemplu de stat în care democrația este folosită cu succes în scopul uciderii democrației. Populația este consultată – democratic, nimic de zis – pentru ca liderul suprem să primească mai multă putere, imunitate practic pe viață și dreptul de a dispune în stat, în cel mai nedemocratic mod cu putință. Dincolo de neclaritățile ei, încercarea de lovitură de stat din iulie – un act nedemocratic prin excelență – a marcat intensificarea ofensivei statului democratic turc împotriva propriei democrații. Și asta, prin mijloace democratice – legi votate în instituțiile statului democratic, referendum.
În Ungaria și Polonia, partide alese în mod democratic exercită presiuni asupra instituțiilor statului pentru a-și asigura un avantaj nedemocratic în viitoarele alegeri – nu-i așa? – democratice. Atunci cînd controlezi mass-media publică și privată, precum în Ungaria, sau cînd încerci subordonarea politică a Tribunalului Constituțional, precum în Polonia, te mai poți aștepta la alegeri libere și democratice în viitor?
În Serbia, prin intermediul alegerilor democratice – asupra corectitudinii lor, Opoziția are însă dubii serioase – președintele ales Alexandr Vucici devine liderul incontestabil al statului. Despre președintele care pleacă, Timislav Nikolici, se spunea că era singurul care putea cenzura din puterea lui Vucici. După cum reclamă organizațiile neguvernamentale, implicate acum în proteste masive, Vucici patronează un sistem politic bazat pe clientelism și corupție și pe un control strict asupra mediilor de informare.
În România, cel mai important punct de pe agenda guvernului desemnat după alegerile din decembrie pare a fi dezincriminarea unor abuzuri în administrație și slăbirea ofensivei împotriva corupției. După o încercare de promovare a unei ordonanțe pe repede-înainte, în cel mai pur stil neliberal, soldată cu mari proteste de stradă, guvernul de la București a schimbat foaia. Și se arată dispus să folosească instituțiile democratice pentru atingerea unui scop cel puțin discutabil din punct de vedere democratic.
Vestea bună este că oamenii încep tot mai mult să sancționeze tendințele tot mai clare de folosire a mecanismelor democrației în scopul gîtuirii democrației. Nu poți face orice, odată cîștigată majoritatea, nu poți zdruncina fundamentele statului. Acesta este, de altfel, mesajul tuturor protestatarilor, de la Budapesta la Belgrad și de la București la Varșovia – a nu-i uita însă pe cei de la Moscova și din întreaga Rusie.
O nouă generație încearcă să apere fundamentele democrației peste tot în regiunea noastră. Iar rezultatul final rămîne incert. Fiindcă, din păcate, democrația nu e perenă. Ea poate fi ucisă.
Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.
