Cum să ucizi democratic o democraţie

Publicat în Dilema Veche nr. 686 din 13-19 aprilie 2017
Aţi uitat de Mediterana? N ar trebui! jpeg

Este democrația perenă? Nu – și istoria ne furnizează numeroase exemple în acest sens. Democrația poate să moară. Iar cauzele morții pot fi numeroase – de la războaie și dezastre de tot felul la state eșuate în corupție și incapacitate administrativă, de la ascensiunea populismului pe fond de criză la lovituri de forță, cu mînă militară. De cele mai multe ori, ne-democrația promite să le ofere oamenilor soluțiile așteptate mai repede și mai eficient decît democrația. Aceasta explică lipsa de reacție a societăților, în multe situații de gîtuire a democrației. Soluțiile ne- sau antidemocratice pot fascina adesea națiunile, mai ales dacă sînt purtate – și de cele mai multe ori așa se întîmplă – de conducători charismatici și populiști. Plus doza nelipsită de naționalism și stimulare a urii față de tot ceea ce este „alt­fel“ decît majoritatea. Întotdeauna, ne- și antidemocrația vin cu așa ceva. Există însă un mod mai eficient și mai „curat“ de a ucide o democrație, pervers și – consideră promotorii acestei politici – pe nesimțite: folosirea metodelor democratice. Sau, mai precis, pervertirea lor.

Spunem adesea că instituțiile, regulile și cutumele sînt fundamentele și, în același timp, gardienii democrației. S-ar putea să fim prea optimiști. Instituțiile, regulile și cutumele sînt fundamente și gardieni ai de­mocrației atunci cînd sînt folosite cu bună-credință. Cînd oamenii chiar vor ca ele să fie așa. Avem democrație pentru că vrem să o avem și pentru că liderii vremelnic aleși sînt ținuți de propriile convingeri democratice. Nu instituțiile, regulile și cutumele îi forțează să fie așa. Ele doar îi pot ajuta să devină și niște democrați eficienți.

Turcia este astăzi, poate, cel mai bun exemplu de stat în care democrația este folosită cu succes în scopul uciderii democrației. Populația este consultată – democratic, nimic de zis – pentru ca liderul suprem să primească mai multă putere, imunitate practic pe viață și dreptul de a dispune în stat, în cel mai nedemocratic mod cu putință. Dincolo de neclaritățile ei, încercarea de lovitură de stat din iulie – un act nedemocratic prin excelență – a marcat intensificarea ofensivei statului democratic turc împotriva propriei democrații. Și asta, prin mijloace democratice – legi votate în instituțiile statului democratic, referendum.

În Ungaria și Polonia, partide alese în mod democratic exercită presiuni asupra instituțiilor statului pentru a-și asigura un avantaj nedemocratic în viitoarele alegeri – nu-i așa? – democratice. Atunci cînd controlezi mass-media publică și privată, precum în Ungaria, sau cînd încerci subordonarea politică a Tribunalului Constituțional, precum în Polonia, te mai poți aștepta la alegeri libere și democratice în viitor?

În Serbia, prin intermediul alegerilor democratice – asupra corectitudinii lor, Opoziția are însă dubii serioase – președintele ales Alexandr Vucici devine liderul incontestabil al statului. Despre președintele care pleacă, Timislav Nikolici, se spunea că era singurul care putea cenzura din puterea lui Vucici. După cum reclamă organizațiile neguvernamentale, implicate acum în proteste masive, Vucici patronează un sistem politic bazat pe clientelism și corupție și pe un control strict asupra mediilor de informare.

În România, cel mai important punct de pe agenda guvernului desemnat după alegerile din decembrie pare a fi dezincriminarea unor abuzuri în administrație și slăbirea ofensivei împotriva corupției. După o încercare de promovare a unei ordonanțe pe repede-înainte, în cel mai pur stil neliberal, soldată cu mari proteste de stradă, guvernul de la București a schimbat foaia. Și se arată dispus să folosească instituțiile democratice pentru atingerea unui scop cel puțin discutabil din punct de vedere democratic.

Vestea bună este că oamenii încep tot mai mult să sancționeze tendințele tot mai clare de folosire a mecanismelor democrației în scopul gîtuirii democrației. Nu poți face orice, odată cîștigată majoritatea, nu poți zdruncina fundamentele statului. Acesta este, de altfel, mesajul tuturor protestatarilor, de la Budapesta la Belgrad și de la București la Varșovia – a nu-i uita însă pe cei de la Moscova și din întreaga Rusie.

O nouă generație încearcă să apere fundamentele democrației peste tot în regiunea noastră. Iar rezultatul final rămîne incert. Fiindcă, din păcate, democrația nu e perenă. Ea poate fi ucisă. 

Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

accident feroviar egipt jpg
Două trenuri s-au ciocnit: cel puțin patru morți și 120 de răniți
Patru morți și 120 de răniți, după un accident feroviar cumplit în Egipt. Mai multe vagoane au deraiat după ce au intrat în coliziune.
teanc bani lei oferta mana
România plătește 60,8 miliarde de lei doar pe dobânzi în 2026. Ce înseamnă nota de plată pentru fiecare român
România are un necesar brut de finanțare estimat la aproape 280 de miliarde de lei în 2026, pentru acoperirea deficitului și refinanțarea datoriilor scadente. În paralel, dobânzile consumă tot mai multe resurse bugetare, limitând spațiul pentru investiții și servicii publice.
Trabant (7911841434) jpg
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
Acum 69 de ani, ieșea pe poarta fabricii primul model de Trabant, un autoturism dedicat aniversării a 40 de ani de la Revoluția Bolșevică din Rusia. De la o „cea mai proastă mașină europeană”, Trabantul a devenit în cele din urmă una dintre cele mai iconice automobile din istoria continentului.
Alexei Zhuravlev jpg
Un deputat rus vrea eliminarea limbilor străine din școli: „Subordonare treptată față de Occident”
Alexei Zhuravlev, membru al Comitetului pentru Apărare al Dumei de Stat, a criticat predarea englezei în școlile rusești, într-o intervenție la NTV. Potrivit The Moscow Times, declarațiile vin pe fondul reducerii orelor de limbi străine și al măsurilor de promovare a limbii ruse.
femeie frig istock jpg
Prognoza meteo pentru luni, 9 noiembrie. Unde va ploua și cât de frig va fi în București
Meteorologii anunță ploi slabe în mai multe regiuni, lapoviță și ninsoare la munte, iar în București temperaturile vor coborî până la 0 grade în noaptea de duminică spre luni.
Donald Trump
Democrații pregătesc o ofensivă împotriva lui Donald Trump. Vor să anuleze tarifele vamale și să investigheze deciziile președintelui
Victoria democraților în alegerile legislative din SUA deschide un nou front de confruntare cu Donald Trump. Partidul intenționează să folosească majoritatea obținută în Congres pentru a contesta politica tarifară a administrației republicane.
liberty-steel-sidex-galati
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Combinatul siderurgic Liberty Galați, fostul Sidex, a ajuns să fie scos la vânzare cu un preț de pornire de 200 de milioane de euro, după ce în 2021 raportase un profit de aproximativ 272 de milioane de euro. În câțiva ani, compania a acumulat datorii de sute de milioane de euro.
Autobuze STB FOTO PMB jpg
STB taie sute de posturi după intrarea în insolvență! Câți bani primesc șoferii cu peste 20 de ani vechime
Concedieri masive la STB: 880 de angajați vor pleca, inclusiv șoferi și vatmani. Ce salarii compensatorii primesc și ce se schimbă pentru călători.
incendiu in chiajna png
Două case din Chiajna, cuprinse de flăcări. O persoană a suferit arsuri la nivelul feței
Un incendiu a izbucnit duminică, 8 noiembrie, la două case din Chiajna, județul Ilfov. O persoană a suferit arsuri la nivelul feței.