Culpabilitate fatală

Publicat în Dilema Veche nr. 966 din 13 octombrie – 19 octombrie 2022
Iconofobie jpeg

Am citit, în viața mea, atît de mult despre „vina tragică” (din motive profesionale, desigur: predau adesea texte literare încadrate, istoric, la capitolul „tragedii”), încît, paradoxal, astăzi, mi-e tot mai greu să o definesc. Ce este această ciudățenie metaforică, această ambiguitate semantică, această veritabilă struțo-cămilă ideologică? Acum douăzeci de ani și mai bine, aș fi răspuns la întrebare în stilul depersonalizat al unui computer: vină tragică egal hamartia din Poetica lui Aristotel. Adică „eroarea” pe care un personaj o comite, declanșîndu-și propria tragedie (tragedie, altfel, „stagnantă”, „potențială”, „latentă”, „inactivă”). „Defectul” lui structural, cu funcționalitate de „catalizator. Conceptul a și fost tradus în diverse limbi drept defect. În engleză, se spune tragic flaw, în franceză, défaut tragique, în germană, tragischer Fehler. Pretutindeni deci, mentalul colectiv preia hamartia în variantă de eroare (o eroare de construcție, de comportament ori de atitudine) a eroului ce urmează să devină – tocmai în logica respectivă – tragic. Marii comentatori post-aristotelici ai tragediei (de la Volkelt și Sewall la Unamuno și Liiceanu) au mers hermeneutic pe aceeași linie. Nu au deviat de la interpretarea clasică a fenomenului. Hamartia rămîne un „defect” (al protagonistului tragic, se înțelege) care, chiar dacă nu constituie cauza propriu-zisă a tragediei ca atare, devine cel puțin prilejul ei declanșator, „circumstanța” sa agravantă. Aș fi recitat odinioară acestea cu entuziasm crescător, arătîndu-mă, ulterior, mîndru de discursul meu foarte doct.

În prezent, matur, dezvălui, trebuie să recunosc, mai multă umilință și sfială în relația cu noțiunile fundamentale ale culturii decît reușeam să o fac în junețe. Pe unele am sentimentul că nu le mai pricep, ca menționata „vină tragică” bunăoară. Totuși, precizez, cronologic judecînd lucrurile, nu aș concluziona că ele, noțiunile, au ajuns „mai complicate” în mintea mea, odată cu trecerea vremii, ci că eu „m-am complicat”, ireversibil, în raport cu ele și cu alteritatea. „M-am nuanțat” carevasăzică. Și, strict în context, vorbind despre nuanțări, îmi pun, mai nou, problema de ce noi, românii, atunci cînd ne referim la hamartia, preferăm, iată, să fim mai „nuanțați” decît alții, numind-o vină tragică și nu defect tragic, precum, se știe, toată lumea (culturală) bună? Oricum am privi chestiunea, „vina” nu poate fi totuna cu „defectul”, deși, în ambele cazuri, admit rapid, se implică ideea responsabilității personale. Vinovăția însă are specificitatea spontaneității, a tranzitoriului, a accidentalității, pe cînd defectul este cronic, insurmontabil și apăsător. De la omul „culpabil” aștepți, eventual, scuze, pentru a-l reintegra în traiectoria firescului, pe cel „defectuos” îl compătimești ab initio, simțindu-te tentat să-i prezinți tu scuze, într-o acoladă manifestațională a nefirescului. Prin urmare, receptînd hamartia drept vină tragică, noi ne situăm, măcar în limba română, într-un spațiu de analiză a tragediei cumva diferit. Oare greșim sau, dimpotrivă, am intuit aici ceva mai adînc decît s-au străduit să o facă alte limbi și, în consecință, încercăm să sugerăm lucrul în plan lexical? Straniu (zic straniu, întrucît româna a preluat, cu ocazii diferite, concepte internaționale în traduceri necorespunzătoare), în situația dată, formula de „vină tragică” mi se pare inspirată.

De ce? Dintr-o rațiune mai curînd banală, venită practic tot din estetica părintelui fondator Aristotel. În Poetica lui, filozoful constată că personajul tragic va avea întotdeauna o structură sufletească nobilă. Ce înseamnă acest detaliu? Ceva extrem de important și anume faptul că tragedia este dată sau, în sfîrșit, în linia argumentației de mai sus, se declanșeazădoar indivizilor/la indivizii superiori, acei inși cu simț etic accentuat, pătrunși de exercițiul permanent al „conștiinței bune”. Îmi veți zice: cum, cînd însuși Oedip al lui Sofocle (folosit de Aristotel drept exemplu) își ucide tatăl, pe Laius, iar apoi se căsătorește cu mama sa, Iocasta (fie și ignorant în raport cu actele în cauză)? Acolo constatăm „defecte” de conduită, nu simple „vini” de circumstanță. De acord, vă răspund, dar adaug: sînt „defectele” destinului lui Oedip, nu ale lui Oedip ca persoană. Nu prin ele devine eroul tragic, ci prin conștiința sa, mai tîrziu, cînd, aflînd crunta realitate (că și-a împlinit soarta, ucigîndu-și tatăl și însurîndu-se cu mama lui), el refuză „soluția imorală” (propusă, nonșalant, de Iocasta) de a trăi în continuare liniștit, învățînd și practicînd arta compromisului promiscuu. Nu vrea și, în plus, nu poate proceda astfel. Conștiința etică (autopunitivă) nu-i permite luxul. Or, aceasta este „vină” tragică (superioară), iar nu „defect” tragic (inferior). Și un amănunt suplimentar: să acceptăm că o lume cu asemenea oameni (consumați de „vini tragice”) ar fi, indiscutabil, mai bună.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Omul multiplu, Editura Junimea, 2021.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.