Cui prodest?

Publicat în Dilema Veche nr. 604 din 10-16 septembrie 2015
Din amintirile unui cobai jpeg

Agitaţie în învăţămînt. Salariile profesorilor, pe de o parte, revizuirea Legii educaţiei – a cîta oară? –, pe de cealaltă parte.

Îmi amintesc de un articol al meu publicat în aprilie 2009, în

pe tema zelului legiferant şi a rezultatelor acestuia. Descopăr că nu şi-a pierdut deloc actualitatea. Iată-l. 

În societatea românească – fie că e vorba despre clasa politică, despre întreprinzători, bugetari sau simpli cetăţeni cu sau fără acoperiş deasupra capului – există un larg consens în următoarele două probleme: 

1. Educaţia este extrem de importantă

şi 

2. Educaţia nu foloseşte la nimic. 

Nu glumesc. M-aş bucura să pot glumi. Ceea ce spun nu reiese doar din sondajele de opinie care arată că:

1. Majoritatea respondenţilor – români – sînt ferm decişi să-şi dea copiii la facultate şi totodată

2. Majoritatea respondenţilor – la fel de români – sînt tot atît de convinşi că învăţătura n-aduce bani (mai fin spus: nu are nici un rol în carieră),  ci şi din viaţa noastră de zi cu zi, care produce neîncetat situaţii, atitudini, decizii dintre cele mai bizare. 

De unde să încep? De sus, din universitate? De jos, din grădiniţă? Încep de sus, pentru că acolo, întîmplător, mă doare cel mai tare. Se zice, în tot cuprinsul lumii, că misiunea de căpătîi a universităţilor nu este de a reproduce, ci de a produce cunoaştere. Frumos lucru! Şi, dacă te uiţi puţin în largul lumii, vezi că, pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale, chiar aşa şi este. Hai să vedem acum cum stăm cu misiunea de cercetare a comunităţii academice româneşti. De cîţiva ani încoace, cercetarea universitară a trecut de la capitolul „sarcini de plan“ la „licitaţii de proiecte“. Competiţie, adică, aşa încît cei capabili, care pot, prin munca lor, aduce beneficii notabile în cîmpul adevărului şi al aplicaţiilor tehnologice, să fie răsplătiţi cum se cuvine. Rezultatul? Ştiu nenumăraţi colegi – aş face o listă cît să umplu paginile revistei – care spun că, după ce ai muncit cîteva săptămîni bune ca să faci dosarul de aplicaţie pentru un grant ştiinţific, cel mai rău lucru care ţi se poate întîmpla nu e să pierzi competiţia, ci s-o cîştigi. Pentru că abia atunci începe cu adevărat coşmarul. Mă opresc la un singur exemplu. Celor care aveau contracte de cercetare, aprobate şi parafate de Ministerul Educaţiei, în derulare în 2008, li s-a spus subit că a doua jumătate a anului nu mai poate să fie finanţată. De ce? Cum? Nici un răspuns. Ce facem cu cheltuielile deja angajate? – la mine la facultate, de pildă, urma să se desfăşoare o conferinţă internaţională de mari proporţii, participările fuseseră deja confirmate ş.cl. Nu-i nimic, vine replica, le spuneţi să rămînă acasă, ce le trebuie Bucureştiul? În final, s-a găsit şi soluţia providenţială: păi, să lungească directorii de grant-uri un pic etapa în scripte, cît să calce în 2009, alt an bugetar, mă-nţelegi, om trăi, om vedea, pînă atunci pune Universitatea banii, dup-aia Guvernul se mai gîndeşte dacă-i dă sau nu îndărăt. Asta, în 2008, cînd nu se descoperise nici măcar cuvîntul „criză“, darămite să fi călcat criza însăşi prin România. Dar Guvernul de anţărţ avea şi el problemele lui, oricîtă creştere economică trîmbiţa pe toate posturile, era an electoral şi remuneraţia, după buget, cam mică… De unde să iei, cînd trebuie să dai altora mai mulţi şi mai în nevoie? Păi, de unde nu e nevoie. Şi cercetarea, cu toate declaraţiile sforăitoare ale premierului de atunci, cum că ar fi printre cele mai prioritare priorităţi, concura cu brio la categoria inutilităţi perdante. Apoi, a venit criza. Universităţile au aflat că ar face bine să uite de banii avansaţi în contul contractelor semnate de Minister, iar cercetătorii s-au trezit că, în urma artificiului contabil pe care trebuiseră să-l accepte în anul precedent, se pot considera fericiţi dacă nu sînt scoşi datori pe 2009. Ce se întîmplă cu munca depusă din 2007 încoace? Cum va mai putea fi ea finalizată? Ridicări din umeri, mirări iritate: nu e clar că e vorba despre solidaritate? Foarte bine, subscriu, dar aş vrea să ştiu un lucru: cu cine ar trebui să fim solidari? 

Dar să lăsăm cercetarea. Chiar şi pentru ultraminoritarii care cred că ea are un rost, cercetarea are de-a face, în mod evident, cu viitorul, ceea ce înseamnă un lux neîngăduit într-o ţară incapabilă să-şi rezolve măcar prezentul. Să venim la învăţămînt. 

Bologna: un frumos oraş din Italia, găzduind una dintre cele mai vechi universităţi europene. Accidental, locul în care s-a semnat, în 1999, primul acord important privind învăţămîntul superior din UE. Cam la jumătate de deceniu de la semnarea acordului, România îşi aminteşte, peste noapte, că are nişte obligaţii de îndeplinit. De atunci, „Bologna“ a devenit, treptat, unul dintre cele mai detestate cuvinte în comunitatea academică autohtonă – dar şi, trebuie spus, de dragul adevărului, pe alte plaiuri europene, de unde se vede că românitatea nu e chiar aşa de singulară cum se crede. Bologna: licenţă mai scurtă pentru profesiunile cu calificare la locul de muncă, master mai lung pentru cei care vor lucra în domenii specializate, doctorat ca premisă pentru cercetare şi carieră academică sau pentru profesii de nişă. Un model controversat, ca orice reaşezare a educaţiei în raport cu beneficiarii ei: indivizii şi societatea. Mie însă mi se pare că reuşita sau eşecul întregii tevaturi stîrnite de frumosul oraş italian stă în buna articulare a celor trei cicluri. Or, pe teren valah, şansele de succes sînt foarte precare. Făcută pe bucăţi, ca n reforme educaţionale de pînă acum, cu o velocitate isteroidă, restructurarea Bologna s-a luat întîi la trîntă cu licenţa, astfel încît mai toate facultăţile s-au repezit să găsească soluţii cît mai inventive de a înghesui patru ani de studiu în numai trei, apoi a sărit brusc la doctorat, lăsînd, pînă în ziua de azi, în incertitudine segmentul central, miezul întregii poveşti: masteratul. Incertitudine, spun? Scuze, am avut parte de o sumedenie de certitudini în ultimul timp în organizarea programelor de master – din păcate, toate nefaste. Acum nişte ani, s-a redus la jumătate finanţarea masteratelor. De ce? Pentru că, aşa cum spuneam, tot nu contează. Master? Moft! Invenţii americăneşti! Om fi semnat noi ce-am semnat la Bologna, dar asta era aşa… pentru UE… La un moment dat ne-am trezit că Ministerul finanţează doar locuri pentru absolvenţii de licenţă de trei ani. Ce pot face aceia care şi-au luat licenţa mai demult? Ducă-se pe pustii, trebuia să se grăbească, nu stăm noi după ei, să plătească dacă nu s-au hotărît la timp! De mai mulţi ani aud diverşi miniştri ai Educaţiei spunînd, pe rînd, că se va legifera un spor salarial – 5%? 10%? – pentru cei cu diplomă de master, măcar în sectorul bugetar – ca un semn că, în ochii oficialităţilor, specializarea ar fi şi ea bună la ceva, crează cine-o vrea ce-o vrea. Dar, de fiecare dată, se găseşte un ministru de Finanţe, în Guvernul cu pricina, care să zică: educaţie? Iar dăm banii pe prostii?

Să mai continui? Mă trage zeţarul de mînecă, că mi-am depăşit de mult spaţiul cuvenit. Morala? Educaţia merge ca pe roate: cînd e bine, e rău; cînd e rău, e şi mai rău. Aşa-i trebuie, dacă oricum nu e bună de nimic!  

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur. 

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Tanczos Barna conflict cu Declic FOTO captură video
Conflict între Declic și ministrul Mediului. Tanczos Barna le vorbește în maghiară activiștilor
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna a acuzat o campanie denigratoare la adresa sa, după ce activiştii Declic au ajuns în satul său natal, Sâncrăieni, şi îl acuză că nu protejează parcurile naţionale din România.
Jair Bolsonaro le face cu mâna susținătorilor FOTO AFP
Alegeri prezidențiale de înalt risc în Bazilia. Actualul președinte, Bolsonaro, nu va recunoaște rezultatul în caz că pierde
Brazilia organizează alegerile prezidențiale duminică, iar actualul președinte - Jair Bolsonaro ar putea fi înfrânt de liderul stângii braziliene și fost președinte Luiz Inacio Lula da Silva .
Avioane rusești TU-160 FOTO Profimedia
Avioane rusești capabile să transporte arme nucleare, detectate în apropierea Finlandei
Firma israeliană de informații ImageSat International (ISI) a detectat o „prezență neregulată” a bombardierelor strategice rusești TU-160 și TU-95 desfășurate pe baza aeriană Olenia, de lângă Finlanda.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.