Cu „naşul“ în Europa

Imaginile luate cu camera ascunsă din trenurile României se înghesuie pe ecranele televizorului. Nu ne uităm la o emisiune de investigaţii realizată de jurnalişti – am mai avut aşa ceva, cu mai mult sau mai puţin succes, servind mai mult sau mai puţin interesul public. De data aceasta, e altceva. Ni se arată rezultatul muncii procurorilor. Timp de cîteva luni, ei au supravegheat, în ascuns, reţeaua „naşilor“ CFR. O misiune, să recunoaştem, palpitantă. Acum, cei care au luat bani în loc să dea amenzi călătorilor fără bilete sînt luaţi la întrebări de aceia pe care reporterii îi numesc, pompos, „oamenii legii“. Se crede că nu mai puţin de o treime dintre călătorii care folosesc zilnic serviciile CFR merg, de fapt, cu „naşul“. O recunoaşte chiar directorul CFR, Ştefan Roşeanu.

Televiziunile de ştiri îşi întrerup brusc programele şi intră în regim de alertă. Un nou lot de controlori CFR este urcat în autocare şi dus spre audieri, la Braşov – programul staţiei noastre de televiziune este dat peste cap, în timp ce o colegă de redacţie, care se ocupă exact de investigaţii şi justiţie, se întreabă şi ne întreabă de ce respectivii angajaţi nu sînt duşi la audieri, pe ruta Bucureşti-Braşov, cu trenul, din moment ce tot au gratuitate pe liniile CFR. Nu avem un răspuns, altul decît că aşa arată, probabil, mai spectaculos.

În februarie 2011, televiziunile difuzau imagini de acelaşi fel, cu autocare pline de oameni duşi la audieri. Atunci, „beneficiarii“ de excursii forţate sub supravegherea atentă a poliţiştilor înarmaţi erau funcţionari vamali şi poliţişti de frontieră. România se afla în plină febră a dosarului Schengen şi o decizie favorabilă era aşteptată în luna martie. Partenerii noştri europeni, în frunte cu germanii şi francezii, erau însă îngrijoraţi. E adevărat, spuneau ei, că România a îndeplinit criteriile tehnice, că aparatura de supraveghere a frontierei externe a Uniunii este instalată şi funcţionează ceas, că manualele de utilizare şi procedurile sînt puse la punct pînă în cele mai mici detalii. Degeaba însă, dacă oamenii care trebuie să ia deciziile nu sînt în regulă. Sistemele sînt făcute pentru oameni de bună-credinţă. Cînd intervine reaua-credinţă din partea oamenilor organizaţi anume, nimic nu se mai poate face, cu toată tehnologia secolului XXI.

Aceste temeri ale partenerilor noştri fiind cunoscute la Bucureşti, s-a trecut la planul de creştere a recoltei la hectar. Operaţiunea „Frontiera“, căci aşa i s-a zis de către reporteri şi aşa i-a rămas numele, a debutat spectaculos, cu funcţionari ridicaţi cu toptanul direct de la locul de muncă. Şi lucrurile păreau a continua exploziv, atunci cînd, strînşi cu uşa, unii dintre lucrătorii de la frontieră începuseră a vorbi despre „Regină“ – un personaj misterios (sau o organizaţie?) care ar fi controlat întregul sistem al mitei. Desfăşurarea de forţe din România nu i-a impresionat însă pe reprezentanţii statelor sceptice în legătură cu aderarea noastră la Schengen. Ba chiar, amploarea operaţiunii „Frontiera“ pare să fi avut efect contrar celui aşteptat. Dacă atîţia funaţionari au fost arestaţi, înseamnă că am avut dreptate în criticile noastre şi că România are, într-adevăr, o mare problemă la frontieră, şi-au spus ei. Dosarul Schengen a rămas în suspensie – Olanda a făcut apoi opoziţie la soluţia de compromis a aderării „în trepte“, propusă de Franţa şi Germania (unii observatori de la Bruxelles speculează că Haga ar fi avut, totuşi, acceptul tacit al mai multor state membre pentru a bloca aderarea româno-bulgară). După care lucrurile aveau să se împotmolească de tot după criza politică din vară. Cu timpul, avîntul dosarului „Frontiera“ s-a potolit, pe măsură ce s-a tocit şi entuziasmul Schengen. Lung prilej de speculaţii şi de întrebări. Oare nu cumva investigaţia s-a pierdut precum apa în nisip, pe măsură ce lucrurile ameninţau să se apropie cumva de palatul „Reginei“? Şi de ce investigaţia nu a ajuns şi în Portul Constanţa, despre care în atîtea rînduri s-a spus public că ar reprezenta principala poartă de intrare a contrabandei şi unul dintre polii evaziunii? Pînă să aflăm explicaţiile, în redacţia noastră ne-am întrebat ce se întîmplă în momentul acesta nu la CFR, ci la frontierele României, unde cei mai mulţi dintre funcţionarii trecuţi prin anchete acum un an şi ceva s-au întors şi şi-au reluat activitatea. Lucrează ei precum o făceau înainte de februarie 2011? Sau, cine ştie, ancheta i-a speriat de moarte?

Dacă frontiera rămîne unul dintre marile eşecuri publice gestionate politic – şi ratarea succesivă a termenelor de aderare la Schengen stă mărturie – despre CFR putem spune că reprezintă imaginea vie a furtului transformat în sistem. De la strîngerea micilor „cotizaţii“ de la călătorii fără bilete pînă la marile tunuri pentru proiectele de infrastructură. Pare o întîmplare, dar nu este: în plin scandal mediatic al „naşilor“, CFR anunţă că nu mai are în stoc piese pentru a le înlocui pe cele furate de pe calea ferată. Din moment ce instituţia nu se poate apăra de furtul din interior, ba chiar l-a transformat în sistem, cum ne putem imagina că poate face faţă furtului din exterior? Altfel, „Naşul mare“, aflat în capul mesei, s-ar putea să aibă aceeaşi soartă cu a „Reginei“ şi să rămînă ascuns ochilor noştri. Vizibile vor rămîne, ca şi după focul de artificii din vămi, proprietăţile ce se învîrt după soare şi campaniile electorale din ce în ce mai generos alimentate cu mici, cîrnaţi, bere şi alte pomeni fără chitanţă.

Şi, în timp ce în Uniunea Europeană se pun în aplicare proiecte pentru magistrale feroviare de mare viteză, care să lege marile oraşe concurînd transportul aerian, România rămîne o provincie prăfuită. Unii am spune că am intrat în Europa fără bilet şi că, un timp, a mers cu naşul. Mai merge?

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la The Money Channel.