Cu cine se bate noul Traian Băsescu?

Dacă nu ai şti că provizoratul este starea cu cea mai îndelungată speranţă de viaţă din politica românească şi dacă nu ai fi sigur că în aceeaşi politică este cel mai uşor de prezis impredictibilul, atunci te-ai mira. Sau măcar te-ai întreba dacă nu cumva peisajul e bîntuit de ceva vreme de o fantomă care, la anumite ore din zi şi din noapte, ia chipul fostului preşedinte al României, Traian Băsescu. 

Chiar aşa, cine să fie această arătare care astăzi se pronunţă atît de hotărît împotriva liderilor europeni cu care ieri stătea la aceeaşi masă? Cine să fie cel care preia cu atîta nonşalanţă discursul foştilor săi adversari politici în privinţa independenţei Justiţiei şi a luptei împotriva corupţiei?  

Cine să fie cel care dă glas unei atitudini în chestiunea migraţiei care seamănă deranjant cu aceea a unui „ne-liberal“ declarat precum Viktor Orbán, atunci cînd nu trimite de-a dreptul către extrema dreaptă? Poate fi acesta omul care nu cu mult timp în urmă paria pe modernizarea României şi se declara un susţinător al Statelor Unite ale Europei? Pare imposibil. Şi totuşi, el e omul. 

Sigur că naivii (nici aceia toţi) s-au amăgit că, odată plecat de la Palatul Cotroceni, fostul preşedinte va accepta să privească partida de pe margine şi, eventual, să mai intervină din cînd în cînd, apelînd la vasta experienţă acumulată într-un deceniu de mandat la cel mai înalt nivel, ca un fel de bunic al poporului. Revenirea lui Traian Băsescu în cîmpul de bătaie al politicii era doar o chestiune de timp.

Doar că este tot mai greu de găsit un loc în care fostul preşedinte să se plaseze în mod convenabil pe un teren destul de aglomerat, gălăgios şi plin de manevre neaşteptate. 

Mesaj social? Ar fi fost ridicol, aşa ceva nu a practicat niciodată. Justiţiar? Greu, cîtă vreme prea mulţi apropiaţi de-ai săi, în frunte cu protejata numărul unu din punct de vedere politic, doamna Udrea, fac cărări spre birourile procurorilor şi spre instanţe. Clasa de mijloc? Tocmai firmele mici şi mijlocii au avut cel mai mult de suferit în timpul crizei şi nu s-a făcut auzită măcar o urmă de regret. Reformă şi modernizare a României în spirit european? Să ne întrebăm numai ce-au avut de spus mulţi dintre intelectualii cu vederi conservatoare atunci cînd Traian Băsescu, în loc să aleagă un partid mare, o adevărată alternativă de centru-dreapta, a ales parteneriatul politic cu doamna Udrea. Pragmatic vorbind, rămăsese o singură porţiune de teren neocupată: aceea lăsată liberă de Corneliu Vadim Tudor, Dan Diaconescu şi Gigi Becali. 

Nu aceasta ar fi neapărat o problemă – pînă la urmă, legile naturii ne spun că locurile libere se ocupă foarte repede. Cineva trebuia să vină şi pe acest teren. Iar dacă o parte din România visa la un Viktor Orbán de Dîmboviţa sau la un Vladimir Putin de gubernie, atunci poate că are ce şi-a dorit. 

Întrebarea este ce se întîmplă cu bagajul pe care l-a purtat în spate un fost preşedinte, după două mandate în care a vorbit despre reformarea României şi în care s-a pronunţat pentru Europa Unită. Poţi arunca, pur şi simplu, toate acestea peste bord, ca pe un lest? Poţi cere României să dea dovadă de lipsă de solidaritate într-o criză a Europei după ce, nu demult, te declarai susţinătorul Statelor Unite ale Europei?

Oare ce vor spune acei lideri europeni care i-au arătat solidaritate fostului preşedinte al României în momente grele, cum au fost acelea ale suspendării şi referendumului din vara lui 2012? Ce vor spune ei despre Traian Băsescu e mai puţin important. Cu mult mai important este ce vor spune ei despre România. Pentru că, ne place sau nu, Traian Băsescu nu e un simplu politician în luptă. Chiar dacă mandatul de preşedinte i s-a terminat, el continuă, într-un fel, să reprezinte România.

Dar România europeană de azi este atît de prost articulată, încît devine extrem de vulnerabilă la noul discurs al lui Traian Băsescu. Liderii României europene au pierdut lamentabil cărţile jucate la Consiliul JAI şi la Consiliul European consacrate crizei refugiaţilor. Liderii României europene au eşuat în a comunica opiniei publice valori europene într-un moment de criză profundă. Societatea a fost lăsată la cheremul teoriilor conspiraţiei, pe mîna adepţilor izolaţionismului, naţionalismului-ortodoxist agresiv. Teama şi îndoiala şi-au făcut loc în minţile şi în sufletele multor români. 

Jucător înnăscut, Traian Băsescu a ştiut întotdeauna să depisteze şi să ţintească precis punctele slabe ale adversarului. Este arma sa cea mai redutabilă. L-a salvat în numeroase bătălii ce păreau pierdute. El poate spera şi de această dată că, la final, va exclama satisfăcut, precum în noaptea de după alegerile prezidenţiale din 2009: „I-am ciuruit!“.

De data aceasta, odată cu adversarii, Traian Băsescu are să-şi facă praf şi propriul trecut de lider european, angajat în modernizarea unei ţări de la periferie, profund afectate de ineficienţă şi corupţie. Şi odată ciuruit totul, inclusiv propriul angajament european, Traian Băsescu i-ar putea oferi micului său partid mica sa victorie personală la Primăria Bucureştiului. Merită? 

Ovidiu Nahoi este realizator de programe la RFI Romånia şi TVR.