Crize, demisii, bilanţuri
Patru miniștri a pierdut cabinetul Cioloș pînă în momentul în care am început să scriu acest text. Probabil va mai pierde și alții pînă cînd alegerile sau vreo smucire a principalelor partide au să îi pună capăt mandatului. Cel puțin doi dintre colegii premierului (deținătorii portofoliilor Sănătății și Culturii) au plecat în mijlocul unor scandaluri. Oameni care nu au reușit să stăpînească narațiunea în care aveau un rol principal. Ceilalți au plecat după ce dl Cioloș a ajuns la concluzia că performanțele lor sînt nesatisfăcătoare.
Patru miniștri în șase luni. Cifra nu e teribil de mare, România a avut guverne întregi care au rezistat mai puțin. Totuși, aceste plecări indică nu numai o oarecare instabilitate, ci și o problemă structurală a cabinetului. Titularii portofoliilor au fost aleși în grabă, insuficient verificați și, după cum o dovedesc schimbările pe care, vrînd-nevrînd, premierul le operează, insuficient pregătiți pentru misiunea ce le-a fost încredințată. O misiune care presupune nu numai capacități de administrator, ci și o competență în zona de relații publice.
Pe de altă parte, oricît de mult am vehicula obositoarea legendă a tehnocraților, o bună parte dintre membrii cabinetului au sprijin politic „pe persoană fizică“. Să pretindem că n-ar fi așa ar fi o naivitate. Premierul e prins în mijlocul unei furtuni perfecte în care presiunile externe (societate civilă, grupuri de interese etc.) sînt completate de rezistența la schimbare a mult hulitului „sistem“. Nu vreau să îi creez aici imaginea unui Don Quijote și nici să sugerez că Guvernul este imobilizat. Însă ambiguitățile care devin tot mai frecvente, sau poate doar mai vizibile, reduc drastic șansele cabinetului să își termine mandatul cu relativ succes.
Dacian Cioloș și-a propus, înțelept, să nu guverneze împotriva partidelor. Raționamentul său era destul de simplu: plecarea de pe o poziție de conflict întoarce țara în criză politică, din care cu greu s-ar fi putut ieși dată fiind configurația parlamentară. Pe jumătate a funcționat: Guvernul a rămas în funcție. Însă pe jumătate nu, iar crizele succesive reduc și mai mult capacitatea cabinetului de a administra țara. Senzația unui guvern de tranziție, dezorientat și fără energie devine tot mai evidentă.
Simplul fapt că premierul e privit cu simpatie de populație nu e suficient. Întreaga structură aflată sub domnia sa trebuie să inspire încredere. Or, din păcate, nu mai este cazul, iar dl Cioloș începe să semene tot mai mult cu un pompier exasperat de incendii mici, dese și enervante, a căror sursă nu reușește niciodată să o identifice. Sigur că lucrurile se pot schimba chiar și în cele șase luni care i-au mai rămas de trăit actualului cabinet. Decizii pot fi luate, oameni pot fi schimbați, moștenirea poate fi asigurată. Însă misiunea devine din ce în ce mai grea, iar hotărîri care erau ușoare la începutul mandatului sînt mult mai dificile acum.
Izolat undeva pe acoperișul Guvernului, prim-ministrul aude cum crapă structura de sub el și n-are cui cere ajutor. Partidele împotriva cărora a promis să nu guverneze așteaptă aproape amuzate să fie din nou nevoie de ele. Eșecul Guvernului Cioloș ar fi, paradoxal, victoria antireformiștilor din partide care s-au folosit de actualul cabinet ca de o umbrelă. Politicienii au păstrat în bună măsură controlul asupra bugetului și instituțiilor, dar au cedat responsabilitatea pentru actul formal al guvernării. Și, oricît de facil va fi să punem un eventual eșec al guvernării în seama politicienilor, el va aparține, în primul rînd, premierului. Amînarea unei crize politice nu e chiar o realizare.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
