Criza Răsăritului: cîteva dileme
Mai întîi de toate, Uniunea Europeană este pusă pentru prima dată în faţa unei crize strategice, pentru care nu a fost pregătită. Extinderea – fie că a fost vorba despre extinderea influenţei sau despre extindere pur şi simplu – a fost pînă acum privită cu simpatie de către vecini. Ba chiar cu entuziasm. Dar, pentru întîia oară, Europa găseşte o zonă învecinată care primeşte proiectul european cu rezerve – opiniile pro-Est şi pro-Vest sînt împărţite aproape în părţi egale în Moldova şi Ucraina. Mai rău: Europa primeşte pentru prima dată un răspuns ostil planurilor sale. Rusia vede în extinderea influenţei europene o ameninţare strategică. Şi, atenţie, nimeni nu le-a spus pînă acum răspicat moldovenilor şi ucrainenilor că au o perspectivă clară de aderare!
Atunci cînd a lansat Politica de Vecinătate, în 2003, Uniunea Europeană îşi imagina „dezvoltarea unei zone de prosperitate, a unui cerc de prieteni la frontierele externe ale Uniunii, caracterizat de relaţii strînse, de pace şi cooperare“ (Comunicarea Comisiei Europene
, 11 mai 2003). Cît de departe sîntem de aceste obiective! Pur şi simplu, Europa nu îşi imagina atunci că ar putea fi primită prin vecini altfel decît cu flori. Este momentul unei reconsiderări a acestei viziuni care s-a dovedit a fi nerealistă. Stabilitatea, prosperitatea, democraţia, drepturile omului, statul de drept nu sînt, iată, valori acceptabile peste tot. Sau, cel puţin, nu de către toate regimurile din zonele învecinate.
Ar trebui să ne punem serios întrebarea dacă nu cumva Europa şi-a atins limitele creşterii teritoriale. (Sigur, cu Balcanii de Vest e o altă poveste şi ar putea fi, eventual, şi cu Republica Moldova dacă guvernanţii de la Chişinău vor înţelege foarte repede că a fi proeuropean înseamnă să şi faci reforme dure şi dureroase, nu doar să dai frumos în poză la Bruxelles. Un proeuropean corupt e doar un antieuropean în blană de miel.)
Şi mai este un aspect pentru care Europa nu a fost pregătită: războiul propagandistic. Desigur, Occidentul a făcut faţă cu succes confruntării propagandistice din timpul Războiului Rece. Şi nici nu a avut nevoie să cheltuiască prea multe resurse pentru asta. Cîteva programe pe unde radio în care era vorba mai ales despre informare corectă asupra realităţilor au fost suficiente. Restul îl făcea realitatea. Orice produs occidental trecut dincolo de Cortina de Fier era un fruct dorit. În faţa unui vinil cu muzică rock sau a unei perechi de blugi, propaganda comunistă îşi pierdea orice urmă de eficienţă.
Azi nu mai este aşa. Propaganda rusească, din cadrul reţelei „Sputnik“, dar nu numai, nu doar că dispune de foarte mulţi bani, dar are mască occidentală, are „glamour“. Nu mai pare a fi din altă lume, nu mai are chipul activistului cu bască. De aceea este şi mai greu de contracarat. Cum să răspunzi unei ofensive propagandistice în stare să imite perfect comportamentul marilor reţele media occidentale? Statele baltice propun răspunsuri ferme, blocînd pur şi simplu programele propagandistice ruseşti. Preocupări există şi în Ucraina, şi în Republica Moldova. Aceasta să fie calea? Nu cumva un asemenea răspuns este exact ceea ce Moscova doreşte să audă? În definitiv, propagada Kremlinului poate spune oricînd că Ocidentul se comportă la fel precum comuniştii de odinioară, interzicînd accesul la informaţiile care nu-i convin. Mai rău: dacă Occidentul procedează aşa, Putin va găsi o motivaţie suficient de bună pentru a închide gura pînă şi puţinelor voci independente din media rusească.
Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe, Frederica Mogherini, a propus nu demult constituirea unui grup de acţiune în vederea oferirii unui răspuns european propagandei ruseşti. Iar ideea a fost acceptată de Consiliul European. Este pentru prima dată cînd Europa conştientizează necesitatea unei reacţii coerente în faţa propagandei ruseşti. Întrebarea este dacă o atitudine reactivă este suficientă. Sau dacă nu cumva Europa ar trebui să se gîndească la cum să-şi exporte mai eficient valorile în Răsărit. Dar va însemna asta un „serviciu de propagandă“, un lucru cu totul straniu pentru Occident? Este aceasta în acord cu valorile europene? Şi atunci, putem să ne imaginăm o astfel de armă trimisă în luptă în „spaţiul nimănui“, acolo unde nu sîntem siguri că ne aflăm înăuntrul sau în afara limitelor Europei?
Sînt întrebări la care Europa trebuie să reflecteze înaintea unei decizii strategice. Problema este că timpul se accelerează în regiune.
Ovidiu Nahoi este realizator la Money Channel TV.
