Criza după Ilie şi Vasilakis
„Trei-trei de început, e tare, ai şi noroc, kir Vasilakis“, se bucură, ipocrit, Ilie. E plăcut, seara, la cafeneaua lui Vanghelis. Zăduful de peste zi se molcomeşte, e relativ linişte, vreme tocmai bună pentru o tablă cinstită, sănătoasă, tihnită, lîngă un pahar de ţuică. Pe uliţa micului sat din Zakynthos mai trec doar cîteva englezoaice între două vîrste, venind de la plajă. Toate sînt roşii ca racul. „Stau la soare ca disperatele, normal că se prăjesc repede“, i-a explicat odată Vasilakis lui Ilie. Cei doi amici sînt pensionari. Grecul e din Atena, românul e din Iaşi (el a adus şi ţuica). S-au cunoscut acum vreo cinci ani, cînd Ilie a venit prima oară în concediu pe insulă. Vasilakis fugea vara din Atena, conform obiceiului oricărui grec care se respectă. Era văduv de nişte ani buni, iar copiii erau fiecare la casa lui.
I-a apropiat amorul pasional pentru tavli. Jucau deschis. „Nici un şase-cinci nu e fuga-n Egipt“ era deviza lor. În plus, amîndoi fuseseră contabili de meserie. Mai erau şi de-un leat. Se înţelegeau perfect, într-o franco-englezească aproximativă. Ilie îşi permitea cîte două săptămîni pe an la o pensiune din sat. Avea o pensie bunicică, de vreo 20 de milioane. Puneau de-o parte, şi el şi nevastă-sa, cîte 3-4 milioane pe lună şi reuşeau să strîngă într-un an cam 600 de euro cu care să plece în Zakynthos, într-un concediu modest, de pensionari. Bun an a fost 2005, cînd s-au cunoscut. Erau mai tineri. În plus, economiile lumii mergeau din plin. Ieşenii, în primul lor an de pensie, mîncau în fiecare seară la Vanghelis, la cîrciumă. Cîte un calamar sau o caracatiţă la grătar, asta luau. Plus un uzo, la final, pentru digestie. Prin 2008, a rămas doar băutura. De mîncat, mîncau ceva gătit în casă, din ce cumpărau de la micul aprozar din sat. În paralel, tabieturile de seară ale lui Vasilakis evoluaseră cam la fel. Pe vremea aia, îi înjurau amîndoi, cu foc, pe americani, că de la ei e criza.
Anul ăsta, cei doi foşti contabili au discutat intens Campionatul Mondial de Fotbal (ambii ţinuseră cu Spania şi detestau vuvuzelele). Din politeţe, Ilie evita subiectul-subiectelor: criza bugetară grecească. Numai că, o dată, după un patru-trei care a întors mersul liniei şi l-a salvat pe Vasilakis de la marţ, Ilie a bombănit: „Mama ei de criză“. „Gata, pîn’aici“, a exclamat grecul. „Ştiu că te roade, zi-o, zi că noi sîntem de vină.“ „Bun zar“, a mormăit Ilie, evitînd subiectul. Grecul bea restul de ţuică din pahar şi insistă. „Kir Ilie, nu mă-nnebuni, dă vina pe noi, spune că grecii v-au băgat în rahat. Doar atît am pretenţia, să nu-mi serveşti prostii de-ale ziariştilor, că amîndoi sîntem, totuşi, specialişti“ (aluzie la trecutul comun, de expert contabil autorizat). „Păi, Vasile“ – cîteodată, la nervi, Ilie îi româniza numele – „recunoaşteţi că de la voi ni se trage. Măcar parţial.“ „Bine, Iliakis“ – grecul i-a întors rapid ironia – „recunoaştem. Am dat cu fond de ten peste nişte cifre pentru Uniunea Europeană, am cheltuit la greu pe achiziţii de armament, am ieşit devreme la pensie, iar partidele noastre şi-au împărţit tainul din banul public de cîte ori au venit la putere. La voi nu e la fel?“ „Nu, că la noi şpaga s-a dat la drumuri, nu la armament“, rîde Ilie. Rîd amîndoi. Şi, încet, încet, cad de acord. Marile Bănci au dat bani la Guverne. Guvernele îşi pasau datoriile de la unul la altul, între două alegeri, rostogolind datoriile făcute la Marile Bănci. Pentru ca Roata să se învîrtă, Agenţiile dădeau ratinguri mari Guvernelor. Numai că, după ce i-au prins pe greci cu minciuna în statistici, Marile Bănci (coautoare, altminteri), au început să găsească nod în papură te miri cui. Ba spaniolilor, ba portughezilor, ba irlandezilor. Agenţiile au scăzut ratingul, creditul guvernamental a devenit mai scump. Ce datorii să mai rostogoleşti, dacă nu mai ai cu ce? Singura scăpare a Guvernelor e să aibă contabili buni, cad de acord Ilie şi Vasilakis.
„Şi dacă nu au?“, insistă Ilie. „Eh“, zice Vasilakis, „la anul ne facem concediile la Balaton“ (am uitat să amintesc că în Zakynthos există multe capre, cele mai multe aparţinînd vecinilor). „Neeee“, încheie Ilie, „ăia nu ştiu table. Rămînem aici, pe poziţii.“
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
