Conflictul israeliano-palestinian şi reverberaţiile sale europene

Cînd o manifestaţie pro-palestiniană este interzisă la Paris, faptul nu trece neobservat şi nici nu este de natură să calmeze spiritele. Este ceea ce s-a întîmplat sîmbătă, 15 mai. În multe ţări europene, precum şi pe continentul nord-american, au avut loc manifestaţii organizate de diverse asociaţii în sprijinul palestinienilor, într-un context în care emoţia mediatică este amplificată de bombardamentele efectuate de armata israeliană în Gaza. Nu este pentru prima dată că lumea asistă la o înfruntare inegală de acest gen. Precedentul război dintre organizaţia Hamas, care controlează Gaza, şi Israel s-a derulat în 2014 şi a durat 50 de zile. Şi atunci imaginile au fost terifiante, ca şi sentimentul că Israelul recurge excesiv la forţă în lupta sa recunoscută ca legitimă împotriva celor care îl agresează. Pe străzile multor oraşe franceze, inclusiv la Paris, manifestaţiile pro-palestiniene au fost la acea oră autorizate, dar unele dintre ele au degenerat transformîndu-se în mobilizări pro-Hamas (organizaţie considerată teroristă de către Uniunea Europeană şi Statele Unite). S-au auzit chiar, în 2014, slogane inadmisibile precum „Moarte evreilor!”.

Clasa politică franceză a fost atunci pe bună dreptate şocată descoperind că pe teritoriul Franţei se poate acumula un fel de ură viscerală împotriva evreilor şi că această ură poate răbufni prin slogane ieşite parcă din tenebrele epocii naziste. Acesta a fost, de altfel, unul din argumentele ministrului de Interne Gérald Darmanin cînd a interzis manifestaţia pro-palestiniană de pe 15 mai anul acesta de la Paris: nu vrem repetarea derivelor din 2014, există un risc de perturbare a ordinii publice. Justiţia franceză, sesizată de organizatorii manifestaţiei, i-a dat dreptat ministrului de Interne. Interdicţia a fost menţinută la Paris, dar  manifestaţia a avut totuşi loc chiar dacă poliţia a dispersat-o, iar evenimentul a suscitat o polemică nefastă în sînul unei clase politice divizate. Dar mai ales această interdicţie şi reacţiile provocate de ea riscă să înrădăcineze şi mai multă aversiune faţă de Occident, faţă de democraţie şi faţă de evrei în sufletele unui tineret de origine musulmană născut în Franţa. Aceşti tineri cresc în familiile lor, dar la umbra conflictului israeliano-palestinian instrumentalizat politic de islamişti. Antisemitismul devine, an de an, un fenomen tot mai pronunţat şi acest lucru are legătură, evident, cu această educaţie din unele familii de origine musulmană, cînd zi de zi li se spune copiilor că Israelul îi persecută pe palestinieni, că Israelul a confiscat pămînturile palestinienilor.

Deseori mi s-a întîmplat să mă întîlnesc în Franţa cu acest antisemitism indus de interminabilul conflict israeliano-palestinian. Una dintre experienţele cele mai şocante în acest sens trăite de mine s-a derulat în noiembrie 2015, cînd au fost comise atentatele de la Paris şi Saint-Denis soldate cu 131 de morţi şi peste 350 de răniţi. Masacrul oribil comis de islamişti, în special în sala de concerte Bataclan, a stupefiat întreaga lume. Atacurile s-au produs pe 13 noiembrie, iar pe 17 noiembrie m-am dus să fac un reportaj într-un liceu parizian despre cum văd elevii această dramă. În multe şcoli din Franţa au fost iniţiate atunci astfel de dezbateri, elevii erau şi ei şocaţi, iar discuţiile dintre ei precum şi cu profesorii  aveau şi rolul unui fel de doliu colectiv. În liceul vizitat de mine, elevii fuseseră invitaţi să se exprime prin desene, reflecţii scrise pe foi de caiet, citate alese din cărţi. Fiecare elev din clasa vizitată de mine încercase deci să-şi exprime în felul său repulsia şi oroarea faţă de masacrul comis la Paris. Mai fiecare evocase faptul că nu trebuie ucis în numele unei religii, că pacea este lucrul cel mai preţios, că în toate cărţile sfinte (Biblia, Coranul, Talmudul) figurează interdicţia ca omul să-l ucidă pe om. Toate aceste mesaje, desene şi reflecţii fuseseră afişate în stradă, pe faţada liceului, ca un fel de invitaţie la dialog cu oraşul, cu oamenii trecînd pe acolo. Şocul resimţit de mine s-a produs însă în faţa unei foi de hîrtie pe care scria „Eliberaţi Palestina!“. Am încercat apoi să discut cu elevul care optase pentru acest „mesaj” şi mi-am dat seama că era total îndoctrinat din familie şi că nu resimţea nici cea mai mică empatie pentru victimele atacurilor săvîrșite cu cîteva zile înainte. Din punctul său de vedere, teroriştii erau nişte luptători ai islamului şi toate acţiunilor lor erau „justificate”.

Franţa se află, de fapt, în prima linie a undelor de şoc venite dinspre conflictul israeliano-palestinian întrucît pe teritoriul ei trăiesc cea mai mare comunitate musulmană şi cea mai mare comunitate evreiască din Europa. Iar fiecare nouă răbufnire a acestui conflict alimentează îndoctrinarea a zeci de mii şi poate a sute de mii de tineri de pe teritoriul Hexagonului, dar şi din alte ţări europene unde trăiesc comunităţi musulmane. Scriitorul franco-libanez Amin Maalouf (membru al Academiei Franceze) explică, într-o carte intitulată Naufragiul civilizaţiilor (apărută la Editura Grasset în 2019), de ce conflictul mai larg arabo-israelian este toxic pentru întreaga planetă, pentru umanitate şi mai ales pentru lumea arabă care a rămas „blocată” din cauza lui. Absenţa unei soluţii, pe de o parte, sentimentul de profundă umilinţă resimţit zi de zi de arabi, pe de altă parte, apasă asupra viitorului, spune Amin Maalouf. Iată fraza-cheie din analiza sa: „Acesta este, mai mult decît altele, conflictul care împiedică lumea arabă să evolueze, este conflictul care împiedică reconcilierea dintre Occident şi islam, este conflictul care trage umanitatea contemporană înapoi, către crispările identitare, către fanatismul religios, către ceea ce numim în zilele noastre ciocnire între civilizaţii. Din cauza acestui conflict, în special, umanitatea a intrat într-o fază de regres moral şi nu de progres”.

Tulburătoare această concluzie, dar și îngrijorătoare. În cei peste 30 de ani de jurnalism practicat la Radio France Internationale am scris deseori despre acest „conflict al conflictelor” şi, ori de cîte ori am avut efectiv sentimentul că înţeleg ceva, faptul s-a datorat în special analizelor propuse de scriitori sau intelectuali evrei şi arabi. Scriitorul israelian Amos Oz, vorbind despre strategia islamiştilor din organizaţia Hamas, recurgea la o imagine foarte sugestivă: „Ce aţi face dumneavoastră dacă vecinul de peste drum s-ar aşeza pe balcon, l-ar lua pe băieţelul său pe genunchi şi ar începe să tragă în dumneavoastră cu mitraliera? Ce aţi face dacă vecinul din faţă ar săpa un tunel de la casa lui pînă la casa dumneavoastră pentru a vă pune o bombă sub casă sau pentru a vă răpi familia?”. Amos Oz a fost o personalitate puternică şi luminoasă, adept al soluţiei sprijinite încă de comunitatea internaţională, aceea de creare a unui stat palestinian în paralel cu statul Israel. Amos Oz a murit în 2018 la vîrsta de 79 de ani şi mi se pare că absenţa vocii sale este dureroasă în prezent. Timp de mulţi ani, de pe poziţii de stînga, el a militat în mişcarea Pacea acum şi s-a opus implantării de noi colonii evreieşti în teritoriile palestiniene. Viziunea sa despre pace era bazată pe ideea că adversarii trebuie să accepte concesii reciproce. Iar despre războiul cu Gaza, el spunea următoarele: „În ambele cazuri, Israelul are de pierdut. Cu cît vor fi mai multe victime israeliene, cu atît va fi mai bine pentru Hamas. Cu cît vor fi mai multe victime palestiniene, cu atît va fi mai bine pentru Hamas”.

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.