Complicaţii

Deşi se pare că nu are şanse de a fi votată, moţiunea de cenzură depusă de PD are meritul de a fi adus o ciudată limpezire a scenei politice de după referendum. În mod ciudat, principalele forţe politice de pe scenă sînt şi cele din sondaje: PD şi PSD. Doar că rolurile sînt cît se poate de ciudate: PD atacă Guvernul, pe care îl consideră în moţiune cel mai prost din toate timpurile (aşa e cînd eşti proaspăt în opoziţie, tinzi să exagerezi), iar PSD zice că Guvernul e într-adevăr prost, dar nu trebuie dat jos. Dialogurile care au loc la talk-show-uri au un ceva aparte în această perioadă de alianţe năstruşnice. La un asemenea spectacol de vorbe goale, un reprezentant al PSD reproşa democraţilor că au descoperit abia în ultimele două luni că Guvernul este prost, de cînd nu mai sînt acolo. Ceea ce poate fi adevărat, dacă nu am ţine cont că şi argumentul invers e perfect adevărat. Dacă plecăm de la ideea că Guvernul Tăriceanu 2 este doar o prelungire a Guvernului Tăriceanu 1 şi că PD nu ar avea de ce să îl critice, atunci PSD nu ar avea nici el vreun motiv serios să renunţe la poziţia critică de pînă acum. Altfel înţelegem că PSD face opoziţie numai cînd este sigur că nu reuşeşte să deranjeze Guvernul. Aşa se întîmplă cînd luăm în serios logica alianţelor politice: riscăm să nu înţelegem mare lucru. Tot la acelaşi talk-show, reprezentantul PNL, un anume domn Miuţescu, care pare a fi personificarea lipsei de cadre a liberalilor, reproşa democraţilor că s-au retras de la guvernare, dar nu şi-au luat cu ei în opoziţie şi directorii de instituţii locale. Reprezentantul PD i-a răspuns că directorii sînt numiţi prin concurs şi nu este bine să fie schimbaţi în funcţie de ce se întîmplă la centru. Domnul Miuţescu i-a reproşat candid că această logică nu s-a aplicat nici cînd a fost vorba să fie schimbaţi pesediştii după alegeri. Bineînţeles, amîndoi aveau dreptate. Şi recunoşteau astfel o formă de clientelism care funcţionează impecabil, în ciuda faptului că avem una dintre cele mai restrictive legi de protejare a funcţionarilor publici din Europa. Omul de la PSD prezent în studio nu a avut nimic de spus, deşi eram tare curios de partea cui ar fi fost. Am mai avut ocazia să-l aud pe permanentul domn Lucian Bolcaş spunînd că "Guvernul liberal-maghiar este o ruşine". Apoi, toată emisiunea, PRM, PSD şi PNL au făcut front comun împotriva moţiunii de cenzură. Moţiune care a produs şi altfel de surprize. Senatorul Lupoi, fost PRM, actual PNL spre incert, a semnat moţiunea, apoi a declarat că îşi retrage semnătura. Pentru că interese politice mai înalte cereau acest lucru, conducerea Parlamentului a acceptat principiul că o semnătură pe un act oficial poate fi retrasă chiar după ce şi-a produs efectele. Astfel, Parlamentul României deschide uşa unor inovaţii neaşteptate. De pildă, dacă se va dovedi că şi în acest an, după regularizare, mai am de plătit ceva la fisc, am de gînd să îmi retrag semnătura de pe foaia cu venituri pe care am depus-o la fisc. Dacă un parlamentar poate, eu de ce nu aş putea? Un amic îmi spunea că după precedentul din Parlament s-ar putea divorţa mult mai simplu: îţi retragi semnătura de pe certificatul de căsătorie. Nu e singura surpriză din lista de semnături. Leonida Lari şi Vlad Hogea apar şi ei acolo. Iar din galeria de foşti peremişti se remarcă Nati Meir, de departe cel mai bizar parlamentar, care şi-a anunţat şi adeziunea la PD. Un Emil Boc destul de crispat a explicat ziariştilor că cererea va fi examinată. Cum PD pare a negocia acum în stînga şi-n dreapta cu nemulţumiţii de la alte partide, ar fi tare bine de ştiut ce le promite. Meir s-a remarcat printr-o activitate legislativă destul de intensă în interesul puşcăriaşilor, pe care a dorit să-i graţieze. Întîmplător, ar fi scăpat el însuşi de eventuala pedeapsă în procesul penal în care este acuzat de înşelăciune. Ar fi bine de ştiut dacă la acest nivel se negociază o lege de graţiere colectivă sau o graţiere individuală pentru domnul Meir. Dincolo de asemenea amănunte care fac deliciul vieţii parlamentare, moţiunea marchează momentul în care PD devine principala forţă de opoziţie şi lasă PSD în expectativă. Sondajele îi arată pe democraţi la peste 40% şi nu au decît să conserve aceste procente. Iar conservarea procentelor se face mai bine din opoziţie. Mai ales cînd liderul opoziţiei se află la Cotroceni şi e destul de gălăgios şi popular pentru a fi băgat în seamă. Avem astfel două opoziţii: una dură şi una fără zahăr. PSD pare că şi-a epuizat resursele de acţiune politică şi singura sa ţintă este să prelungească starea de confuzie, în speranţa că va ieşi primul din ea. Atacat în partid tocmai de reformiştii care l-au adus la putere, Mircea Geoană e departe de omul care a cîştigat bătălia internă împotriva aranjamentelor cuplului Iliescu-Năstase. Cu tot ajutorul primit de la Daniel Morar (care l-a trimis în sfîrşit pe nepotul mătuşii Tamara în faţa judecătorilor), Geoană nu pare că a urnit ceva semnificativ în PSD. A ieşit cu totul epuizat din bătălia politică a suspendării, pe care singur a provocat-o. În acest timp, PNL se aliază cu Acţiunea Populară într-o atmosferă crepusculară. Politica românească devine plicticoasă în imprevizibilul ei permanent.