Competenţe comisăreşti

Publicat în Dilema Veche nr. 552 din 11-17 septembrie 2014
Mîrșava intenție bună a statului jpeg

V-am mai povestit. La Bruxelles circulă prin mediile gazetăreşti o poveste care nu se publică pentru că sursa este discretă. La Bruxelles, toate sursele sînt discrete, dar toată lumea împărtăşeşte secrete pe care nu le publică decît arareori cîţiva aleşi, în general de prin presa anglo-saxonă. Unul dintre ele este modul în care Dacian Cioloş ar fi primit poziţia de Comisar pentru Agricultură. Ar fi fost vorba despre o întîlnire între domnia sa şi domnul Barroso, între patru ochi. Portughezul nu era foarte încîntat să ofere un portofoliu atît de puternic unei ţări ca România. De aceea, a încercat să îi sugereze conaţionalului nostru că nu ar fi de lepădat şi un domeniu mai „subţire“ de care să se ocupe. Pare-se că domnul Cioloş ar fi zis: „Mulţumesc pentru ofertă şi încredere, eu numai la agricultură mă pricep, dacă nu se poate acest portofoliu, mă întorc la DG Agri, unde ştiu ce am de făcut.“ Se zice că domnului Barroso tare i-a plăcut această replică. Ar fi zis unor apropiaţi: „Îmi place omul ăsta, îl iau în echipă. Dacă a fost în stare să refuze un post pentru care e plătit cam de 80 de ori mai mult decît salariul mediu din ţara lui, numai pentru că i se pare că nu se pricepe, înseamnă că ştie ce vrea.“ Se pare că insistenţa pe domeniul de competenţă l-ar fi impresionat rău de tot pe politicianul portughez.

Adevărul este că Dacian Cioloş nu a reacţionat ca un politician de Bruxelles. Acela s-ar pricepe la toate, ar fi polivalent, ar avea o competenţă enciclopedică, indiferent de statul membru din care provine. O poziţie de comisar nu se refuză aşa, cu una, cu două. Faptul că nu ai nici o legătură profesională cu domeniul respectiv este un simplu moft. Mai mult, prin chiar mecanismul numirilor la vîrf, se încurajează „rotaţia cadrelor“. Este musai să ai abilitate politică. De competenţă tehnică se ocupă cei treizeci de mii de funcţionari din Directorate, nu comisarii. Cîteva exemple.

Neelie Kroes este o distinsă doamnă din Olanda, cunoscătoare a bursei din New York, fost rector al unei universităţi private şi comisar pentru concurenţă în comisia Barroso unu. A arătat hotărîre şi a amendat fără milă mari corporaţii din domeniul energiei sau IT-ului (cea mai mare amendă din istoria Microsoft îi poartă semnătura). În următorul mandat a răspuns de… Agenda Digitală a UE.

Francezul Michel Barnier a fost comisar pentru Piaţă internă şi servicii în Barroso doi. Înainte de asta, a fost ministru în diverse guverne ale Franţei, ocupîndu-se (pe rînd) de: Mediu, Politici europene, Afaceri externe, Agricultură şi pescuit. A mai fost comisar european între 1999 şi 2004 şi a răspuns de… Politicile regionale.

Balticul Andris Piebalgs a fost comisar pentru Energie în Barroso unu, apoi a trecut la Dezvoltare. În primul mandat s-a ocupat de reglementarea pieţelor energetice din statele membre şi aşezarea lor conform principiilor concurenţiale, în timp ce, în al doilea, s-a preocupat de programe de asistenţă ale Uniunii pentru ţări din lumea a treia.

Nu mai adaug aici alte exemple deoarece spaţiul articolului este limitat. Sînt nevoit să amintesc că tocmai continuitatea unei persoane pe acelaşi domeniu este descurajată. Omul poate rămîne pentru două mandate, dar pare obligatoriu să i se schimbe domeniul. Altfel, nu pot înţelege de ce, de exemplu, doamna Kroes („Neelie cea de fier“) a fost schimbată de la Concurenţă, unde făcuse o treabă excelentă şi, în plus, vizibilă, foarte pe placul consumatorilor de prin toată Europa.

În atari condiţii, era greu de sperat într-un al doilea mandat de comisar la Agri pentru domnul Cioloş (deşi dezirabil pentru România), din cel puţin două motive: omul Cioloş ar fi fost bun (dacă era femeie, l-ar fi chemat Daciana şi ar fi avut şanse mult mai mari), dar pentru alt mandat. În plus, am bănuiala că tehnicianul Cioloş nu ar fi acceptat alt portofoliu, pe un domeniu străin competenţei sale.

La ora cînd scriu acest text, nu ştiu ce mandat de comisar a primit Corina Creţu. Cred, însă, că are un domeniu mai larg de competenţe, pe modelul Kroes, Barnier sau Piebalgs. În plus, este femeie. Carevasăzică, este mai potrivită postului decît domnul Cioloş.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Alice Weidel EPA
Putin și extrema dreaptă germană, vase comunicante? Cum victoria unuia îl ajută pe celălalt
La Berlin, liderul partidului de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, a declarat că formațiunea sa este „adevăratul partid popular“ al Germaniei, după ce AfD a obținut primul loc la alegerile regionale din landul Mecklenburg-Pomerania Occidentală.
Prima necropolă regală descoperită în Egipt în ultimul secol după mormântul lui Tutankhamon Colaj nmec_gov_eg DMS
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde încăperi în care se află trupul reginei Nefertiti
Mormântul în care a fost descoperită mumia lui Tutankhamon, în 1922, ar fi putut fi construit inițial pentru un alt conducător al Egiptului, înainte de a fi modificat pentru a găzdui rămășițele tânărului faraon după moartea sa prematură.
halle berry instagram jpg
Halle Berry ar vrea să colaboreze cu o actriță iubită de mulți. Despre cine este vorba: „Este cea mai drăguță”
Halle Berry a vorbit despre admirația pe care i-o poartă Zendayei și despre legătura lor profesională și personală, în cadrul evenimentului Create & Cultivate – On Her Own Terms: Halle Berry on Menopause, Aging & Women’s Health, desfășurat în Los Angeles.
image png
Cât de des se face curățenie generală în casă și ce presupune exact
Curățenia generală este una dintre activitățile esențiale pentru menținerea unei locuințe sănătoase și ordonate.
Duma de Stat Moscova life.ru
„Noua elită” a lui Putin: zeci de foști participanți la războiul din Ucraina intră în Duma de Stat a Rusiei
Zeci de persoane care au participat la războiul Rusiei împotriva Ucrainei urmează să devină deputați în Duma de Stat de la Moscova, după alegerile parlamentare din Rusia.
Traian Băsescu FOTO Mediafax
Traian Băsescu a comentat reținerea lui Călin Georgescu: „Măcar Kovesi era promptă. Parcă ar fi un spectacol ordonat”
Fostul președinte Traian Băsescu a criticat luni seară modul în care a fost reținut Călin Georgescu, afirmând că operațiunea a semănat cu un „spectacol parcă ordonat”.
Palate cu turnulete  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL jpg
„Arhitectură japoneză comandată de pe Temu”. Cum au cucerit Balcanii palatele cu turnulețe ridicate în România
Moda vilelor extravagante cu turnulețe, lansată de familiile de romi bogați din România la mijlocul anilor ’90, a depășit granițele țării și s-a extins în întreg spațiul balcanic.
pepene murat
Pepene la murat pentru iarnă. Cum se aleg pepenii și care e rețeta ca să rămână fermi și crocanți
Pepenele la murat pentru iarna este una dintre cele mai apreciate conserve tradiționale, mai ales în zonele rurale, unde pepenii mici, verzi și ușor necopți sunt transformați într-o murătură aromată, cu textură crocantă.
Gigi Becali | FOTO Facebook
Gigi Becali, despre reținerea lui Georgescu: „Nu și-a văzut de treaba lui. Câștigă AUR și Simion, tot capitalul vine la ei”
Deputatul ex‑AUR Gigi Becali a comentat luni seară reținerea lui Călin Georgescu. Patronul FCSB a explicat cui ar aduce beneficii, în opinia sa, o eventuală arestare a fostului candidat la prezidențiale.