Comisie nouă, obiceiuri vechi

Publicat în Dilema Veche nr. 554 din 25 septembrie - 1 octombrie 2014
Mîrșava intenție bună a statului jpeg

Carevasăzică, începui săptămîna trecută să descriu noua Comisie, cea a domnului Juncker. Am primit oarecari păreri favorabile, de pe la cunoscători din Bruxelles, ceea ce mi-a gîdilat orgoliul şi m-a făcut să perseverez. Aşadar, pe scurt, descrierea modului în care unele ţări au ajuns să ocupe posturi-cheie în actuala echipă. Englezii au pierdut locul destinat diriguirii aşa-zisei politici externe comune a Europei. După contraperformanţa (care nu i se poate imputa sută la sută) doamnei Ashton, portofoliul respectiv a ajuns pe mîna unei italiance care nu are o foarte mare experienţă profesională în domeniu şi pare a avea o atitudine (cam prea…) favorabilă faţă de domnul Putin. Cel puţin, aşa au zis balticii şi polonezii, atunci cînd, în prima fază, s-au opus. În a doua fază nu s-au mai opus, aşa că domnul Tusk (din Polonia) a căpătat postul de şef la Consiliu. Spre deosebire de doamna Ashton, Kristalina Georgieva din Bulgaria a avut o prestaţie oficială remarcabilă. Asta a propulsat-o spre o poziţie de vicepreşedinte al Comisiei, cu un portofoliu dedicat Bugetului şi Resurselor Umane. Englezii, în aste vremi de cruntă presiune înspre sectorul financiar, au primit domeniul dedicat exact… pieţelor de capital. De acolo se vor bate în crunte bătălii instituţionale cu domnul Pierre Moscovici, care se va ocupa cu politicile economice, de pe platforma sa pur socialistă, orientată spre solidaritate, privind mai degrabă chiorîş înspre corporaţii şi profituri.

Unul dintre vechile obiceiuri ale Comisiei este acela că oamenii pot rămîne două mandate la rînd. Portofoliile, însă, trebuie musai schimbate. Bulgaria şi-a păstrat omul. Am numit-o mai sus: doamna Georgieva. La fel a făcut şi Germania, păstrîndu-l pe domnul Oettinger. Care a trecut de la Energie la Economia şi Societatea Digitală. Dacă mă întrebaţi pe mine, e un portofoliu cam subţirel pentru un ditai statul membru. În plus, trebuie să mă mai întreb cum îşi va împărţi activitatea cu estonianul Andrus Ansip, al cărui titlu este Comisar pentru Piaţa Unică Digitală.

Un personaj destul de bine cunoscut pe piaţa politică europeană este Frans Timmermans. Este (pînă la începutul mandatului european) ministru de externe al Olandei. Pe numele său întreg Franciscus Cornelis Gerardus Maria „Frans“ Timmermans, domnia sa va ocupa o poziţie onorantă, de Prim Vicepreşedinte al Comisiei Europene, avînd în grijă portofoliul care se numeşte al Mai Bunelor Reglementări, Relaţiilor Interinstituţionale, Domniei Legii şi Chartei Fundamentale a Drepturilor Omului (vă rog să traduceţi dumneavoastră mai bine: „Better Regulation, Inter-Institutional Relations, Rule of Law and the Charter of Fundamental Rights“). În fine. Ăsta este alt obicei local, o dată la cincinal, în Bruxelles: inventarea unor portofolii cu nume exuberante, obţinute prin savante combinaţii de axe prioritare, domenii de acţiune, denumiri de directorate şi pretenţii ale statelor membre.  

O altă carieră europeană atrage atenţia: cea a slovacului Maros Sefcovici. Are un traseu diplomatic şi academic impresionant, fiind absolvent de facultăţi în Rusia (Facultatea de Relaţii Internaţionale), Franţa, Statele Unite (Stanford). Apoi, a fost ambasadorul ţării sale în Israel. Am avut privilegiul să îl cunosc. Un tip care a îndeplinit cu discreţie şi eficienţă (potrivită) mandatul din echipa Barroso II: adaptarea la realităţile de după tratatul de la Lisabona, adică la negocierile cu Parlamentul European şi la mecanismul Trialogurilor. Acum, pare a fi la „pensie“: la al doilea mandat de comisar, se ocupă de Transport şi… Spaţiu (traduceţi dumneavoastră mai bine: „Transport and Space“).  

Tot în conformitate cu principiul: „Păstraţi persoana, schimbaţi portofoliul“, adică un soi de rotaţie a cadrelor, o regăsim în Comisia Juncker pe doamna Cecilia Malmström, de la liberalii ALDE. Dînsa a fost comisar pentru Afaceri Interne şi a luptat cu multă energie împotriva abuzurilor domestice sau a pornografiei infantile. Acum se ocupă de portofoliul Comerţului.

O întrebare aş pune şi eu: cum să spere domnul Cioloş la un al doilea mandat pentru Agricultură, în asemenea circumstanţe?

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

image png
Toma Cuzin, posibilă condamnare cu executare. Specialist, despre viitorul lui Firicel: „Riscul este real”
Toma Cuzin, cunoscut publicului larg pentru rolul lui Firicel din serialul „Las Fierbinți”, se confruntă cu probleme serioase după ce a fost prins la volan în timp ce avea permisul suspendat și, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, sub influența unor substanțe interzise.
ryanair foto shutterstock
Ryanair ia în calcul măsuri dure: salarii înghețate, mai puțini însoțitori de bord și extinderea utilizări AI. Prețul biletelor ar putea crește cu până la 20% în Europa
Compania aeriană Ryanair analizează o serie de măsuri de reducere a costurilor, inclusiv înghețarea salariilor, diminuarea numărului de membri ai echipajului de la bord și extinderea utilizării inteligenței artificiale, în contextul creșterii accelerate a prețurilor la combustibil.
tineri angajati meserii jpg
Chirie subvenționată cu până la 600 de lei și transport la jumătate de preț. Cine poate primi ajutorul
Tinerii angajați cu salarii nete de cel mult 4.000 de lei ar putea primi sprijin pentru chirie și o reducere de 50% la anumite abonamente de transport.
cozy composition with candles knitted element garland jpg
Cum creezi lumânări parfumate spectaculoase direct la tine acasă
Învață cum să faci lumânări parfumate acasă pas cu pas. Uite ce materiale îți trebuie, cum topești ceara corect și ce trucuri folosești pentru un parfum de durată.
dave bautista jpg
Dave Bautista, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat pentru rolul din „God of War”! Cât a ajuns să cântărească
Cum arată Dave Bautista după transformarea pentru „God of War”. Actorul a dezvăluit câte kilograme a acumulat pentru rolul lui Kratos
Zodii protejate de Univers pe 12 martie, foto Shutterstock jpg
Horoscop. Moment de cotitură pentru trei zodii. Din 8 noiembrie încep doi ani de transformări care le pot schimba viața
Începând cu 8 noiembrie, trei zodii pot simți că a venit momentul să-și schimbe prioritățile. Următorii doi ani le oferă ocazia să-și regândească relațiile, planurile profesionale și felul în care își construiesc viitorul.
image png
Cancerul pulmonar, traseul complet de la primele simptome. Investigații fără plafon, diagnostic în 28 de zile și tratament decontat prin CNAS
Pacienții diagnosticați cu cancer pulmonar beneficiază de un traseu complet de îngrijire, de la primele investigații și stabilirea diagnosticului până la tratament, recuperare și îngrijiri paliative, toate decontate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit unui ghid publicat de CNAS
taylor swift jpg
Taylor Swift a dat din casă! Obiceiul neobișnuit pe care îl păstrează alături de Abigail Anderson
Taylor Swift a povestit despre prietenia cu Abigail Anderson și obiceiul amuzant din liceu pe care îl păstrează și astăzi, spre amuzamentul soților lor.
cutremur seism seismograf foto Shutterstock
Val de cutremure în România: cinci în șase ore. Adevărul despre teoria că seismele mici previn unul devastator: „Oamenii ar fi putut crede că plăcile se relaxează”
Seria de cutremure mici din ultimele zile a readus în discuție mitul potrivit căruia acestea ar elibera tensiunea acumulată în scoarța terestră și ar reduce riscul unui seism major. Inginerul Matei Sumbasacu explică de ce această teorie este greșită.