Comisari. Europeni

Unii mai au cîteva luni de lucru. Alţii se pregătesc pentru un al doilea mandat. Cel mai cunoscut dintre ei este Barroso. El este şeful. A fost maoist în tinereţe. Probabil, a purtat tricouri cu Che Guevara şi a manifestat cu pumnul sus. Au trecut anii, stîngismele i s-au domolit, a trecut de treizeci de ani şi a devenit om serios. A virat spre dreapta politicii şi s-a implicat pînă şi în fotbal. A fost în consiliul de administraţie de la Benfica, în cam aceeaşi perioadă în care Ladislau Bölöni era antrenor. Cu sprijin politic puternic din partea popularilor, dar acceptat fără multe mîrîieli şi de socialişti, i-a succedat italianului Romano Prodi la şefia Comisiei Europene, acum cinci ani. Politician extrem de abil, deşi fără viziune pe termen lung, a reuşit să închege relativ rapid o echipă interesantă, echilibrată ideologic, avînd grijă doar ca anumite portofolii să le revină unor oameni care cred mai degrabă în piaţa liberă decît în subvenţii. Numirile şi audierile nu au trecut neobservate. Au iscat chiar dezbateri aprinse, lucru rar în lumea negocierilor şi "consensului colegial", după cum le place şefilor comunitari să afirme. De departe, cea mai interesantă a fost respingerea lui Rocco Buttiglione. Italianul era un apropiat al Papei Ioan Paul al II-lea. A fost suficient să declare în faţa membrilor Parlamentului European că el, în calitate de catolic, consideră homosexualitatea drept un păcat. Atît i-a trebuit. A fost respins, Italia a trebuit să numească alt candidat. Presa europeană a dezbătut luni întregi justeţea respingerii lui Buttiglione. A fost una dintre cele mai interesante şi pasionante discuţii publice pe care le-a iscat vreodată, în istoria sa, vreo instituţie europeană. Astfel a ajuns Franco Frattini comisar pentru Justiţie şi Afaceri Interne, deşi mulţi europeni au opinat că Italia lui Berlusconi nu este chiar cea mai potrivită ţară care să se ocupe de respectivul domeniu. Lucrurile s-au reglat ulterior: Frattini s-a alăturat echipei executive formate de "Don Silvio" şi a eliberat postul care a fost imediat alocat Franţei, printr-o rocadă cu Jacques Barrot. Acesta "ţinea" transporturile, adică un post mult prea "prăpădit" pentru Franţa înviorată-european de preşedinţia cu panaş a lui Sarkozy. Alt comisar respins în primă instanţă a fost ungurul László Kovács. A fost considerat nepregătit pentru mandatul pentru care fusese nominalizat. A fost "reciclat" imediat, i s-a găsit portofoliul Impozitării şi Uniunii Vamale. Cariera politică a comisarului Kovács s-a forjat în deceniile în care a fost şeful secţiei externe a partidului comunist maghiar. Un om "de aparat", acesta a fost votat, in extremis, la a doua prezenţă în faţa Parlamentului European. Un alt om "de aparat" este şi Günther Verheugen. Fost comisar pentru extindere, acesta a preluat un post de vicepreşedinte şi portofoliul Industriei, ceva mai potrivit pentru Germania. Verheugen este singurul comisar care mănîncă la prînz "cu poporul", în cantina mare, separat de colegii săi. Este un tip popular, cu surprinzătoare poveşti amoroase la activ. Crede cu tărie că Uniunea Europeană trebuie să crească, prin orice mijloace, "campioni economici", adică giganţi industriali tip Airbus, capabili să se lupte pe piaţa globală cu americanii, ruşii sau chinezii. "Prin orice mijloace" înseamnă şi prin subvenţii directe sau indirecte din banul public, adică prin abateri de la libera funcţionare a pieţei libere. Replica a venit brusc, chiar din interiorul Comisiei. Autorul este o olandeză şi se ocupă de libera concurenţă pe piaţa comună. Se numeşte Neelie Kroes şi este poreclită în patrie "Iron Neelie" pentru tăria cu care îşi apără convingerile. Doamna Kroes este unul dintre cei patru piloni liberali (în sens ideologic) ai Comisiei Barroso (ediţia întîi; dacă e să ne luăm după evoluţiile recente, va urma şi o ediţie a doua). Întotdeauna îmbrăcată impecabil, elegantă şi tăioasă, comisarul Kroes a fost conducătoare a unei mari universităţi private şi a deţinut un număr impresionant de posturi în mari corporaţii. Este jucătoare pasionată pe bursa din New York. "Iron Neelie" i-a tăiat-o scurt colegului german: "Nici vorbă de campioni economici europeni. Europa nu are nevoie de alte gîşte grase care să se îngraşe şi mai tare pe seama consumatorilor". Günther, galant, i-a oferit 40 de trandafiri galbeni şi, cel puţin public, conflictul s-a aplanat. Altă ispravă a olandezei a fost amendarea companiei Microsoft pentru "abuz de poziţie dominantă", deşi, cu cîţiva ani în urmă, universitatea pe care o conducea îi acordase un doctorat honoris causa exact lui Bill Gates. Un alt război în numele consumatorilor a fost cel dus împotriva monopolurilor din domeniul energiei. Ţintele au fost Gas de France şi nemţii de la E.ON. Investigaţiile pornite de Comisie au dus la capitularea germanilor. În prima fază, aceştia făcuseră o golănie greu de imaginat: au rupt sigiliile aplicate de controlorii Comisiei. Îmi imaginez că, a doua zi, PC-urile respective nu mai aveau nici Solitaire pe ele. Asta a înfuriat-o pe doamna Kroes care a aplicat scurt o amendă de 80 de milioane de euro şi a ameninţat cu o sancţiune în valoare de 5% din cifra de afaceri. Nemţii au capitulat şi au negociat întreruperea investigaţiilor contra Unbundling-ului (scuzaţi expresia, înseamnă separarea producţiei de distribuţie). Acum un an şi jumătate, aceeaşi doamnă Kroes a început investigaţii ample împotriva infracţiunii de "înţelegere în scopul disturbării pieţei" în cazul celor mai mari cinci corporaţii farmaceutice mondiale. Încă aştept rezultatul raportului. Era promis încă din martie. Acţiunile olandezei au făcut deliciul presei europene, au fost spectaculoase şi eficiente. Puţini comisari sînt public vizibili. Unul dintre aceştia a fost controversatul Peter Mandelson. Fost activist al Ligii Tineretului Comunist britanic, fost producător de televiziune, el a fost considerat "eminenţa cenuşie" (porecla exactă: "Prinţul Întunericului") a comunicării lui Tony Blair. Un mare inventator de subiecte pentru presă (altă poreclă: "The Spin Doctor"), Mandelson a devenit, la rîndul său, subiect a două scandaluri publice. A trebuit să îşi dea demisia de fiecare dată din guvern. Pînă la urmă, a fost "mazilit" la Bruxelles, primind portofoliul Comerţului. Bănuiesc că s-a plictisit copios în Comisie. Singura acţiune remarcabilă a fost cea din timpul "războiului sutienelor", un conflict comercial cu China, în timpul căruia Uniunea Europeană a aflat că nu poate supravieţui în pielea goală. De curînd a fost rechemat în Patrie, lîngă Partid (laburist). Este membru al Guvernului Gordon Brown şi vom mai auzi de el în politica europeană. Despre ceilalţi membri ai Comisiei Barroso (ediţia întîi) veţi mai citi săptămîna viitoare. Sînt mulţi. Sînt 27. Nu ajunge un articol.