Cîteva adevăruri despre banii europeni
La începutul lui aprilie, România a trimis la Bruxelles ultima formă a Acordului de Parteneriat. Este documentul fără de care nu se poate accesa nici un eurocent din fondurile europene. Încheierea unui asemenea „contract“ între statul beneficiar şi Comisia Europeană reprezintă o procedură nouă, o inovaţie introdusă în perspectiva Bugetului 2014-2020, în cadrul noii politici de coeziune, gîndită la cabinetul Comisarului pentru Politică Regională, Johannes Hahn.
De fapt, Comisia vrea să se asigure că banii contribuabilului european sînt cheltuiţi nu doar corect, ci şi eficient. Astfel că statele şi regiunile beneficiare trebuie să demonstreze că investiţiile duc la rezultate concrete şi măsurate în indici de dezvoltare, în proiecte de inovare, în locuri de muncă. Şi exact acesta este rolul Acordului de Parteneriat, să demonstreze că există viziunea necesară din partea autorităţilor statului beneficiar.
Vestea bună este că noua politică de coeziune este mai puternic orientată către piaţă, către investitori şi către întreprinderile mici şi mijlocii. Şi mai este o veste bună: se pare că, după îndelungi discuţii, această variantă a Acordului de Parteneriat va fi şi acceptată de Comisia Europeană. În paranteză fie spus, dincolo de polemicile din ţară, multe dintre ele alimentate de interesele bătăliei politice, România nu se află nicidecum printre ultimele state membre în procesul de aprobare a documentului-cadru. Nu sîntem nici fruntaşi, dar măcar sîntem în pluton. Iar dacă şi „Masterplanul pe Transporturi“ – un alt document programatic cerut insistent de Bruxelles, şi asta de ani de zile – va fi aprobat de Comisie, undeva spre sfîrşitul verii sau începutul toamnei, atunci putem spune că sîntem pe drumul cel bun.
Există însă şi veşti proaste. Una dintre ele este că acceptarea acestor documente de către Comisia Europeană reprezintă doar un pas, şi încă unul mic, în direcţia pe care ne-o dorim.
De fapt, paşii cu adevărat importanţi se fac aici, în România. Şi nu este vorba doar despre proiecte – acestea se fac pînă la urmă. Avem deja companii de consultanţă cu o bună experienţă, iar autorităţile locale şi întreprinzătorii au învăţat deja multe lucruri din mers.
Problema este cu totul alta – şi despre ea se vorbeşte, din păcate, foarte puţin. Aproape toată lumea ştie că putem primi de la Uniunea Europeană aproape 40 de miliarde de euro în următorii şapte ani. Aşa este prevăzut în Bugetul 2014-2020, în dreptul României. Foarte bine.
Doar că bugetul european nu funcţionează precum un buget naţional, care finanţează direct proiectele agreate, prin decizii politice şi administrative. E ceva mai complicat. Uniunea Europeană nu finanţează direct statele beneficiare. Uniunea Europeană decontează.
Aşadar, pentru a primi banii europeni, mai întîi trebuie să-i cheltuieşti pe ai tăi, şi aceasta conform normelor europene. Şi banii ţi se vor deconta după aceea, în baza documentelor trimise la Bruxelles. Desigur, aici nu intră plăţile directe pentru agricultori – acestea se dau pur şi simplu.
Altfel, pentru a lua de la Uniunea Europeană restul de bani, adică aproape 30 de miliarde de euro, mai întîi trebuie să avem noi, în ţară, aceasta sumă – de fapt, ne trebuie ceva mai mult, dacă socotim şi obligaţia de a cofinanţa proiectele. Ar trebui să avem, cu aproximaţie, vreo 5 miliarde de euro în fiecare dintre următorii şapte ani, pentru a atrage mult doriţii bani europeni.
Pot fi asiguraţi aceşti bani din bugetul statului? Cu greu. Mai curînd ar trebui puse la lucru băncile, fondurile de investiţii, resursele investitorilor. Bineînţeles, se pot obţine împrumuturi la dobînzi avantajoase, din partea creditorilor internaţionali, cum ar fi Banca Europeană de Investiţii sau Banca Mondială. Iar pentru ca băncile să se implice, statul trebuie să pună la punct mecanisme de garantare. În plus, banii trebuie să ajungă repede la beneficiari, fără tot felul de blocaje de ordin birocratic.
Misiunea este posibilă. Totul este să avem un proiect pentru următorii şapte ani. Un proiect care să fie asumat de toate forţele politice, astfel încît să nu se modifice fundamental, odată cu schimbările de guvern care vor putea interveni.
Dacă reuşim să aducem în administraţie şi în economie 30 de miliarde de euro în următorii şapte ani, ne putem recupera această sumă de la Bruxelles, iar cîştigul, pe termen scurt, mediu şi lung, ne va rămîne nouă, fie că este vorba despre proiecte de inovare, dezvoltarea infrastructurii sau apariţia de noi locuri de muncă.
Problema este că nu am auzit să existe la noi o asemenea dezbatere. Stăm cu ochii pe Acordul de Parteneriat, dar nimeni nu pare a se gîndi serios la modul în care vom finanţa aducerea de bani europeni. Pentru că despre asta este vorba, pînă la urmă. Şi mai există o problemă: că după felul în care au debutat dezbaterile politice în anul electoral 2014, nici nu putem trage speranţe că lucrurile se vor schimba în bine.
Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.
