Cît de populist este Băsescu şi cît rău ne poate face?

Publicăm astăzi un interviu cu profesorul Philippe C. Schmitter, precum şi un articol semnat de el (paginile 22-23), unde cunoscutul teoretician al democratizării încearcă un exerciţiu teoretic curajos: prezintă avantajele populismului ca practică politică în Europa. Dacă democraţia este consolidată, spune profesorul Schmitter, populismul poate avea efecte de corecţie asupra unor sisteme politice anchilozate. Populiştii europeni, detaliază tot el în interviul pe care ni l-a acordat, joacă într-un mediu democratic şi nu au suficientă forţă pentru a întrerupe ciclul democratic. Spre deosebire de cei din America Latină, nu se pot sprijini pe armată şi pe forţele de securitate pentru a strivi opoziţia. În viziunea lui Schmitter, jucînd în cadru democratic (şi numai atunci), populiştii pot lăsa în urmă un sistem de partide schimbat şi mai bine conectat la nevoile populaţiei. Nu vă grăbiţi să-l catalogaţi drept un ciudat apărător al unui fenomen indezirabil. Întîi citiţi cele două pagini. Schmitter afirmă că populismul poate avea efecte pozitive sau negative, iar pentru a avea efecte pozitive trebuie îndeplinite anumite condiţii: democraţia să fie consolidată şi jocul politic să rămînă competitiv şi după venirea la putere a populistului; adepţii săi să fie dispuşi să respecte regulile democratice chiar cînd nu le convin; partidele vechi să fi eşuat în a reprezenta interesele publicului, conducerile lor să fi devenit oligarhice; promisiunile liderului populist să devină măcar pe alocuri politici concrete, chiar incoerente fiind; liderul populist să nu fie el însuşi corupt şi să nu protejeze corupţia din propria tabără. Evident, cînd am realizat interviul, m-am gîndit la cum se aplică aceste teorii politicii româneşti, cu accent pe actorul ei principal, preşedintele Băsescu. Este Traian Băsescu un populist? Ce fel de populist? Dacă este, întruneşte el condiţiile formulate de Schmitter pentru a exercita un rol pozitiv în sistemul nostru politic? Băsescu are elemente populiste evidente în discursul său. Apelul direct şi aproape permanent la popor, convingerea că e capabil de comunicare directă cu masele, peste capul partidelor tradiţionale, condamnarea vehementă şi in corpore a vechilor politicieni - toate acestea sînt elemente clasice de populism. Definiţia dată de Schmitter populismului se axează aproape exclusiv pe tendinţa acestui tip de lider de a transcende conflictele uzuale dintre partide şi de a apela la teme ignorate pînă atunci. Din nou, Traian Băsescu corespunde profilului. Dar ce fel de populist este Traian Băsescu? Sînt două linii de analiză: 1) Ce fel de teme opune Băsescu partidelor "vechi"?; 2) Cum corespunde Băsescu profilului clasic de populist în ce priveşte politicile pe care le propune/sprijină/combate? Răspunsurile mele sînt următoarele: 1) Băsescu are un discurs vehement anti-partide, dar o face pe teme reale, pe care aceste partide au avut tendinţa de a le marginaliza sau ignora. Cum remarca şi profesorul Schmitter atunci cînd l-am întrebat direct, Băsescu a pus problema corupţiei, dar în condiţiile în care corupţia era un fenomen real, resimţit ca atare mai ales de publicul educat şi activ pe care s-a şi sprijinit. 2) În ce priveşte politicile adoptate şi publicul căruia i se adresează, Băsescu nu corespunde deloc listei paralele de vicii & virtuţi ale populismului întocmită de Schmitter. Populiştii se sprijină pe masele needucate, slab informate şi emoţionale, spune Schmitter. Dimpotrivă, nucleul dur pro-Băsescu se găseşte în publicul activ, informat şi educat. În al doilea rînd, Băsescu nu se încadrează în tendinţa clasică a populiştilor (vezi din nou analiza lui Schmitter) de a promova politici proaste, spectaculoase şi incoerente, cu costuri ascunse şi cu efecte negative în plan economic (inflaţie, deficite bugetare etc.). Aici aş discuta două exemple: politicile anticorupţie şi opoziţia la creşterea rapidă şi costisitoare a pensiilor. Ce a făcut "populistul Băsescu" în ce priveşte corupţia (tema cu care a cîştigat un mandat şi un referendum)? Cum a spus de atîtea ori, a avut grijă să existe un cadru instituţional adecvat şi l-a îndemnat/somat să-şi facă treaba. Trebuie să fii Ion Cristoiu ca să vezi în toate anchetele anticorupţie mîna politică lungă a lui Băsescu, dar aici ne bazăm pe argumente, aşa că nu e cazul să invocăm figuri dintr-un registru patologic. La aproape trei ani de la preluarea puterii, Băsescu este frustrat din cauza rezultatelor slabe, din cauza sistemului juridic prea lent şi a piedicilor puse de adversarii politici. Doar acest fapt spune multe despre diferenţa dintre retorica sa populistă radicală şi atitudinea sa realistă în ce priveşte politicile. Băsescu este o fiară în retorică, dar un politician responsabil în practică. Raportul amar privitor la educaţie, soluţiile îndrăzneţe şi deloc populare, pe care şi le-a asumat la propunerea experţilor pe care i-a convocat, ar fi un alt exemplu. Nu este o coincidenţă că strategiile anticorupţie ale lui Băsescu (de fapt, ale Monicăi Macovei, dar el are meritul de a o fi sprijinit) sînt de fapt soluţiile propuse de ani buni în literatura academică de specialitate: mecanisme instituţionale puternice, transparenţă, mecanisme de responsabilizare a oficialilor. Problema cu astfel de soluţii mult iubite la Banca Mondială sau Comisia Europeană (nişte instituţii nu tocmai populiste) este că dau rezultate doar în timp. Un populist clasic nu adoptă soluţii care îl frustrează şi cer timp tocmai la problema cu care a cîştigat alegerile. Legea pensiilor este hazardată şi periculoasă, aşa cum au considerat-o aproape în consens analiştii economici care nu sînt angajaţi ai guvernului (ba chiar şi unii dintre aceştia; ziarul Gândul a dezvăluit îngrijorările ridicate de Ministerul de Finanţe într-o notă internă). Uimitoare este doar schimbarea rolurilor. Populistul Băsescu pică din nou peste opiniile reţinute şi evident nepopuliste ale analiştilor, spre deosebire de atît de "reţinuţii" Geoană şi Tăriceanu, care au bătut palma pentru împovărarea bugetului, pe principiul atît de responsabil "după noi, potopul". Deci, ce fel de populist este preşedintele? Traian Băsescu este un populist la nivel retoric, dar populismul său nu merge spre politici sau, cel puţin, nu s-a întîmplat pînă acum. Reuşeşte să îşi menţină popularitatea jucînd acest rol schizoid. Este un populist care nu doar că respectă regulile democratice (cerinţa de bază a lui Schmitter), dar face chiar mai mult: nu se hazardează să-şi mulţumească sprijinitorii prin jefuirea bugetului sau prin încălcarea regulilor statului de drept. Cred că Traian Băsescu este un populist european după un model pe care îl vom tot vedea repetat pe continent, din cauza existenţei concomitente a doi factori: stabilizarea democraţiei şi nemulţumirea publicului faţă de partidele tradiţionale. Aşa a fost Berlusconi, aşa este Sarkozy, aşa sînt gemenii polonezi, aşa este şi Băsescu. Este preşedintele reconfirmat la referendum un pericol sau o şansă pentru democraţia din România? Poate un populist să rămînă la nivel retoric sau invadarea politicilor de către retorică e inevitabilă? Evident, va urma.