Cine se teme de rusul cel rău

Expulzarea a zeci de diplomați ruși ca urmare a scandalului provocat de tentativa de asasinat fostului spion Serghei Skripal e fără precedent din punct de vedere al dimensiunilor și participării țărilor-gazdă. Un nivel de coordonare foarte puțin probabil și care a creat un pic de stupoare la Moscova. De altfel, reacţia ambasadei ruse la București e o bună dovadă în acest sens: „Cred că este foarte probabil că decizia luată este manifestarea nebuniei politice colective, mai ales că nu există altă explicaţie plauzibilă“.

Ceea ce rușii acreditați la București numesc nebunie colectivă e mai degrabă exasperare colectivă în fața unui gest pe cît de brutal, pe atît de sfidător. Însă nu e primul și probabil nici ultimul. Tentativa de asasinat asupra lui Skripal e dovada că Rusia nu se teme teribil de mult de consecințele faptelor sale. Rusia se află deja sub efectul sancțiunilor internaționale provocate de invadarea și raptul teritorial al Ucrainei. Mai mulți oficiali ruși sînt vizați de legea Magnitsky adoptată de Congresul american în amintirea unui avocat rus ucis în închisoare pentru că a îndrăznit să dezvăluie corupția administrației Putin.

Rusia a reușit cu un oarecare succes să exploateze diviziunile dintre statele occidentale. Chiar și acest ultim val de expulzări a subliniat această situație după ce Slovacia s-a ferit de o decizie fermă și a anunțat că mai studiază problema. Bratislava a reușit cumva să arate infinit mai ridicol decît partenerii unguri din grupul de la Vișegrad, suspecții de serviciu în UE cînd vine vorba despre influența rusească.

Zecile de ruși trimiși acasă de prin toate colțurile planetei sînt un semnal, dar unul slab. Nu e cine știe ce secret că o parte dintre ei erau angajați ai serviciilor secrete. Vor primi alte misiuni și vor reveni în lume. În același timp, potrivit uzanțelor, Rusia va răspunde cu aceeași monedă, după care vom uita probabil de incident. Parafrazînd avertismentele care apar la finalul filmelor, vom putea constata liniștiți că „Nici un diplomat n-a fost rănit în timpul desfășurării piesei de teatru“.

Discuția despre influența nefastă a Rusiei în lume trebuie purtată în fiecare stat în parte, mai ales în cele care, asemeni României, se află zona de interes geostrategic a Kremlinului. Iar aici, dincolo de gesturi formal-inutile de expulzare a vreunui secretar III al ambasadei, trebuie discutat atît despre așa-numita soft-power, cît și despre influența directă în economia națională.

Asistăm de cîțiva ani la o ofensivă rusească de imagine. S-a îmbogățit Bucureștiul cu tot felul de evenimente culturale aprobate la Moscova. Nu e neapărat un lucru rău, dar ar fi o naivitate să desprindem arta rusească de politică în astfel de contexte. Or, despre asasinatele politice care desfășoară în Rusia sau despre războaiele provocate sau întreținute de Kremlin nu se vorbește cu prilejul expozițiilor sau proiecțiilor susținute financiar de guvernul de la Moscova. Nu se vorbește nici despre Litvinenko, Nemțov sau Politkovskaia. Fost spion, politician și jurnalistă care au în comun faptul că au fost asasinați atunci cînd au început să deranjeze cercurile puterii de la Moscova.

Mai este, apoi, aspectul economic, poate cel mai greu de deslușit. Nimeni nu poate spune cu siguranță care este valoarea proprietăților și investițiilor rusești în România. Or, dacă trebuie căutată undeva influența rusească, nu e la nivelul unor ideologi ridicoli precum Aleksandr Dughin și alți halucinați, ci acolo unde sînt banii. Asta e discuția care nu se poartă aproape deloc, în timp ce MAE român expulzează și el un nefericit oarecare de pe la ambasada Rusiei.

În Statele Unite, din motive de siguranță națională, sînt oprite diverse achiziții ale unor companii locale de către entități provenite din țări cu o istorie de ostilitate la adresa Americicii. E vorba mai ales de companii care se ocupă cu tehnologia informatică sau, uneori, de infrastructura de transport. Nu îmi aduc aminte să se fi pus vreodată problema în felul ăsta aici. Așa se face că, pe anumite trasee din România, te însoțesc benzinăriile Gazprom sau Lukoil la fiecare 50 de kilometri. Ăsta e un criteriu foarte bun pentru măsurarea influenței rusești – număratul benzinăriilor de pe șoselele patriei.

Altul ar putea fi numărul și durata vizitelor la Moscova ale diverșilor „influencer-i“ de prin politica românească. Ultimul dintre ei a fost Adrian Năstase, cu siguranță au mai fost și alții.

Dacă e ceva de reproșat Guvernului român e relativa sa pasivitate. Nu există o discuție serioasă despre Rusia în mediile politice românești și, mai devreme sau mai tîrziu, lucrul acesta va veni cu o notă de plată. Uneori mă gîndesc că o astfel de discuție ar produce disconfort. Pentru că ar fi una despre valori și principii, iar cercurile restrînse ale politicii de la București au alergie și la principii, și la fermitate în decizii. În cuvintele unui francez dispărut de aproape un secol: „Ce vreți, sîntem la porțile Orientului, unde e greu să luăm ceva în serios“. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.