Cine fură la alegeri? Jurnal de campanie (II)
1) Un bizar schimb de replici între Liviu Dragnea și Dacian Cioloș a pus pe agendă o discuție despre corectitudinea alegerilor. Pe scurt, președintele PSD descoperă cu trei săptămîni înainte de alegeri că, pentru siguranță, ar avea nevoie de acces la aplicațiile informatice folosite de Autoritatea Electorală Permanentă pentru contabilizarea proceselor-verbale și repartizarea mandatelor.
Deși e firesc ca PSD să își ia măsuri de precauție, solicitarea spune totuși mai multe despre cel care o face decît despre riscul real de fraudare a scrutinului. Ea vine într-un moment în care legăturile PSD cu zona Ministerului de Interne sînt la o cotă mult mai scăzută decît au fost în ultimii patru ani de zile, iar asta creează frisoane în rîndul coordonatorilor campaniei electorale a partidului. De altfel, dl Dragnea n-a făcut nici un secret din acest lucru: „Cum-necum, de la începutul anului, Dacian Cioloș a avut ținta ca de acolo să plece Petre Tobă, care e unul dintre foarte puținii membri ai Guvernului care n-a fost obedient față de premier și față de ideea de tehnocrație. Acum, Ministerul de Interne este condus de apropiatul lui Dacian Cioloș, [și au loc – n.r.] transformări majore, tulburări majore în MI, în serviciul secret cu atribuții serioase în organizarea alegerilor.“
Premierul Cioloș a ales să răspundă într-o notă mai degrabă ironică, parafrazînd sloganul de campanie al PSD într-un mesaj care se încheie așa: „Eu cred că a venit vremea ca, în loc de teamă și ură, liderii acestei țări să sădească încredere și optimism că se poate și altfel: fără minciună, fără populism, fără corupție. Îndrăzniți să credeți și dumneavoastră, domnule Dragnea.“
În absența unor incidente majore, această discuție va fi probabil uitată, însă ea contribuie, din păcate, la extinderea unui sentiment de neîncredere în procesul democratic, și așa destul de afectat dacă ținem seama de cotele abisale de încredere care apar în sondajele de opinie în dreptul Parlamentului.
2) Liviu Dragnea, președintele partidului fără premier nominalizat, și Dacian Cioloș, premierul care nu candidează de pe sute de mii de afișe și flyere ale PNL și USR, au, de săptămîna aceasta, un contracandidat pentru poziția de șef al Guvernului. ALDE a anunțat că îl propune pe Călin Popescu Tăriceanu drept potențial premier. Declarația a provocat iritare la PSD, care își vede aliatul un pic cam prea ambițios pentru ce are de oferit în termeni de capacitate electorală. Nu e prima oară cînd, în preajma alegerilor, dl Tăriceanu își avansează numele pentru fotoliul de premier, iar această dezinvoltură inadecvată tinde să devină un fel de marcă înregistrată a ALDE. Dincolo de asta, cheia în care trebuie citit gestul ALDE este aceea a unui avertisment: dacă partidul intră în viitorul Parlament, sprijinul său va costa scump.
3) Cu toate eforturile PNL, care mizează iar pe un val anti-PSD asemănător celui de la prezidențiale, energia de acum doi ani nu există încă. Poate și pentru că, spre deosebire de prezidențiale, runda aceasta este, prin specificul ei, mult mai puțin personalizată. E mult mai greu să construiești imaginea răului absolut din armata de anonimi de pe listele PSD. Mai ales cînd, la rîndul tău, ai de apărat niște candidaturi nu întotdeauna defandabile.
4) USR pare confuz. Entuziasmul de la locale pare să se fi sintetizat într-un soi de haos organizatoric și filozofic subliniat și de candidaturile unor persoane cu un profil mai degrabă discret, cu excepția notabilă a fostului ministru Ghinea și a unui grup de activiști de la Cluj. Dubla poziționare, greu de explicat la o analiză rece, ca partid antisistem și anexă a PNL, îi creează necazuri suplimentare. Pe de altă parte, greutățile prin care trece USR în această campanie subliniază, încă o dată, dacă mai era nevoie, cît de greu este accesul la sistemul politic gîndit să favorizeze partide mari.
5) Cine a avut ocazia să meargă mai mult prin țară, în ultimele zile, a observat, probabil, cît de puțin prezentă în spațiul public este dezbaterea despre alegeri. Ca un serial la care nu se mai uită decît nostalgicii sau fanaticii, campania este abandonată într-un colț al televiziunilor sau, pe alocuri, al cutiilor poștale. Iar aici bizara legislație electorală românească are o vină majoră. E absolut nefiresc să vezi nume de partide și figuri de candidați înainte de campanie, dar nu în timpul ei. Orice partid responsabil din viitorul Parlament are obligația să studieze această legislație și să caute metode pentru a repune competiția politică în prim-plan asigurînd, în același timp, oportunități egale concurenților.
Izolarea dezbaterii politice în zone prea strict delimitate, filtrarea pînă la irelevanță a informației despre intenții, programe și caractere ale candidaților e tot un soi de furt de alegeri. Nu face decît să încurajeze, din nou, un vot umoral, care, pe termen lung, mărește falia dintre alegători și aleși. E doar un an de zile de cînd toate partidele românești s au speriat de stradă și au cedat privilegiul de a guverna unor oameni fără afiliere formală. Lecția aceea nu a fost încă internalizată de nici unul dintre ele.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
