Cînd „libertatea“ ne ameninţă libertăţile

S-au reluat schimburile de replici între Bruxelles şi Londra pe tema libertăţii de circulaţie în Uniunea Europeană.  

La sfîrşitul săptămînii trecute, într-un interviu pentru BBC, José Manuel Barroso, aflat pe ultimii metri ai mandatului în fruntea Comisiei Europene, a avertizat din nou Marea Britanie că Uniunea nu va permite modificarea tratatelor în ce priveşte libertatea de circulaţie. Liderul european a răspuns astfel unui articol din Sunday Telegraph, în care David Cameron reafirma că va pune problema migraţiei, în centrul negocierilor cu celelalte state membre, privind statutul Marii Britanii în cadrul Uniunii.  

Premierul britanic nu a rămas însă dator şi a replicat, chiar în prima zi a acestei săptămîni, că îi recunoaşte drept şefi ai săi pe alegătorii britanici, şi nu pe liderii europeni.

Să facem aici o scurtă paranteză pentru a observa o importantă diferenţă de terminologie. Pentru Uniunea Europeană, cînd un cetăţean al unui stat membru merge să îşi caute de lucru într-un alt stat, aceasta înseamnă libertate de circulaţie, garantată de Tratatele Uniunii. Pentru Marea Britanie, înseamnă imigraţie, care ar trebui ţinută sub control, cel puţin pe Insulă.  

Pînă cînd dosarul să ajungă, eventual, pe agenda Uniunii Europene, subiectul migraţiei este foarte important în Marea Britanie, acolo unde premierul Cameron este supus presiunii tot mai mari din partea partidului său, tocmai fiindcă nu reuşeşte să oprească ascensiunea UKIP, formaţiune care se opune deschis imigraţiei şi prezenţei britanice în UE.

Ziua de 9 octombrie a adus chiar un şoc în rîndul conservatorilor şi, de fapt, pe întreaga scenă politică britanică. În urma alegerilor parţiale din circumscripţia Clacton (nordul Angliei), UKIP a reuşit să-şi trimită pentru prima dată un reprezentant în Camera Comunelor. Douglas Carswell, un politician care a părăsit Partidul Conservator în favoarea UKIP, a cîştigat detaşat alegerile, cu 60% din voturi. Şi aceasta după ce, acum patru ani, UKIP nu reuşea să obţină vreun vot în această circumscripţie!

Şi tot pe 9 octombrie, în Heywood and Middleton (Manchester), fief laburist prin tradiţie, candidatul de centru-stînga a cîştigat la diferenţă minimă în faţa reprezentantului UKIP.  

În editorialul din Sunday Telegraph, premierul Cameron susţinea că tocmai o limitare negociată a imigrării va opri ascensiunea UKIP, adversar declarat al prezenţei ţării în Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, ar fi de dorit o preluare, cu mîna Bruxelles-ului, a discursului celor din UKIP. Aceasta le-ar arăta britanicilor că David Cameron chiar poate ceea ce antieuropenii lui Nigel Farage doar clamează. Iar mesajul către Uniunea Europeană ar fi cam acesta: „Acceptaţi varianta soft a conservatorilor britanici, altfel vă veţi trezi pe cap cu UKIP şi va fi cu mult mai rău.“

Deocamdată însă, Bruxelles-ul nici nu vrea să audă de o asemenea variantă. Nu doar preşedintele în exerciţiu al Comisiei, ci şi preşedintele ales, Jean-Claude Juncker, refuză să pună în discuţie principiile fondatoare. Oferirea de către Uniunea Europeană a unui „răspuns fair“ la „problema britanică“ se află printre priorităţile expuse de Juncker pentru viitorul mandat. Dar preşedintele ales a trasat foarte clar şi „linia roşie“, anume libertăţile garantate de Tratate.

Partea bună este că o eventuală modificare a Tratatelor în privinţa libertăţii de circulaţie a cetăţenilor va trebui acceptată de fiecare stat membru. Şi este clar că măcar statele centrale şi est-europene nu vor admite aşa ceva.  

Dosarul însă nu este închis. Semnale de nemulţumire faţă de migraţia unor cetăţeni din statele mai sărace ale Uniunii s-au făcut auzite şi din Germania, şi din Franţa, iar problema ţine agenda politică şi electorală şi în state precum Olanda sau Italia.

Cu ceva efort diplomatic – iar Marea Britanie are o mare diplomaţie –, Londra nu ar duce lipsă de sprijin pe continent. Cine ştie, poate britanicii îşi vor putea negocia un statut special în Uniunea Europeană. Iar un eventual nou „rabat britanic“, de data aceasta pe seama libertăţilor (după cel privind contribuţia la bugetul UE), ar putea fi sursă de inspiraţie şi pentru alţii de pe continent. Ceea ce s-a putut cu Marea Britanie se va putea şi cu alte state.

Aceasta ar avea darul să potolească o serie de temeri în rîndul electoratelor din state ca Franţa sau Germania, lăsînd însă sub semnul întrebării forţa tratatelor europene. Şi lăsîndu-ne totodată să ne întrebăm dacă nu cumva UKIP (sau, de ce nu, Frontul Naţional din Franţa) vor cîştiga partida fără ca măcar să fi intrat în teren, ci doar făcînd galerie de pe margine. În definitiv, UKIP, Frontul Naţional sau alte formaţiuni de acest gen nu vor decît să desfiinţeze libertăţile garantate de Tratatele Uniunii – şi asta, tocmai în numele „libertăţii“ pentru care pretind că se luptă.  

Formal, statele mai sărace ale Uniunii pot respinge foarte uşor orice limitare a libertăţii de circulaţie pentru cetăţenii europeni – libertate de care sînt extrem de interesate. Orice pierdere pe acest teren ar duce, aproape sigur, la măturarea de pe scena politică internă a liderilor care ar accepta un asemenea compromis.  

Întrebarea este însă dacă liderii naţionali (şi aici îi includem şi pe cei din statele-ţintă pentru „migraţia internă“) vor accepta să ţină la principiile fondatoare, chiar cu preţul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. O ieşire despre care ştim de pe acum că îi va costa mult pe britanici, dar îi va costa şi pe cei de pe continent. Şi, cel puţin pe termen scurt, va slăbi Uniunea.

Exact aici este spaţiul de negociere pe care Londra speră să poată juca, iar premierul Cameron – să-şi păstreze poziţia politică şi după alegerile din 2015. Iar la referendumul din 2017, privind viitorul european al Marii Britanii, acelaşi premier Cameron să poată oferi alegătorilor (şefii săi…) varianta de a rămîne, totuşi, într-o Uniune Europeană suficient de slăbită pentru a fi acceptată.  

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.