Cînd Justiția este prea legată la ochi…

Publicat în Dilema Veche nr. 890 din 29 aprilie - 5 mai 2021
Lichidarea doctrinei europene de deschidere treptată spre Iran jpeg

Două decizii cu caracter judiciar, una în Statele Unite și alta în Franța, au pus în lumină recent două tendințe: salutară în primul caz și neliniștitoare în al doilea.

În Statele Unite, polițistul alb care n-a vrut nicidecum, pe 25 mai 2020, să-și ridice genunchiul de pe gîtul lui George Floyd, în ciuda rugăminților acestuia și ale martorilor oculari, a fost declarat vinovat de omucidere involuntară de către un juriu popular. Afro-americanul George Floyd, arestat întrucît fusese bănuit că ar fi vrut să utilizeze o bancnotă de 20 de dolari falsă, a devenit între timp un simbol planetar al luptei împotriva rasismului. Iar odată cu condamnarea lui Derek Chauvin, care avea antecedente rasiste și care și-a menținut impasibil timp de zece minute genunchiul pe gîtul lui George Floyd, Statele Unite ale Americii se înscriu (toată lumea speră, în orice caz, acest lucru) într-o nouă eră.

Mulți editorialiști au analizat decizia celor 12 jurați ca fiind „istorică”, mai ales că ea a fost luată repede, după numai zece ore de dezbateri. Președintele Joe Biden însuși vorbește despre „o schimbare semnificativă” în Statele Unite, unde, pînă acum, polițiștii albi acuzați de astfel de acte reușeau să scape în general de închisoare și de condamnări prin diverse complicități și manevre judiciare. Nu este exclus ca acest act de justiție, prin rezonanța sa internațională și prin emoția cu care era așteptat mai ales de comunitatea afro-americană, să devină un fel de moment fondator pentru o reconciliere națională după era Trump. Joe Biden și-a propus explicit acest lucru, după cum și-a propus și alte obiective ambițioase pe plan internațional: să apere drepturile omului în lume, să dea exemplu în materie de măsuri privind protecția mediului înconjurător și chiar să reformeze capitalismul. În Franța, revista L’Obs apărea pe data de 22 aprilie cu fotografia lui Joe Biden pe copertă și cu următorul titlu: „Noul Roosevelt – cum îngroapă Joe Biden ultraliberalismul”. Faptul că noul președinte american multiplică investițiile publice, că reformează fiscalitatea într-un spirit mai just și că dorește să taxeze multinaționalele reprezintă efectiv viraje ideologice pînă nu demult inimaginabile în America.

Să revenim însă la Justiție: dacă în Statele Unite un polițist alb este judecat pentru că a ucis involuntar un afro-american, în Franța un tînăr de origine musulmană scapă de proces deși a ucis voluntar o evreică de 65 de ani. Pe 4 aprilie 2017, un anume Kobili Traoré a torturat-o pe Sarah Halimi, de confesiune israelită, și apoi a aruncat-o pe fereastră strigînd „Allah akbar”. Cunoscut de poliție, cu grave antecedente în materie de trafic de stupefiante, asasinul scapă de judecată pe motivul stupefiant că ar fi fost sub influența drogului în momentul comiterii faptelor. Mai precis, Curtea de Casație a decretat iresponsabilitatea penală a individului, plasat între timp într-un spital psihiatric.

Reacția unei părți a presei în Franța este pe măsura enormei stupori provocate de această decizie. Editorialistul Franz-Olivier Giesbert vorbește, în revista Le Point, de „onoarea pierdută a Justiției franceze”. Marele paradox este, în Franța, faptul că, în cazul unui accident rutier, consumul de droguri devine o circumstanță agravantă, dar, în cazul unui asasinat din pură ură față de evrei, devine o circumstanță atenuantă. Cel puțin acesta este semnalul trimis indirect prin faptul că asasinul lui Sarah Halimi scapă de proces. „De acum încolo călăii sînt victime, iar victimele –călăi, trebuie să ne obișnuim cu asta, aceasta este filozofia unui părți deloc neglijabile a magistraturii noastre care nu are de dat socoteală nimănui”, scrie Franz-Olivier Giesbert.

Președintele francez Emmanuel Macron, în momentul producerii faptelor, și-a exprimat dorința ca vinovatului să i se intenteze un proces. Dar experții care l-au consultat pe asasin au făcut alte recomandări, considerînd că acest om, din cauza consumului sistematic de canabis, nu era responsabil, de fapt, de actele sale. Legile franceze permit această piruetă judiciară și, în baza lor, Curtea de Casație a decis ca individul să rămînă mai degrabă în spitalul unde se află decît să fie dus în boxa acuzaților. Șeful statului francez i-a cerut între timp ministrului Justiției să procedeze la modificarea acestor subtilități juridice susceptibile să ducă la decizii halucinante. Sora victimei a anunțat că va încerca să obțină un proces împotriva asasinului în Israel.

Această afacere are ramificații vizibile și invizibile complicate. Este ciudat cum în special presa de dreapta din Franța și-a exprimat indignarea în urma faptului că asasinul sexagenarei Sarah Halimi nu va fi judecat. Publicația Revue des Deux Mondes (fondată în 1829, una dintre cele mai vechi încă activă din Franța) deplînge fapul că în anul de grație 2021 li se transmite unor fanatici următorul mesaj: înainte de a trece „la fapte” consumați canabis sau alte droguri și legislația franceză va decide că nu sînteți responsabili penal de actele voastre. Vineri, 23 aprilie, în regiunea pariziană, la Rambouillet, un tunisian a ucis cu armă albă o femeie funcționară a poliției locale, chiar în incinta sediului. Individul a fost apoi împușcat mortal de poliție. Oare dacă s-ar fi predat și s-ar fi descoperit la examenul său medical că este dependent de ani de zile de droguri, precum asasinul pensionarei Sarah Halimi, ar fi avut șansa să scape cu viață, să scape și de un proces și să fie doar închis într-un spital de psihopați?

Replica din Hamlet, „E ceva putred în Danemarca”, se potrivește în prezent unor prevederi din legislația franceză, și aceasta într-un moment cînd actele teroriste se multiplică, iar amenințarea teroristă crește. Numeroși nebuni sînt probabil dispuși să comită noi atacuri în numele lui Allah în Occident. O nebunie este însă și refuzul de a-i judeca pe motivul că nu ar avea mintea întreagă.

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Premierul portughez Antonio Costa FOTO EPA-EFE
UE se întoarce la locul de naștere: aniversarea a 70 de ani de la Tratatul de la Roma, sărbătorită în capitala Italiei, nu la Bruxelles
Liderii Uniunii Europene ar putea marca împlinirea a 70 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma prin organizarea unui summit special în capitala Italiei, în martie 2027.
image png
Dan Reșitnec, secretarul general al Guvernului, a demisionat după cinci luni în funcție. USR: „A început să deschidă registrele privilegiilor”
Dan Reșitnec a fost eliberat, la cerere, din funcția de secretar general al Guvernului, la mai puțin de o jumătate de an de la numirea sa în fruntea Secretariatului General al Guvernului. Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial și este semnată de premierul Luca Niculescu.
e40f448084b9500c5160e0a6e3eb6426  jpg
Top 10 meșteșuguri tradiționale românești care încă rezistă în timp
Altădată, fiecare sat își avea meșterii lui. Olarul venea la târg cu căruța plină de oale, curelarul cosea hamuri și chimire, iar femeile țeseau iarna, la lumina lămpii, scoarțe pentru zestrea fetelor.
Placaj desprins din acoperișul unui bloc  Foto Reddit jpg
„Da’ cine v-a lucrat aici?” Controverse în jurul blocului din București, cu bucăți de izolație prăbușite după cutremurul de luni
Mai multe fotografii cu bucăți din izolația și finisajele unui bloc din București, desprinse și prăbușite, după cutremurul înregistrat luni, 19 octombrie, au stârnit îngrijorare și numeroase reacții pe rețelele de socializare.
Rogobete FOTO FB A Rogobete jpg
Ministrul Sănătății anunță un audit la CNAS, după demisia lui Horațiu Moldovan. „Există facturi restante începând cu luna iulie”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat miercuri seară, 21 octombrie, că va începe un audit la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), pe care a acuzat-o de gestionarea defectuoasă a programelor naționale de sănătate.
e174513e49bda9f1083189e6e5c91cb20d jpg
Cum citești eticheta unei geci de iarnă: umplutură, impermeabilitate și grade de confort
Ai găsit o geacă care îți place, dar descrierea produsului include termeni precum „puf 80/20”, „700 CUIN”, „10.000 mm” sau „DWR”? Nu trebuie să cunoști detalii tehnice ca să faci o alegere bună. Eticheta îți arată cât de bine te protejează geaca de frig, vânt, ninsoare și umezeală.
Georgiana Lobonț jpg
Georgiana Lobonț, în război cu fanii! Disputa neașteptată care s-a mutat direct la tribunal: „Ne duceți cu preșul”
Georgiana Lobonț a ajuns în mijlocul unui conflict aprins după anularea bruscă a seriei de concerte „S-a rupt lanțul de iubire”, evenimente programate să aibă loc în mai multe orașe din România la începutul anului 2026.
banner bucatar sorin bontea jpg
Alimentul care nu lipsește niciodată din frigiderul lui Sorin Bontea! Cine gătește, de fapt, în familia juratului MasterChef
Sorin Bontea, unul dintre cei trei jurați ai emisiunii MasterChef România, difuzată de PRO TV în fiecare marți și miercuri, de la ora 20:30, a făcut dezvăluiri despre obiceiurile sale din bucătărie. Celebrul chef a povestit ce aliment nu lipsește niciodată din frigiderul său, dar și cine se ocupă ce
trei artisti romani vor canta la napoli png
Opera Națională București ajunge la Napoli, pe scena celui mai vechi teatru de operă din lume
Pe 22 octombrie, Orchestra Operei Naționale București, dirijată de Daniel Jinga, cântă alături de Ruxandra Donose, Paula Iancic și Teodor Ilincăi la Napoli, pe scena celui mai vechi teatru de operă încă în activitate din lume.