China, Statele Unite şi „capcana lui Tucidide”

„Istoria se repetă” este una dintre cele mai repetate fraze în eseurile şi editorialele legate de actualitate. Ca şi cum ea ar ascunde o explicaţie pentru dramele umanităţii, pentru incapacitatea omului de a învăţa ceva esenţial din trecut, şi anume că erorile nu trebuie repetate.

Experţi avizaţi ne avertizează aproape zilnic că Statele Unite sînt în război economic cu China şi că nu este exclusă o înfruntare militară între cele două mari puteri. După războiul rece dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică, război care a marcat a doua jumătate a secolului al XX-lea, s-ar părea că începe acum altul, între Statele Unite şi China, şi că el va marca prima jumătate a secolului al XXI-lea. Dacă primul război rece a avut ca principal teren de conflict Europa, al doilea se mută în spaţiul asiatic. În cursul primul mare război rece, ne mai spun specialiştii, Berlinul a fost simbolul principal al înfruntării, în sensul că aliaţii occidentali au făcut tot posibilul pentru ca partea vestică a oraşului să rămînă liberă şi democratică. Simbolul noului mare război rece este Taiwanul şi s-ar părea că americanii sînt decişi să facă tot posibilul pentru ca această provincie chineză insulară să rămînă, tot aşa, liberă şi democratică.

„Cine nu este cu noi este împotriva noastră”, iată o altă frază des repetată în cursul tuturor războaielor, fie ele reci sau fierbinţi. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, destul de multe ţări au vrut să se sustragă acestui tip de presiune şi s-au declarat nealiniate, adică nici cu sovieticii, nici cu americanii. Cu fraza de mai sus i-a iritat în mod sistematic pe europeni fostul preşedinte american Donald Trump. El a cerut cu insistenţă Uniunii Europene să se alinieze în mod clar politicii americane, să refuze tehnologia 5G chineză, să evite dependenţa economică de China, să nu contribuie la vastul şantier al Noului Drum al Mătăsii – o încercare a chinezilor de a construi infrastructuri internaţionale pentru a-şi facilita exporturile şi investiţiile. Europenii, dat fiind că influenţa lor diplomatică internaţională este în scădere, s-au simţit mereu lezaţi în orgoliul lor din cauza acestor presiuni, deşi nu tot ce spunea Donald Trump în legătură cu China trebuie aruncat la coş.

„Nu vă vom forţa să alegeţi între China şi Statele Unite.” Această frază a fost un cadou pentru europeni, din partea lui Joe Biden, adus în bagajele noului şef al diplomaţiei americane, Antony Blinken, care s-a deplasat fizic pe 22 martie la Bruxelles. Faptul că s-a deplasat, în context de pandemie, pentru a discuta cu omologii săi din cadrul Alianţei Atlantice, are forţă de simbol. Altădată astfel de călătorii erau banale. Acum, cînd mai toate reuniunile la nivel înalt se fac prin teleconferinţă, o călătorie reală, faptul că un responsabil politic se urcă într-un avion şi apoi coboară din el, capătă o aură mediatică enormă.

„Refacerea blocului occidental.” De la venirea la putere a democratului Joe Biden la Washington, mesajele Americii către europeni îi fac pe mulţi editorialişti să reia această veche formulă. Ea căzuse în desuetitudine. Cuvîntul bloc, atunci cînd vorbim de geopolitică, este geamăn cu înfruntare. Blocul comunist şi blocul capitalist nu s-au menajat în a doua jumătate a secolului trecut şi s-au înfruntat şi militar, pe diverse cîmpuri de bătălie, cum au fost Coreea şi Vietnamul. Conceptul revine însă în actualitate ca o cometă, pentru că, după cum spuneam la început, istoria are această nefastă tendinţă de a se repeta. Statele Unite au nevoie de aliaţi pentru a bloca ambiţia Chinei de a deveni prima putere mondială pe toate planurile şi de a impune apoi reguli pe planetă. Pe lîngă europeni, în acest bloc antichinez mai sînt invitaţi să intre Japonia, Coreea de Sud, Australia, India.

Cercetătorul american Graham Allison a inventat, în 2017, o tulburătoare expresie, „capcana lui Tucidide”, pentru a vorbi despre rivalitatea dintre Statele Unite şi China. La prima vedere, avem motive să ne mirăm: ce caută în acest context numele unui istoric grec care a trăit în secolul al IV-lea înaintea erei noaste? Ei bine, dat fiind că istoria se repetă, devine actual şi ceea ce spunea Tucidide despre războiul din Peloponez, şi anume că puternica dezvoltare a Atenei a creat o spaimă viscerală în Sparta, ceea ce a făcut ca războiul dintre cele două cetăţi greceşti să devină inevitabil. Graham Allison a scris şi o carte (tradusă în franceză în 2019) intitulată Destined for War:  Can America and China escape Thucydides’s Trap?. Pe scurt, Graham Allison consideră că nici China şi nici Statele Unite nu doresc un război, dar că se îndreaptă totuşi spre conflict. Aceasta este deci capcana lui Tucidide – o ecuaţie geopolitică tot mai greu de rezolvat paşnic, adică prin apel la raţiune, prin concesii reciproce, prin crearea unor noi reguli.

În cartea sa, Graham Allison dă şi alte exemple de conflicte izbucnite în ultimele cinci secole întrucît puterile respective sau liderii respectivi nu au ştiut să evite capcana lui Tucidide. Cînd, pe 28 iunie 1914, murea la Sarejevo, în urma unui atentat, moştenitorul tronului habsburgic, nimeni nu-şi imagina în Europa şi pe planetă că acel eveniment putea fi declanşatorul unei măcel de proporţii gigantice, industriale, inedit în istoria umanităţii. În Europa se mai produseseră astfel de atentate fără ca ele să declanşeze conflicte majore. Ceea ce s-a întîmplat în 1914 la Sarajevo s-ar putea întîmpla în viitorul apropiat în Taiwan, spun observatorii tensiunilor dintre China şi Statele Unite. După ce a adus sub ascultare provincia Hong Kong, fostă colonie britanică dotată cu un statut democratic special, preşedintele Xi Jinping pare să-şi propună acelaşi lucru şi cu insula rebelă Taiwan. Pentru China comunistă, o eventuală declaraţie de independenţă a Taiwanului ar fi pretextul unei invazii imediate. Ce va face în acest caz America? Va atrage un întreg bloc în capcana lui Tucidide?

Astfel de întrebări mă trimit cu gîndul la unele tragedii ale grecilor antici, piese unde, la sfîrşit, toată lumea moare, dar nimeni nu este vinovat, cu excepţia unui singur element cosmic: destinul.

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.