Chestiunea imigrației – capcana lui Trump

Publicat în Dilema Veche nr. 757 din 23-29 august 2018
Chestiunea imigrației – capcana lui Trump jpeg

Președinția lui Donald Trump îmi amintește în primul rînd de războaiele din Iugoslavia anilor ’90. În toiul desfășurării violențelor, un prieten sîrb mi-a spus: „Nu îmi place [Slobodan] Miloșevici. Nu-mi plac metodele sale, cruzimea și brutalitatea, și nici sadismul său. Dar măcar s-a găsit cineva care să facă ceva.“

Această ultimă remarcă surprinde esența întregului conflict. Prietenul meu era dispus să treacă cu vederea toate abuzurile și crimele lui Miloșevici, dacă acesta era prețul pentru ca Serbia să nu mai fie o victimă. Potrivit acestei versiuni naționaliste, Serbia a fost forțată să accepte că era doar una dintre cele șase republici iugoslave, chiar dacă sîrbii, răspîndiți pe întinsul întregii Iugoslavii, reprezentau aproape o jumătate din populația totală a țării.

Desigur, postura de „victimă“ a Serbiei era totul altfel percepută de către celelalte republici. Pentru ele, Iugoslavia – departe de a fi o uneltire menită să îngenuncheze Serbia – era mai degrabă o conspirație gîndită să consfințească poziția Serbiei ca primus inter pares („primul între egali“). Serbia controla, în fond, armata, serviciile secrete și partidul aflat la putere.

Un pattern similar, din mai multe puncte de vedere, a apărut și în SUA, în urma învestirii în funcție a lui Donald Trump. Trump e brutal, adesea, crud, și nici chiar susținătorii săi nu-și mai doresc, se pare, ca propriii copii să-i urmeze modelul. Cu toate acestea, el se adresează nemulțumirilor și temerilor lor. Și în 2016 a captat suficient de mult voturi din statele-pivot pentru a-și asigura victoria – un scenariu care s-ar putea repeta și în 2020.

Trump și susținătorii săi s-au axat asupra unor chestiuni care nu erau neapărat pe lista de preocupări ale celor mai mulți americani, dar care îi determină pe votanți să se împartă în tabere. Astfel de „chestiuni polarizante“ învrăjbesc și provoacă adesea reacții opuse, dar similare, la ambele capete ale spectrului politic. În vreme ce fiecare tabără își ascute armele, complexitatea și nuanțele problemei sînt trecute cu vederea.

Imigrația este principala „chestiune polarizantă“ a lui Trump. În vreme ce mulți americani ar fi pur și simplu amuzați de faptul că e mai util să vorbești limba amharică decît engleza, într-un taxi din Washington DC, Trump a transformat imigrația într-un referendum pe tema spiritului american. Astfel, în timpul recentei sale vizite în Europa, Trump a emis un avertisment sumbru despre imigrația care „schimbă paradigma culturală“ a societăților occidentale.

În materie de imigrație, Trump cîștigă încrederea susținătorilor săi prin simplul fapt că „face ceva“. Sub mandatul său, distincția dintre imigrația legală și cea ilegală a fost dată la o parte, pe fondul unor dezbateri găunoase despre nevoia de muncitori calificați în anumite domenii sau regiuni. Și, dacă vă închipuiți că Trump va admite că imigranții sînt cei care au construit America, vă faceți iluzii. Întreaga discuție a fost redusă la o problemă despre identitatea americană, văzută din perspectivă rasistă.

Instrumentalizînd chestiunea imigra­ției, Trump și-a convins susținătorii că țara le-ar putea fi confiscată de niște oameni cu identități total diferite, cu loialități tribale, adepți ai unui sistem de împărțeală a posturilor pe criterii etno-rasiale. În felul acesta, i-a regrupat pe cei care se opun imigrației în spatele stindardului propriei lor identități de grup. Și, pînă acum, cel puțin, a reușit să cîștige voturile.

Dar chestiunile polarizante tind, prin definiție, să electrizeze ambele tabere. Noul slogan al oponenților lui Trump este „Desființați ICE“ (Immigration and Customs Enforcement / Serviciul Vamal și de Imigrație) al SUA, agenția federală însărcinată cu implementarea politicilor de imigrație ale guvernului. În rîndurile susținătorilor imigrației, chiar și cuvîntul „ilegal“, aplicat unei persoane vii, a ajuns să fie considerat un calificativ peiorativ și ofensator. Or, e evident, termenul nu se referă la o persoană, ci la un statut administrativ în cadrul jurisdicției americane în vigoare.

În mod similar, forțele pro-imigrație îi acuză în tot mai mare măsură pe cei care susțin necesitatea controalelor frontaliere, chiar dacă aceștia apără, în fond, imigrația legală. În loc să dezbată reglementările care ar putea opri afluxul de imigranți fără documente, radicalii pro-imigrație se îndoiesc de însăși necesitatea unor legi care să îngrădească circulația oamenilor în genere.

Inutil de spus, toate acestea îi fac jocul lui Trump. Sondajele arată că majoritatea americanilor își doresc controale frontaliere. Desigur, politica guvernului Trump de a-i separa pe copiii imigranților de părinți depășește cu mult ceea ce majoritatea americanilor ar fi dispuși să accepte. Dar, dacă votanții vor crede că alternativa la o astfel de măsură ar fi dispariția controalelor frontaliere sau un val de solicitări dubioase de azil, vor trece în cele din urmă de partea lui Trump.

Dezbaterea chestiunii imigrației evidențiază faptul că, în America, centrul politic e pe cale de dispariție. Dar radicalismului lui Trump nu trebuie să i se răspundă cu un radicalism îndoit. Trump și susținătorii săi și-au ales cu grijă subiectele cîștigătoare. Cel mai bun răspuns e refuzul de a intra în jocul lor cinic și o politică care să se adreseze unui segment cît mai vast al populației americane. Ceea ce poate fi făcut. 

Christopher R. Hill, fost secretar de stat adjunct pentru Asia de Est, este Consilier principal al Cancelariei pentru Angajament Global, profesor de Diplomație practică la Universitatea Denver şi autor al volumului Outpost. 

Foto: wikimedia commons

© Project Syndicate, 2018
www.project-syndicate.org

traducere de Matei PLEŞU

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Șeful Nvidia Jensen Huang critică firmele care dau vina pe AI pentru concedieri FOTO: X/@RadioTaiwan_Eng
Șeful Nvidia, suspectat că a avut o relație cu o presupusă spioană chineză. Congresul american cere explicații
Mai multe publicații au relatat vineri seară, 6 noiembrie, că directorul general al Nvidia, Jensen Huang, ar fi avut o relație romantică cu o femeie suspectată că ar fi spioană chineză.
irina fodor asia express jpg
Cine sunt finaliștii Asia Express 2026 și când are loc marea finală
Asia Express se apropie de final. Care sunt cele trei echipe ajunse în ultima etapă a competiției și când se difuzează marea finală.
avalansă in alpi jfif
Un alpinist de 21 de ani este anchetat după ce și-ar fi abandonat partenera de 17 ani pe un munte din Alpi. Fata a fost salvată cu elicopterul
Un alpinist în vârstă de 21 de ani este cercetat penal după ce ar fi lăsat singură o adolescentă de 17 ani în timpul unei ascensiuni pe muntele Zugspitze, cel mai înalt vârf din Germania.
14161871 parades jpg
Argentina va contesta amenda-record pe care FIFA i-a aplicat-o după finala CM cu Spania
Federaţia Argentiniană de Fotbal a anunţat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) după ce a fost sancționată de Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) fiindcă jucătorii săi au provocat indidente după finala Cupei Mondiale cu Spania (0-1), din vară.
accident feroviar egipt jpg
Două trenuri s-au ciocnit: cel puțin patru morți și 120 de răniți
Patru morți și 120 de răniți, după un accident feroviar cumplit în Egipt. Mai multe vagoane au deraiat după ce au intrat în coliziune.
teanc bani lei oferta mana
România plătește 60,8 miliarde de lei doar pe dobânzi în 2026. Ce înseamnă nota de plată pentru fiecare român
România are un necesar brut de finanțare estimat la aproape 280 de miliarde de lei în 2026, pentru acoperirea deficitului și refinanțarea datoriilor scadente. În paralel, dobânzile consumă tot mai multe resurse bugetare, limitând spațiul pentru investiții și servicii publice.
Trabant (7911841434) jpg
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
Acum 69 de ani, ieșea pe poarta fabricii primul model de Trabant, un autoturism dedicat aniversării a 40 de ani de la Revoluția Bolșevică din Rusia. De la o „cea mai proastă mașină europeană”, Trabantul a devenit în cele din urmă una dintre cele mai iconice automobile din istoria continentului.
Alexei Zhuravlev jpg
Un deputat rus vrea eliminarea limbilor străine din școli: „Subordonare treptată față de Occident”
Alexei Zhuravlev, membru al Comitetului pentru Apărare al Dumei de Stat, a criticat predarea englezei în școlile rusești, într-o intervenție la NTV. Potrivit The Moscow Times, declarațiile vin pe fondul reducerii orelor de limbi străine și al măsurilor de promovare a limbii ruse.
femeie frig istock jpg
Prognoza meteo pentru luni, 9 noiembrie. Unde va ploua și cât de frig va fi în București
Meteorologii anunță ploi slabe în mai multe regiuni, lapoviță și ninsoare la munte, iar în București temperaturile vor coborî până la 0 grade în noaptea de duminică spre luni.