Cele două feţe ale Turciei
Ministrul turc al afacerilor europene, Egemen Bağiş, îşi face apariţia surîzător la întîlnire. Alături de echipa sa, coboară sprinten scările micului palat de secol XIX, pînă la terasa de pe malul Bosforului, unde îl aşteaptă jurnalişti din 17 ţări ale Uniunii Europene. Sîntem realmente pe ultimul metru al Europei geografice.
„Mulţi mă întreabă, în Turcia: de ce continuăm să insistăm în procesul de aderare, avînd în vedere criza prin care trece Europa? Iar răspunsul meu este: criza nu va ţine o veşnicie. Turcia va continua să fie un partener important al Uniunii Europene, în condiţiile în care 45% din comerţul nostru exterior este cu Uniunea Europeană. Mai bine de 60% din turiştii care vin în fiecare an în această ţară minunată sînt din Uniunea Europeană. Circa 85% din investiţiile străine directe sînt din state ale Uniunii Europene“, spune ministrul Bağiş.
Discursul lui este un amestec de optimism şi frustrare. Optimism, pentru că, spune oficialul turc, procesul de negociere – îndelungatul proces de negociere – este oricum bun pentru ţară, pentru că ajută la întărirea democraţiei. Dar şi frustrare, pentru că decidenţii politici nu urmează exemplul decidenţilor economici, iar procesul de negociere este actualmente blocat.
Afară, dincolo de pavilionul din sticlă în care are loc discuţia, se poate vedea tumultul circulaţiei de pe impresionantul pod peste Bosfor. Un pod care leagă două lumi, o imagine care apare mereu în telenovelele turceşti, programele de televiziune cele mai populare în nordul Africii şi în Orientul Mijlociu. Dar care fac audienţă bună şi în România.
Dincolo de succesul financiar, telenovelele turceşti sînt unul dintre elementele expansiunii culturale în vechiul spaţiu de dominaţie al Imperiului Otoman. „De ce credeţi că şeful guvernului nostru este atît de bine primit în aceste ţări? Pentru că Turcia reprezintă pentru aceste ţări sursa de inspiraţie. Oamenii din Tunisia, din Libia şi din alte ţări şi-au riscat vieţile ca să fie ca turcii, să aibă mai multă libertate de expresie, să aibă mai multe libertăţi politice, sistem pluripartit, libertate economică. Atunci cînd negociem cu Uniunea Europeană, ne simţim responsabili nu doar pentru cei 75 de milioane de turci, ci şi pentru cei peste 1,5 miliarde de musulmani din întreaga lume, pentru oamenii din Africa, din Asia, care se simt izolaţi de lume“, spune ministrul Bagˇiş.
Dar aderarea rămîne o cursă cu obstacole uriaşe. Pentru deblocarea negocierilor, Turcia trebuie să demonstreze mai multe progrese în direcţia reformei, se arată într-o rezoluţie votată joia trecută de Parlamentul European. Rezoluţia referitoare la raportul Comisiei privind progresele înregistrate în 2011. Europarlamentarii şi-au manifestat îngrijorări legate de legile restrictive privind libertatea presei şi procesele intentate jurnaliştilor. Nu mai puţin de 100 de jurnalişti şi alţi angajaţi din sistemul mass-media sînt acum lipsiţi de libertate în Turcia, în baza unei legi pentru combaterea terorismului şi ale cărei prevederi sînt interpretabile. Lor li se adaugă şase membri ai Parlamentului şi peste 100 de primari de localităţi şi membri ai Consiliilor Locale, de origine kurdă. Ceea ce o face pe Gültan Kışanak, vicepreşedinte al grupului parlamentar al Partidului pentru Pace şi Democraţie (BHP, reprezentant al etniei kurde), să afirme că nu vede nici un progres în democratizarea ţării, de la începerea negocierilor de aderare, în 2005.
„Dar nu guvernul este cel care reţine jurnaliştii, ci magistraţii“, răspunde ministrul Afacerilor Europene, Egemen Bagˇiş. „Magistraţii sînt independenţi, atît de independenţi încît deschid anchete şi împotriva membrilor guvernului. Eu am fost anchetat acum trei ani, fiind acuzat că am provocat comunitatea. Am spus că reprezentanţii poporului trebuie să reprezinte poporul, iar pentru asta procurorii au considerat că trebuie să fiu interzis pe viaţă din politică.“
Nu de aceeaşi părere este Oktay Vural, vicepreşedintele grupului Mişcării Naţionale, MHP, formaţiune naţionalistă, de centru-dreapta. „Jurnaliştii acuzaţi de terorism sînt cei care nu scriu cum vrea puterea“, spune el. Politicianul afirmă că există o dublă presiune asupra jurnaliştilor, una dinspre justiţie şi cealaltă dinspre propriul patronat. „Proprietarii marilor televiziuni şi ziare sînt implicaţi în foarte multe afaceri, în electricitate, construcţii, transporturi şi sînt uşor de ţinut sub control de către guvern. Premierul Erdogan a cheltuit multe milioane de euro pentru a-şi face lui însuşi publicitate în ziare“, afirmă Oktay Vural.
Pentru liderii Partidului Republican, „moştenitorii“ politici ai lui Atatürk, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), care guvernează sprijinit de o majoritate consistentă, de 326 din cei 550 de parlamentari, ar avea o „agendă ascunsă“ care ar viza, pe de o parte, acapararea tuturor pîrghiilor de putere în stat şi, pe de alta, slăbirea bazelor seculare ale democraţiei turce. „Ei utilizează religia ca pe un instrument în vederea atingerii scopului lor de a-şi impune controlul asupra tuturor instituţiilor“, spune Kemal Kılıçdarogˇlu, liderul partidului kemalist. În timpul discuţiei noastre, în faţa parlamentului din Ankara aveau loc puternice manifestaţii de protest ale profesorilor, care se pronunţau împotriva intenţiei AKP de a introduce studiul opţional al Coranului în cursul secundar, ca parte a reformei educaţiei, pe care o plănuieşte.
Şi, pentru că partidele de opoziţie prelungeau dezbaterea, prin aducerea în discuţie a unui număr foarte mare de amendamente, cei din AKP au adoptat o soluţie dură: au blocat, pur şi simplu, prin forţa muşchilor, accesul opoziţiei în comisia parlamentară care discuta legea educaţiei.
Undeva, la cîţiva kilometri, departe de agitaţia modernei Ankara, în jurul multimilenarei cetăţi a Angorei, viaţa pare să nu se fi schimbat de mai bine de un secol. În pofida cîtorva încercări timide de renovare, vechea aşezare – lîngă care Atatürk a pus să se construiască noua capitală – îşi urmează cursul, rupt parcă de modernitate. O imagine a unei Turcii încă tensionate între trecut şi viitor, încă parte a două lumi.
