Celălalt referendum
Sîntem deja în campanie electorală și, foarte probabil, o să asistăm la aceeași transă colectivă în care intră România ori de cîte ori sînt organizate alegeri. Cine a avut răbdare să urmărească discursurile de pre-campanie știe deja locurile comune, clișeele, punctajele și tonul general al competiției. Lucrurile astea nu se vor schimba pînă în ziua alegerilor. Se vor intensifica, dar nu se vor schimba. Indiferent ce crede fiecare dintre noi, alegerile din 26 mai au semnificația unui referendum cu un subiect foarte clar: guvernarea. Stil, metode, obiective. Orice altceva pică în subsidiar. Pentru a nu cădea în păcatul repetării unor punctaje construite de consultanți de campanie, cred că trebuie ținut permanent seama de cîteva lucruri care au contat în anii care s-au scurs de la ultimele alegeri (parlamentarele din 2016).
● Momentul 10 august – un asalt odios al Jandarmeriei de sub conducerea ministrului Carmen Dan asupra unei masive demonstrații din centrul Bucureștiului. Sute de plîngeri au fost depuse după acel moment, dosarul încă lîncezește pe la Parchetul General. Primăria Capitalei și Ministerul de Interne și-au pasat pisica/responsabilitatea pentru o vreme, iar subiectul a dispărut de pe agendă. N ar trebui. Ca amploare și desfășurare, seara de 10 august pare desprinsă dintr un serial de anii ’90 desfășurat pe străzile aceluiași București. Din nou victime civile, din nou profitori din zona Puterii. Lucrurile astea nu pot și nu trebuie să rămînă așa. Pun evenimentul ăsta pe primul loc pentru că e probabil cel mai clar semnal cu privire la direcția în care merge România. Dați actualei Puteri suficientă încredere în sine și 10 august va fi o amintire plăcută. Sînt limite care n-ar fi trebuit depășite niciodată. Coaliția care guvernează acum România a arătat că e dispusă să o facă.
Succesiunea de ordonanțe, proiecte de legi și idei menite să afecteze libertatea sistemului de justiție cu unicul scop de a scăpa de pușcărie cîțiva membri ai castei care a confiscat statul român. Ordonanța 13 a provocat una dintre cele mai puternice reacții publice de protest din istoria modernă a României. Doar Ceaușescu și Iliescu au avut privilegiul de a se vedea contestați de un număr comparabil de oameni adunați în același timp într-un singur loc. Poziția, și așa fragilă, a României în plan internațional e, în momentul ăsta, undeva între jenant și rușinos pentru un stat care pretinde că face parte din zona civilizată a lumii. România arată mai mult ca o insulă guvernată de pirați și mai puțin ca o țară în care statul de drept chiar există. Rezultatul e că elitele noastre politice, cu excepția notabilă a cîtorva persoane, sînt izolate în plan internațional, lipsite de credibilitate și, putem s-o spunem pe șleau, de-a dreptul ridicole, ori de cîte ori deschid gura.
Pentru că vorbim de alegeri pentru Parlamentul European, trebuie menționat că orice alegător PSD sau ALDE trebuie să facă un calcul deloc ușor înainte să introducă buletinul de vot în urnă. Ambele partide sînt foarte aproape să fie excluse din grupurile din care fac parte. Socialiștii și ALDE (cel mare, european) țin la substanța democratică a membrilor lor și au semnalat deja foarte clar că subsidiarele lor românești nu prea mai au legătură cu valorile pe care și le-au asumat în programele politice. Altfel spus, un vot care nu întărește grupurile democratice din PE e un vot pentru cele xenofobe, naționaliste și antieuropene, dintre care nici unul nu e favorabil românilor sau României. Gîndiți-vă la Salvini, Le Pen sau Farage ori de cîte ori vedeți cele două sigle. Cu ei votați cînd votați o listă în vîrful căreia vedeți nume ca Rovana Plumb sau Norica Nicolai.
● Numirile în funcții publice. De la Guvern pînă la CNAS, în funcții publice, unele remunerate foarte bine, au ajuns tot felul de excentrici (nu știu cum altfel să îi numesc) fără vreo legătură verificabilă cu domeniile pe care le administrează. Impostura domină la vîrf aproape toate sectoarele administrației publice, iar rezultatele se văd în succesiunea de mici incendii ce trebuie stinse după fiecare decizie majoră a Guvernului. Strict în zona economică, foarte probabil România nu a intrat în recesiune pentru simplul motiv că e mai dependentă de starea economiilor cu care face comerț decît de deciziile Guvernului. Însă dezastre precum Ordonanța 114 (modificată între timp) ne arată că potențialul cabinetului actual de a produce senin-tîmp pagube rămîne viguros.
Există un referendum pe teme de Justiție ale cărui întrebări au întîrziat deja destul de mult. E mai degrabă irelevant pentru că referendumul real este, spuneam mai sus, despre guvernare. Or, în acest moment, țara este în derivă. Un vot care să reconfirme actualul regim va fi un vot care va îndreptăți elita politică românească să apese pe pedala de accelerație a autobuzului care duce România și mai adînc în beznă.
P.S. Nu aș vrea să se înțeleagă din textul de mai sus că Opoziția, în toate formele ei actuale, e o opțiune naturală. Meritul ei major este că nu a participat la capturarea statului, însă acesta nu e un argument care să mulțumească pe cineva. Opoziția are propriile ei probleme, deloc mici și deloc ușor de trecut cu vederea. Dar despre ele, săptămîna următoare.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
