Ceauşescu şi o campanie obosită

 „După alegeri, nimeni nu îşi poate permite o nouă criză. Cred că preşedintele va rămîne în funcţie, guvernul va avea susţinerea noului parlament şi vom avea multe lucruri de făcut anul viitor. (...) Vă pot asigura că preşedintele va lua decizia corectă pentru a avea stabilitate socială şi politică în România după alegeri.“

Victor Ponta, interviu pentru Wall Street Journal,
23 noiembrie 

„Totul are o limită în tratamentul pe care îl accept de la mincinoşi. Am văzut în interviuri cum ne spune domnul Ponta că doreşte coabitarea. Nu poţi, pentru presa externă, să ai nevoie să spui: coabitez, ştiu ce am făcut, iar în ţară să-l utilizezi pe Băsescu pe afişe, în minciuni, în declaraţii. În această epocă nu poţi să spui ceva în ţară şi altceva în Europa. Doar Ceauşescu a crezut că poate spune ceva în ţară şi altceva în Europa. A venit un al doilea, Victor Ponta.“

Traian Băsescu, declaraţie publică,
26 noiembrie 

Acest schimb de replici dintre protagoniştii bătăliei politice româneşti ar putea fi expediat cu uşurinţă la capitolul „campanie electorală“. În definitiv, nimic mai mult decît o doză în plus de plictis – eventual mai frumos ambalat, de data aceasta – cu care candidaţii şi galeriile de pe margine ne-au obişnuit în ultimele săptămîni. Adevărul este că avem cea mai subţire campanie electorală din ultimii ani – nicicînd teme importante pentru societate nu au fost ignorate precum astăzi, nicicînd zgura şi banalul nu au ieşit atît de evident în faţă. Un regres al democraţiei româneşti care ar trebui să ne sperie.

Dar să închidem paranteza şi să revenim la „eroii“ momentului. Pentru că schimbul lor de replici, imposibil de judecat în afara contextului electoral, face parte dintr-o altfel de campanie. O campanie cu scopul de a cîştiga o susţinere externă, extrem de importantă pentru ce va urma după 9 decembrie.

După eşecul referendumului din vară, premierul Ponta a început să dea semnale liniştitoare către exterior. Mai mult ca sigur, a înţeles că degeaba a cîştigat confruntarea electorală internă – şi încă la un scor detaşat – dacă a pierdut pe frontul extern. Acolo unde, pe de o parte, derapajele din interior au fost aspru şi prompt sancţionate şi, pe de altă parte, mesajele preşedintelui şi ale aliaţilor săi au avut un impact incomparabil mai mare.

O lecţie amară pentru Victor Ponta şi ai săi: nu mai poţi lua astăzi decizii politice în afara contextului european şi global, iar politica „neamestecului în treburile interne“ a murit (din fericire) odată cu Nicolae Ceauşescu.

Aşa se face că, în ultima vreme, am văzut din partea premierului discursul băiatului bun, care îşi asumă greşelile şi vrea să păstreze statu-quo-ul. Şi, în definitiv, de ce nu ar merge? Partenerii europeni vor avea prilejul să numere o problemă mai puţin – au ei multe altele. Desigur, monitorizarea va rămîne în grija Comisiei de la Bruxelles, dar în capitalele europene problema României va ieşi de pe radar.

Pentru preşedintele Băsescu, o asemenea evoluţie reprezintă un pericol major. O „coabitare“ liniştită va însemna izolare, pierderea treptată a atributelor formale sau informale ale puterii. Deja, rezoluţia Camerelor parlamentare şi intervenţia Palatului Victoria i-au ştirbit grav imaginea de unic reprezentant al intereselor româneşti la masa europeană. O imagine pe care şi-o construise cu grijă în ultimii ani.

Influenţa preşedintelui asupra actului de guvernare se va reduce spre zero – nici măcar nu va mai avea argumentul moral dat de omul politic cu cea mai ridicată cotă de încredere publică. Zestrea s-a risipit.

Prea puţine şanse – aproape nici una – de a mai putea genera o majoritate guvernamentală în jurul său, în scurta perioadă de mandat ce i-a mai rămas. Consecinţa: scena politică şi „instituţiile“ – fie ele de forţă sau administrative – se vor „reorienta“. Iar preşedintelui îi va rămîne colivia de aur de la Palatul Cotroceni.

Pentru a evita un asemenea scenariu, preşedintele are nevoie să-şi consolideze susţinerea în plan extern, mai ales că, în interior, perspectivele nu sînt deloc optimiste. Iar un premier gata să „coabiteze“ – în realitate un adversar care îşi ascunde pumnul de fier în mănuşa de catifea – este tot ce poate fi mai rău.

Devine vital pentru preşedinte să rămînă în ochii aliaţilor europeni şi americani drept singurul partener valabil, într-un sistem politic gata să bulverseze în orice moment regulile democratice. Iar dacă adversarii îşi vor pierde capul şi vor declanşa iarăşi o procedură de suspendare şi demitere – cu atît mai bine. Sprijinul extern pentru preşedinte va fi atunci total şi necondiţionat, iar poziţia sa în interiorul sistemului politic românesc – întărită.

Nu e întîmplător că preşedintele Băsescu a folosit, în discursul său, comparaţia Ponta-Ceauşescu – este cît se poate de relevantă pentru aliaţii noştri din Vest.

Puţine evenimente par a mai putea avea drept urmare, în viitorul apropiat, explozia scenei politice şi revenirea în scenă a preşedintelui, în postură de făcător de majorităţi şi guverne. Suspendarea – urmată de intervenţia hotărîtă a aliaţilor noştri împotriva „noului Ceauşescu“ – ar fi unul dintre acestea.

În rest – cum spuneam – o campanie obosită. 

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro